Sare-n ochi

Dacă mă năștea mama în Teleorman, aveam acuma mari șanse să ajung pe o funcție în guvern sau prin careva dintre ministere. E drept că puteam foarte bine să fiu și ceva asistat social prin Orbeasca sau Călmățuiu. Dar și din acea poziție, speram încă la un scăunel, cât de mic, de director sau secretar de stat prin vreun birou bine plasat în București. În Teleorman doar morții nu au șanse să mai acceadă la putere, ei fiind totuși principala forță electorală pe care se bazează „fantoma de la Palatul Victoria”, mustața care de fapt conduce România ca pe propria feudă. Nici nu mai contează dacă teleormăneanul e asistat social sau „asistat mintal”, angajat pe la vreo școală sau cooperativă agricolă. Important e să aibă origini sociale sănătoase și să-i fie loial lui Dragnea. S-a umplut guvernul de marionete, de a ajuns „păpușa” de Teleorman mai celebră decât Matrioșka rusească,  iar sforile sunt într-o singură mână, a lui  Liviu Dragnea. Din când în când, se mai încâlcesc ațele, iar păpușarul este pus în situația să le taie. Atunci apar crizele și cad capete de miniștri sau prim-miniștri. Apoi spectacolul continuă, cu personaje din ce în ce mai hidoase. Păpuși confecționate la repezeală, cu măști grotești, fără idei, fără cultură, fără măcar bruma de vocabular articulat pe care îl poate folosi un copil ieșit din școala generală. Măștile nu vorbesc, nu gândesc, ci doar se lasă manipulate de sforile trase de Dragnea, unicul și supremul păpușar.

Cât vor mai înghiți românii povestea „Fantomei de la Palatul Victoria”? Probabil că foarte multă vreme. Pentru că majoritatea românilor nu este cu nimic mai bună decât păpușile lui Dragnea, confecționate în Teleorman. Suntem o țară de păpuși legate într-o rețea politică în care piramidal, fiecare păpușă manevrează la rândul său alte păpuși, până jos la nivelul asistaților social. Omenii liberi sunt din ce în ce mai puțini și se află undeva pe fundul unei site, care cerne binele de rău. Conștiința politicianului nu mai există, iar mandatul primit de la electorat se transformă încă din ziua alegerilor la obediența față de șeful suprem al partidului. România paralelă este de fapt România politicienilor rupți de cetățeni. A senatorilor, deputaților, sau consilierilor locali care de fapt nu reprezintă comunitatea, ci doar stau aplecați și bine legați în sforile politicii, indiferent de nivelul la care se află. În politica românească, demnitatea, cultura, viziunea, munca în folosul cetățenilor reprezintă handicapuri care îl aruncă pe orice politician în afara sistemului. Și dacă clasa politică a fost „atent” selectată să corespundă celor mai joase criterii morale sau culturale, este mai greu de explicat de ce un popor care se vrea „mândru” acceptă o asemenea clasă conducătoare? Există o singură explicațe, chiar dacă răspunsul este ceva mai complex. Pentru că nici poporul „alegător” nu este cu nimic mai bun decât „păpușile” puse să conducă România. Am specificat „poporul alegător”, pentru că mai există o Românie paralelă. O Românie a oamenilor scârbiți, a oamenilor resemnați, a oamenilor care așteaptă tăcuți, în „turnuri de fildeș”, să se întâmple o minune. În Capitală și în marile orașe ale României, teatrele, fie ele dramatice sau lirice, își joacă spectacolele cu casele de bilete închise. Biletele la concertele de muzică clasică se epuizează în câteva zile, și nu de puține ori un concert se programează de mai multe ori la cererea publicului. Există o Românie a valorilor, a oamenilor culți, a copiilor care se încăpățânează să învețe în ciuda sistemului școlar croit ca o fabrică de retardați. Există România bunului simț! Doar că este inactivă, este scoasă în afara vieții active a societății și acoperită cu un strat gros de indiferență ori scârbă de tot ce înseamnă politică. Niciun partid, fie el la putere sau opoziție, nu se adresează acestei Românii. Nimeni nu vorbește pe limba oamenilor care umplu seară de seară teatrele, care mai știu cum miroase o carte proaspăt scoasă din tipar și au citit ceva mai mult decât Mersul Trenurilor sau Gazeta Sporturilor. Apoi se miră toată lumea că acea Românie nu iese la vot. Și că tot mai mulți români și-ar dori să se facă, când vor fi mari, teleormăneni.