glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Niciodată nu am susținut și nici nu cred că voi susține UDMR. Nu pentru că sunt un naționalist fanatic. Din contră, aș putea spune. Vorbesc maghiara cu fiica mea de trei ani pentru că este limba pe care a vorbit-o bunica mea și mama mea și vreau neapărat să o știe copilul meu. Am fost educat în cultura maghiară, respect istoria și valorile maghiare, ca să nu mai vorbesc despre bucătăria delicioasă a ungurilor. Cu toate astea, nu sunt de acord nici cu UDMR și nici cu restul partidelor structurate pe criteriul apartenenței la etnia maghiară.
Aversiunea mea față de tot ceea ce înseamnă înregimentare politică pe criterii etnice are rădăcini și argumente istorice. Trăim de mai bine de un mileniu, români și maghiari, pe teritoriul din interiorul arcului Carpatic, numit generic Transilvania. Includ în această denumire Ardealul, Maramureșul, Crișana și Banatul. În 1000 de ani de istorie comună, maghiarii au încercat permanent să se delimiteze atât de români, cât și de germanii, sârbii, rutenii, slovacii sau cehii care populau, e drept că în minoritate, aceste teritorii. Ungurii au vrut să fie permanent clasa conducătoare a Transilvaniei, fără să recunoască drepturile populațiilor minoritare. Permanent românii din Transilvania au fost nevoiți să lupte pentru drepturile lor, pe care, odată cu mișcarea europeană de emancipare a națiunilor de la mijlocul secolului al XIX-lea, au început să le obțină.
Dacă aerul superior al ungurilor era de înțeles în perioada în care Transilvania se afla sub administrația maghiară și mai târziu austro-ungară, politica UDMR din perioada actuală este pe cât de profitabilă pentru liderii ei, pe atât de păguboasă pentru Transilvania. Autonomia celor trei județe pe care UDMR vrea să le includă în Ținutul Secuiesc este din punct de vedere administrativ nu numai acceptabilă, chiar demnă de a fi aplicată în toată țara. Într-o Românie ultracentralizată, în care Bucureștiul controlează aproape totul, de la politică la economie, o creștere a gradului de autonomie a tuturor regiunilor este salutară. Dar planul de autonomie a UDMR este doar un praf în ochii electoratului maghiar, o poveste frumoasă, dar aberantă care are doar rolul de a scoate secuii la urne și a ajuta partidele partenere ale UDMR să câștige electorat românesc pe exacerbarea pericolului secesionist.
Fără îndoială Transilvania are nevoie de autonomie, pentru că după aproape 100 de ani, administrația de la București nu a făcut decât să egalizeze sărăcia din toate zonele țării, în timp ce capitala prosperă. Centralizarea excesivă a făcut ca fostele regiuni ale Imperiului Austro – Ungar care aparțin acum României să sărăcească, în comparație cu ceea ce reprezentau ele înainte de 1918. Dar pentru obținerea unei autonomii financiare și economice a Transilvaniei este nevoie ca toți cetățenii cu rădăcini în această zonă să se considere ardeleni. Indiferent de limba pe care o vorbesc, români, maghiari, sași, șvabi, oamenii de aici trebuie să aibă conștiința apartenenței la Transilvania. Dar maghiarii, cu sau fără voia lor, fac jocul Bucureștiului. Ei se consideră și se declară maghiari. Din această cauză românii ardeleni sunt practic obligați să se declare români. Și din acel moment se nasc controversele dintre cele două etnii, care în loc să militeze împreună pentru marea națiune transilvană, își împart energiile și ambițiile în dispute fără sens și finalitate despre supremația uneia sau a celeilalte dintre etnii. UDMR nu face decât să încurajeze separaționismul etnic al populației din Transilvania, strategie care îndepărtează din ce în ce mai mult momentul autonomiei regionale.

Vezi și

Close