glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

O scrisoare pierdută… timp de trei ani. Primăria răspunde pe tema scrisorii trimise devenilor: nu a fost scrisă în scop electoral

În ediția de vineri a cotidianului „Glasul Hunedoarei”, vă prezentam cum primarul Devei, Petru Mărginean, a trimis o scrisoare cu tentă electorală devenilor. Acesta este primul an în care edilul trimite scrisori, dar cu toate acestea reprezentanții administrației locale spun că au scris în fiecare an astfel de „epistole”. Probabil s-au pierdut pe drum, pentru că la deveni nu au ajuns.

Pe plicurile trimise devenilor sunt trecute adresele și numele destinatarilor, dar și ștampila administrației locale, iar coala A4 are antetul Primăriei Deva. Joi, am solicitat reprezentanților Primăriei un punct de vedere oficial, în care să răspundă la următoarele întrebări: „Câte astfel de scrisori au fost trimise devenilor? Câți bani a achitat Primăria Deva Poștei Române pentru aceste scrisori? De unde sunt acești bani? În ce scop au fost făcute scrisorile? De unde are administrația locală datele personale ale devenilor (care serviciu din cadrul Primăriei vi le-a dat) și cu ce drept utilizează aceste date cu caracter personal în scop electoral?”. Potrivit reprezentanților Biroului de Presă al Primăriei Deva, răspunsul la aceste întrebări nu a putut oferit în aceeași zi, drept urmare, abia vineri au răspuns la întrebările noastre. La o parte dintre ele. Iată răspunsul: „Urmare a solicitării transmisă prin email în data de 18 februarie 2016, vă comunicăm următoarele: Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.723/2004, actualizată, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul, la începutul fiecărui an, primarii au obligația de a comunica, în scris, contribuabililor principalele activități de interes public desfășurate în anul încheiat, precum și obiectivele și sarcinile pentru anul în curs. Pentru corecta informare a opiniei publice, reamintim că ,Scrisoarea anuală a contribuabilului’ a fost trimisă contribuabililor din Municipiul Deva în fiecare an, începând din anul 2005, conform prevederilor legale.
Datele contribuabililor sunt cele care se află în evidența Serviciului Taxe și Impozite Locale. Precizăm că aceste informări scrise nu sunt trimise în scop electoral, fiind o obligație ce revine Primarului Municipiului Deva conform legislației la care am făcut referire”, se arată în răspunsul dat de reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Deva.

Devenii spun că acesta e primul an în care primesc scrisoarea

După cum se poate observa, la primele trei întrebări, reprezentanții administrației locale nu au răspuns. Probabil, tot „pentru corecta informare a opiniei publice” și în numele transparenței pe care o aclamă ori de câte ori au ocazia. Totuși, în răspunsul Primăriei există și o parte interesantă. O obligație a edililor ca, în fiecare an, să trimită cetățenilor „scrisoarea anuală a contribuabililor”. Devenii întrebați de noi susțin însă că niciodată, de când Petru Mărginean este primar, nu au primit acest tip de scrisoare. „Nu am primit o astfel de scrisoare niciodată, până în acest an”, spune Lavinia Soare. „Nu știu să fi primit altceva decât felicitări de la politicieni”, spune și Andreia Nistor. „Am primit doar acum, dar nu și în alt an, pentru că nu a fost an electoral”, declară și Gabriel Cosmescu. Să fie oare aceștia singurii deveni ale căror scrisori s-au pierdut pe drum, timp de trei ani?

 

Mai puteți citi și:

http://glasul-hd.ro/A-%C3%AEnceput-campania-electoral%C4%83-Petru-M%C4%83rginean-le-scrie-prima-scrisoare-devenilor-Dup%C4%83-patru-ani_12_26989.html

 

Back to top button