glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

În discursul său de învestitură, J.F. Kennedy rostea o frază pe care putem să o considerăm chintesența filosofiei de viață americane. Primul președinte catolic din istoria Statelor Unite ale Americii spunea: „Nu vă întrebaţi ce poate face America pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru America!” Pornind de la această filosofie, fiecare american a fost conștientizat că până să ceară ceva trebuie în prealabil să ofere. Și America, o țară nouă, formată cu doar câteva secole în urmă din coloniști, hoți, aventurieri, săraci disperați, căutători de aur, a devenit cea mai mare putere economică a lumii și simbolul mondial al democrației și al libertăților cetățenești. Adevărul este că România nu a împlinit încă un secol de existență ca stat. Dar noi, urmașii dacilor și ai romanilor, cei mai viteji dintre traci, care am stat pavază la hotarele Europei să oprim hoardele păgâne, care ne-am păstrat nealterate obiceiurile și tradițiile încă din preistorie. Ce mai?! Un popor cu un pedigree de invidiat, nu ca şi cel al americanilor! Noi nu ne-am pus niciodată întrebarea: ce putem face pentru România? Dacă ne-am fi pus această întrebare, poate că România nu ar fi fost acum la coada Europei, o țară în care valorile nu sunt respectate și în care cultul lucrului bine făcut este înlocuit de „merge și așa”.

Din păcate pentru comunitățile de români, nu ne punem asemenea întrebări nici măcar raportat la o scară mai mică. Ce facem noi pentru orașul nostru? Ce facem noi pentru familia noastră sau chiar pentru noi înșine? Puțini dintre români au răspunsuri la aceste întrebări. Dar aceștia au reușit să-și facă o viață frumoasă, să pună pe picioare afaceri profitabile și cinstite, chiar și într-o țară în care pare că nimic nu poate să pornească un sistem ancrasat. Dacă știm ce avem de făcut pentru noi, pentru comunitatea în care trăim, pentru țara în care ne-am născut, vom ști cu siguranță și ce ni se cuvine. Ne vom conștientiza deodată drepturile și îndatoririle față de lege, de vecini, de familie. Știm că avem dreptul la un mediu curat, dacă în prealabil conștientizăm că avem obligația de a nu-l murdări. Știm că avem dreptul la o viață demnă, dacă noi înșine îi vom respecta pe cei din jurul nostru. Am ști că dreptul la vot nu este doar un moft, ci o îndatorire de a alege în cunoștință de cauză pe cel mai bun dintre candidați. Dar cum nu ne întrebăm ce oferim noi țării ăsteia, nu ne interesează decât ce ne dă țara nouă. Și atunci ne mulțumim cu puțin.

Cu conducători slabi, corupți și incompetenți. Cu o găleată de plastic, o sticlă de ulei și un kil de zahăr pentru un vot care să le asigure politicienilor un mandat de patru ani. Primim mult prea ușor nimicuri de la statul român și de la conducătorii acestuia, de la primari, președinții de consilii județene sau alți politruci. Orice ne dă nouă statul este gratis. Și cum „calul de dar nu se caută la dinți”, ne-am obișnuit să nu mai analizăm dacă ceea ce face statul pentru noi este bine sau rău, oportun sau inoportun, eficient sau nu. Luăm pomana ca atare, bucuroși că suntem lăsați în pace și nu trebuie să facem nimic ca să o plătim. Și ne complacem într-un sistem al minimei rezistențe, în care statul mimează grija față de cetățeni, iar oamenii sunt bucuroși că nu-i deranjează nimeni cu întrebări retorice „imperialiste” de genul celei puse de J.F. Kennedy în urmă cu mai mult de o jumătate de secol.

Loading...

Vezi și

Close