Sare-n ochi
Țară, dulce țară… până în pragul facultății!
Nu credeam că voi ajunge vreodată, fiind patriot convins, să admit că plecatul afară, acel „afară” idolatrizat de generațiile noi, e cea mai bună variantă pentru propriul viitor. România, cu bune și rele, este și va fi mereu casa mea. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum un an sau doi unde vreau să studiez, aș fi bătut cu pumnu-n piept și aș fi deschis polemica – „Cum să-mi părăsesc eu casa? Asta e problema la noi în țară, toată lumea pleacă. Cine să rămână atunci, să o ridice?” Ba chiar aș fi ridicat tonul, indignată de orice argument adus plecării. Dacă toți plecăm pe premisa că la noi nu e bine și, mai important, nu poate să fie bine, nu se va alege nimic din România noastră dragă. Mi-am îndoctrinat ideea că plecatul e o ipocrizie, un moft, o propoziție într-o viitoare conversație menită să ridice în slăvi persoana în cauză: „Am studiat în Anglia!”, deci, implicit sunt deasupra-ți din punct de vedere al educației și nu numai. Până la urmă, din păcate, chiar așa este. Nu se pune destul preț pe dezvoltarea unei persoane în sine, pe realizări propriu-zise atât în timpul studiului, cât și după, ci pe locul unde aceasta s-a realizat. Trist, agonizant și revoltător. Păi, cum, tu, român, născut aici, nu îi dai o șansă propriei țări și mergi pe auzite, pe ideea epuizată de „Vrem o țară ca afară”- idee ce, personal, îmi aduce și astăzi dezgust total? Da, vrem asta, vrem multe, dar ce facem pentru a ajunge în acel punct? Nimic. Plecăm și nu ne mai întoarcem. Așa gândeam, copil de 16 ani, cu prea multe idei și o revoltă interioară.
Astăzi însă, fiind pe băncile clasei a XII-a, la răscruce de drumuri, am început a-mi analiza adevăratele opțiuni de aici și cele de afară. Ipocrizie, într-un fel – ba nu, sigur – dar omul se maturizează și își schimbă concepțiile. Concluzia este dezamăgitoare. Am ajuns să cred acel lucru pe care îl criticam și detestam, pe care nu îl puteam accepta. Da, sunt încă patriot convins, încă tind să cred că suntem o nație minunată, dar în același timp sunt și o persoană care aspiră la mai mult și își dorește mai mult. În lupta dintre convingeri și viitor, viitorul a câștigat. Adevărul este că astăzi, din ce în ce mai mulți tineri pleacă pentru a-și continua studiile în Anglia, Germania, America, chiar și China, cu motive bine întemeiate. Mi-am pus întrebarea de ce, iar răspunsul este clar: statul român nu poate oferi unui student condițiile necesare pentru o dezvoltare maximă. Avem cadre didactice incredibile, oameni dedicați și pasionați, însă resursele lasă de dorit. Când nu prea ai cu ce, de ce te-ai mai chinui? Nici eu nu aș face-o. Nu aș vrea să intru în detalii, opiniile proprii despre politică nu sunt încă destul de bine fortificate cu argumente și nu aș vrea să intru din nou în ipocrizie, să preiau bine-cunoscutele fraze precum: „X e de vină, fură banii statului”. Nu, nu am să fac asta. În schimb susțin faptul că, orice se întâmplă cu acei bani, nu se întâmplă unde e necesar. Îmi amintesc poveștile unei profesoare de fizică incredibile de la care am avut onoarea să învăț. Citez: „Aveam unde să învăț, aveam uneltele necesare, aveam resursele pentru proiecte și experimente și cred că asta m-a ajutat cel mai mult să-mi păstrez iubirea față de fizică. Altfel, aș fi ajuns să o detest. Din puținul care era atunci, oamenii aveau grijă să realizeze ceva extraordinar, să îți capteze atenția. Nu știu dacă aș putea să o iau de la capăt acum, în zilele noastre. Era altfel.” Sincer, eu nu vreau să încerc.
Întrebarea e următoarea: ce fac celelalte state? Ei bine, ele oferă burse și împrumuturi, investesc sume incredibile în educație și cercetare și, cel mai important, în studenți. Din această cauză, comorile României, tineri pasionați cu țeluri înalte, pleacă pentru a putea evolua și dispune, implicit, de resursele necesare acestei evoluții. Mai sunt care rămân, oameni încă convinși de aceleași idei pe care le aveam și eu, oameni puternici care speră că li se vor ivi oportunități și, într-adevăr, unii chiar reușesc să ajungă unde își doresc aici. Dar mai sunt și cei care se risipesc. Ajutorul pe care îl primesc aici nu se compară cu cel primit de afară. Așadar, ca viitor student, de ce aș alege eu România și nu aș privi mai departe? Din patriotism? Patriotismul nu mă va ține în viață.Țară, dulce țară, nu mă obliga să plec!
