glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Protest la Brad din cauza gunoaielor

Oamenii au ieșit în stradă, nemulțumiți de noul operator de salubritate

Mai mulți brădeni au protestat sâmbătă, în centrul orașului, „împotriva gunoaielor”. Oamenii sunt nemulțumiți că noul operator de salubritate nu își face treaba, deșeurile din oraș fiind neridicate de câteva săptămâni.

În plus, brădenii sunt supărați și revoltați pe modul în care administrația locală și cea județeană au luat decizia schimbării operatorului de salubritate din oraş și, implicit, a prețului, fără a-i consulta. „Motivul pentru care am ieșit noi în stradă este legat de faptul că autorități ale statului român, respectiv Consiliul Județean Hunedoara, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară-Deșeuri, Consiliul Local Brad, Primăria Brad au rupt un contract cu un operator de salubritate care opera în zona noastră fără ca noi cetățenii să fim întrebați, majorând în același timp tariful cu circa 43 la sută. Dacă vechiul operator avea un tarif de 7,78 de lei pe fiecare locuitor al Bradului, noul operator a fixat – fără ca noi măcar să fim invitați la o dezbatere publică – un tarif de 9,70 de lei, iar Primăria și Consiliul Local Brad și l-au însușit fără nicio problemă”, a declarat inițiatorul protestului, Raul Florin Matei. De aproximativ trei luni, de gestionarea gunoiului în zona Bradului se ocupă asocierea de firme Brai Câta-Ted Trans 2002. Aceasta a câștigat licitația organizată de ADI Deșeuri Hunedoara, în cadrul proiectului de gestionare a deșeurilor la nivel județean. În trecut, serviciile de salubritate în Brad erau asigurate de RETIM. „Noi nu am fost nemulţumiţi de Retim. Am fost obligaţi, însă, să acceptăm un operator nou, după licitaţia organizată de cei de la ADI Deşeuri Hunedoara. Din nefericire, lucrurile nu stau bine în acest caz. Gunoiul nu a fost ridicat în totalitate sau au fost înregistrate întârzieri. În plus, am înţeles că angajaţii care lucrează la firma Brai Câta nu şi-au luat salariile din septembrie”, declara primarul municipiului Brad, Florin Cazacu săptămâna trecută.

Primarul Bradului a cerut amendarea operatorului de salubritate

Săptămâna trecută, la CJ Hunedoara, a avut loc o întâlnire între primarii din zonele de operare a SC Brai-Câta SRL. Cu această ocazie, edilul șef al Bradului a cerut amendarea operatorului de salubritate. „A fost analizată activitatea desfășurată și modul de respectarea a prevederilor contractuale. Noul operator, care și-a îndeplinit în mod defectuos până acum obligațiile, a fost somat să-și asigure mijloacele necesare pentru asigurarea, fără întârziere, a serviciilor de gestionare a deșeurilor menajere. Atitudinea fermă a primarilor și a conducerii Consiliului Județean trebuie să determine noul operator la o mai bună mobilizare. Operatorul va fi monitorizat permanent de către ADI Deșeuri, CJ și primari pentru a preîntâmpina situații de întârziere a colectării deșeurilor menajere.
Am considerat necesar să propun aplicarea unei amenzi, din partea celor îndreptățiți, pentru nerespectarea contractul de salubrizare asumat”, a menționat Florin Cazacu.O nouă întâlnire în care se va discuta o serie de măsuri concrete, astfel încât serviciul de colectare în zona Brad să funcţioneze ireproşabil va avea loc astăzi, la sediul Primăriei Brad.

Back to top button