Sare-n ochi

Ați mai întâlnit într-o țară, în afară de România, ca într-un restaurant cu pretenții, barmanul să se certe cu ospătarul, ca la „ușa cortului”, aruncându-și cele mai obscene cuvinte de față cu clienții? Asemenea „spectacole” fac parte frecvent din meniurile restaurantelor românești, întregind, dacă mai era nevoie, peisajul „exotic” pe care un turist străin poate să-l descopere în mereu „surprinzătoarea și fascinanta Românie”. Nici măcar în Italia, Spania sau Portugalia, unde sângele latin „fierbe” în venele „popoarelor”, nu veți întâlni asemenea spectacole. Acolo luptele de tauri, degustările de vinuri sau serile de fado sunt atracțiile pentru turiști, nu conflictele între angajații restaurantelor. În România, nu mai lipsea mult și clienții restaurantului ar fi putut paria pe cine câștigă disputa de înjurături, ospătarul sau pe barmanul. Dacă s-ar fi implicat și vreun bucătar, deja „meciul” devenea deschis oricărui rezultat și se complica extrem de mult ecuația pariurilor.

Și totuși, turistul, fie el străin sau român, caută alte servicii în restaurantele sau hotelurile pe care le frecventează. În urmă cu câțiva ani, în România, se purta dezbaterea legată de infrastructura deficitară și dezvoltarea turismului. Atunci, „comentatorii” spuneau că nu se va putea dezvolta turismul în România, în lipsa șoselelor practicabile și a autostrăzilor. Autostrăzile au început să se lungească și, în curând, Transilvania va fi legată de occident cu două căi de comunicare importante. Drumurile naționale se prezintă decent. Cursele aviatice low-cost operează și pe rute interne. Au apărut foarte multe unități de cazare sau alimentație noi, sau au fost renovate cele vechi. Miliarde de euro, fonduri europene, au fost investite în turismul din România. Și, cu toate astea, turiștii străini nu se înghesuie să ne viziteze, iar cei români preferă pârtiile din Austria, Croația sau Italia și plajele de la Marea Mediterană sau pe cele din Bulgaria, pentru că serviciile din România, de cele mai multe ori lasă de dorit. În multe unități de cazare și de alimentație, toaletele sunt jalnice, personalul necalificat care nu-și face datoria, servirea lasă de dorit, la fel și serviciile hoteliere. Au fost cheltuite miliarde de euro pentru programe de recalificare a forței de muncă prin celebrul program POSDRU. Au fost organizate mii de cursuri pentru personalul din turism. Și, cu toate astea, serviciile nu s-au îmbunătățit aproape deloc. Aceeași ospătari „obosiți” servesc clienții, de parcă le-ar face un mare favor că le aduc comanda la masă. Aceeași bucătari lipsiți de imaginație se „întrec” în ciorbă de burtă, ceafă la grătar și cartofi prăjiți. Meniurile restaurantelor românești sunt parcă trase la indigo. Nu există nimic variat, nimic specific, nimic care să-l facă pe turist să revină în același loc. Practic, în afară de norocul de a da peste un bucătar ceva mai priceput, care știe să dreagă mai bine ciorba și să nu ardă carnea pe grătar, turistul găsește același lucru în orice loc s-ar duce.

În realitate, reforma în turismul românesc pleacă din educație. Din educația turiștilor, care trebuie să-și impună punctul de vedere în fața patronilor de unități turistice și a angajaților acestora. În cazul „războiului” dintre barman și ospătar, niciun client din restaurant nu s-a arătat revoltat de ce se întâmpla acolo și cu atât mai puțin nu le-a atras atenția celor doi că deranjează. Educația angajaților din turism. Și nu mă refer la cursuri speciale, ci la cei șapte ani de acasă, în care orice om ar trebui să învețe să nu se manifeste violent și obscen în public. Apoi la calificarea continuă a personalului care lucrează în turism, de la ospătari, barmani, bucătari la recepționeri și cameriste. Pregătirea patronilor și administratorilor de unități de cazare sau alimentație, pentru ca aceștia să știe ce să le ceară angajaților. Și nu în ultimul rând schimbarea mentalităților. Nu întâmplător într-o țară fără mare, fără munte, fără deltă, Ungaria, veniturile din turism sunt de cinci ori mai mari decât în România. Și asta în condițiile în care prețurile sunt mai mici. Dar vecinii noștri au o altă abordare față de turiști începând din denumirea folosită pentru aceștia. În timp ce în România, turistul este definit ca fiind „client”, în Ungaria el este „oaspete”.