glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Fiecare român a perceput Ziua Națională așa cum a simțit el mai bine. Unii nici măcar nu știu ce se sărbătorește la 1 Decembrie, dar se bucură pentru o farfurie plină de fasole cu cârnăciori. Alții se roagă și depun coroane la monumentele eroilor, se închină în fața icoanelor și apoi, uitând că e Postul Crăciunului, se duc la rândul lor să înfulece fasole cu ciolan sau cârnăciori. Timp de câteva ore, românul cucernic, care își face cruci mari când trece prin dreptul bisericilor și nu se atinge de nimic „de dulce” în timpul posturilor rânduite în calendar, devine cel mai mare devorator de fasole cu ciolan. Până la urmă această mâncare cazonă va deveni mâncarea tradițională a românilor. Dar nu-i mare bai. Îl iartă Dumnezeu că se îndoapă pentru o cauză nobilă. Dragostea de neam și țară se hrănește musai cu o porție zdravănă de fasole cu ciolan sau cârnăciori, fiartă la cazan și primită de pomană, că doar se știe: „sentimentul «trece» prin stomac”.
Categoric! Românul își iubește țara mai ales de 1 Decembrie. Este atât de mândru că e român și atât de pătruns de dragostea de glia străbună încât își scoate la lumină tot ce a produs mai bun nația asta. Din păcate în afară de niște actorași expirați, mereu aceiași, și câțiva sportivi care își așteaptă cuminți pensia, nu prea mai avem cu ce ne lăuda. Anul acesta am mai scotocit prin diaspora, dacă tot ne-am amintit recent că trăiesc români și dincolo de Nădlac. Am găsit prin Anglia, America sau Canada câțiva tineri excepționali. Aceștia lucrează pe dolari, euro sau lire, sunt respectați acolo pentru ceea ce fac și odată pe an, de 1 Decembrie, se declară mândri de țara lor și plâng de dorul de patrie. Dar dacă ar fi nevoiți să muncească pe un salariu de nimic și să fie umiliți de proștii promovați politic, probabil că nu ar mai sta în România nici măcar o săptămână. Așa am perceput Ziua României văzută pe stradă sau la televizor. Cum am trăit eu 1 Decembrie?
Trebuie să recunosc de la bun început că nu am pus gura pe fasole, nici pe ciolan sau cârnați. Sper că nu mă veți considera mai puțin român sau, Doamne ferește, vreun iredentist sub acoperire. Cu toate astea îmi iubesc țara mai mult decât orice pe lumea asta. Poate de aceea nu am ales să plec de aici și mă încăpățânez să cred că trebuie să ne aranjăm aici un „cuib” în care să trăim demni o viață decentă. Eu îmi iubesc familia, prietenii, foștii colegi de școală. Iubesc Munții Apuseni, Retezatul, Delta Dunării. Nu pot să concep un an fără Târgul de la Găina. Dacă asta înseamnă România, atunci înseamnă că iubesc România. Dar România înseamnă și palatele țigănești, manelele, Victor Ponta, Vadim Tudor sau Adrian Năstase, corupția, impostura unor conducători, bacalaureatele luate pe șpagă și fabricile de diplome universitare, clasa politică în mare parte mizerabilă. Oricât de mult aș fi de blamat de către ultra-naționaliști, acea Românie nu pot să o iubesc.
Cred că dovada cea mai clară a dragostei de țară este să spunem adevărul despre România. Să lăudăm ceea ce este de lăudat, să criticăm ceea ce este de criticat și să încercăm să îndreptăm ce este de îndreptat. Fără adevăr o națiune este condamnată să dispară. Pentru că valorile unei țări nu se pot afirma decât în cinste și prin competiții corecte. Este mai important să fim cinstiţi cu România, decât mândri că suntem români.

Vezi și

Close