Sare-n ochi

Ieri ar fi putut să fie Ziua Transilvaniei. Vivat Transilvania! Am fi strigat, în latină, toți ardelenii, indiferent de etnie. Pentru că mai presus de orice, Transilvania s-a născut „în zodia” latinității. Tocmai de aceea „românii verzi”, naționaliștii de „carton” și-au găsit rădăcini într-o civilizație îndoielnică și o cultură care nici măcar scrisul nu-l cunoștea, în Daci. Minți înfierbântate, propagandiști de doi lei sunt gata să-și renege limba maternă, rădăcinile latine ale acesteia, doar ca să se împotrivească unor adevăruri neconvenabile din istoria românilor și a limbii lor, născută în interiorul arcului carpatic, în Transilvania cea cotropită și ocupată de unguri. Cultura română în mare parte se bazează pe curentele care au trecut munții din Transilvania spre cele două țărișoare aflate permanent, până în ziua de astăzi, între Levant și Europa. Dar „patrioților” îndoctrinați cu minciunile comuniste despre Transilvania le este greu să recunoască că limba română în forma ei modernă și mai ales scrierea românească cu grafie latină s-au născut în „cuibul” ungurilor și al sașilor, moșite fiind de o biserică românească, unită cu Roma, care a înțeles că adevărata lumină pentru români nu poate să vină decât de la aceia care au adus prima dată civilizația pe aceste meleaguri. De la „Roma madre”.

Ieri ar fi fost ziua Transilvaniei. Mai precis am sărbătorit 447 de ani de când prin tratatul de la Speyer (16 august 1570), Ioan Sigismund Zápolya a renunțat la pretenția asupra coroanei Ungariei și l-a recunoscut pe împăratul Maximilian al II-lea drept rege al acestei țări, iar acesta din urmă l-a recunoscut drept principe al Transilvaniei și al Partium-ului.

Astfel Ungaria recunoștea oficial Principatul Transilvaniei ca un teritoriu autonom care avea dreptul la autoguvernare. A urmat o istorie zbuciumată de 141 de ani în care Transilvania a încercat să-și impună propriile interese într-o Europă asaltată de otomani în care austriecii, francezii, germanii și englezii își făceau propriile jocuri și în care războaiele religioase între catolici și protestanți țineau deschise răni adânci. În aceste condiții, Transilvania a dat Europei lideri politici și militari de excepție, principi ai Transilvaniei,  cu mintea și sufletul deschise, care și-au pus amprenta pe politica europeană din vremea lor, dar și pe nașterea și dezvoltarea culturii românești, în ciuda istoriei oficiale, scrisă la București, care neagă acest lucru.

Putem spune fără a greși că Principatul Transilvaniei s-a născut sub semnul toleranței și libertății de cuget. În 1568, sub conducerea lui Ioan Sigismund Zápolya, are loc la Dieta de la Turda declarația de toleranță religioasă față de confesiunile religioase . Aceasta e prima declarație de toleranță religioasă din Europa, într-o epocă dominată de lupte interconfesionale. Transilvania a devenit tărâmul libertății confesiunilor, oferind adăpost acelor refugiați care erau acuzați de erezie în statele mai puțin tolerante. Acest lucru, din punct de vedere al istoriei bisericii, înseamnă că trecutul nu ne este pătat de violență, sânge sau opresiunea altor confesiuni. Și tot primul principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund Zápolya, a fost cel care a introdus limba română în bisericile ortodoxe din Ardeal în locul celei slave, contribuind astfel decisiv la dezvoltarea culturii române.

Există numeroase exemple pentru ce a însemnat Transilvania și mai ales apartenența la spațiul latin occidental, pentru cultura română.

În 1570, la Cluj-Napoca, la tipografia lui Heltai Gáspár – cărturar sas – este tipărită  prima carte în limba română cu litere latine  – „Psalmii lui David”, în traducerea lui  Szegedi György .
În 1582 („Palia de la Orăștie”), mitropolitul Tordási Mihály dă dispoziție predicatorilor din Lugoj și Caransebeș să traducă „Vechiul Testament” în limba română, iar conducătorul Cetății Deva,  Geszti Ferenc, sprijină financiar împreună cu Principele  Gabriel Bethlen (1613-1629) înființarea la Alba Iulia  a unei tipografii cu litere chirilice pentru românii din Transilvania și a urgentat traducerea „Noului Testament”.
În 1640,  Rákóczi György  I, Principe al Transilvaniei  (1630-1648), tipărește „Catehismul calvin” în limba română. De asemenea, Lórántffy Zsuzsanna, soția principelui, înființează la Făgăraș o şcoală teologică pentru români cu predare în limba română.
În 1648 apare „Biblia Rákóczi”, „Noul Testament” tipărit la Alba Iulia în limba română pe cheltuiala Principelui.  Prima Biblie în limba română din Ţările Române apare peste 40 de ani, la București, în 1698.  În 1699 apare primul manual pentru copii in limba română („Bucoavna” –  „ce are în sine deprinderea învățăturii copiilor la carte”).