Cetate Deva a pierdut trei puncte mari la Ighiu
A doua deplasare a lui Cetate Deva în judeţul Alba din acest campionat s-a încheiat cu un dezodământ identic cu prima. Fotbaliştii conduşi de pe bancă de Viorel Tănase au pierdut cu 1 – 0 la Ighiu în faţa Performanţei, la acelaşi scor ca şi la Galda de Jos cu Industria, cu un gol primit tot din penalty. Au diferit doar circumstanţele, la Galda golul venind la începutul meciului, iar la Ighiu pe sfârşitul partidei, când toată lumea se împăcase cu gândul unui egal.
Veniţi cu intenţia declarată de a obţine victoria, devenii au suferit sâmbătă o înfrângere cu atât mai dureroasă cu cât toate celelalte contracandidate au luat puncte în această etapă. Galda a câştigat în deplasare, Sebişul şi Lugojul au învins pe teren propriu, iar Ripensia şi Reşiţa au remizat la Timişoara în derbyul rundei. Mai mult, o bună parte din meci Cetate a fost în control aproape total, iar în prima repriză a trecut în dese rânduri pe lângă golul care ar fi adus descătuşarea şi foarte probabil şi cele trei puncte.
Ocazii uriaşe ratate pe finalul reprizei
Devenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din startul partidei, când Făgărăşanu a trimis un şut din marginea careului în blocajul advers (min. 3). Performanţa a replicat în min. 6 cu un contraatac a lui Seiwerth, care a finalizat bine cu un şut pe colţul scurt, însă Bodea a fost la post şi a respins în corner, iar Grozav a încercat o “foarfecă” spectaculoasă la mingea ajunsă la el în urma loviturii de colţ, însă nu a nimerit cadrul porţii.
Cetate a reluat atacurile, N’Doye l-a găsit cu o pasă lungă în careul advers pe Făgărăşanu şi acesta a preluat frumos, dar nu a găsit şi finalizarea (min. 8), Stoenac a şutat de la 20 de metri de puţin pe lângă bara laterală (min. 10), iar un minut mai târziu a venit şi prima mare ocazie a partidei: Vaştag trimite puternic un şut-centrare în cros de pe partea stângă, balonul trece de întreaga apărare adversă, iar Bloj, venit pe colţul lung, reia din alunecare, dezechilibrat, şi trimite pe lângă poarta goală.
Trezite de această şansă de gol deveană, gazdele încearcă să echilibreze jocul şi Circov expediază un şut bun de la 30 de metri, însă Bodea prinde cu siguranţă (min. 14). Un contraatac al lui Seiwerth este blocat de Nogo cu preţul unei accidentări (min. 17), fapt care ulterior avea să conteze enorm în economia partidei. Fundaşul central al devenilor trage de el să reia meciul, însă este evident că nu mai poate continua şi este înlocuit în minutul 20 de Petresc, care preia postul de fundaş dreapta, iar Ionică trece stoper.
Fetiţa trimite cu capul peste poartă la o lovitură liberă executată de Grozav (min. 21), de partea cealaltă nu iese o combinaţie între Vaştag şi Făgărăşanu (min. 24), iar Stoenac trimite milimetric pe lângă la o altă lovitură liberă din lateral stânga (min. 28). Circov şutează mult peste (în acelaşi min. 28), N’Doye caută şi el golul, dar mingea şutată de el trece de puţin peste vinclul porţii lui Zăvoi (min. 34).
Portarul gazdelor iese la rampă pe finalul primei reprize, când are foarte mult de lucru şi reuşeşte prin intervenţiile sale să păstreze tabela imaculată. Mai întâi în min. 37, când Bloj centrează bine în careul mic, Tecsi întârzie puţin la întâlnirea cu balonul şi Zăvoi intervine salvator. O combinaţie frumoasă dintre Stoenac şi Tecsi pe partea stângă nu e finalizată cu o centrare pe măsură (min. 38), pentru ca în minutul 39 să notăm cea mai mare ocazie a reprizei: centrare perfectă a lui Bloj, Tecsi reia excelent cu capul la rădăcina barei, de unde Zăvoi scoate absolut incredibil cu un reflex de zile mari, iar Stoenac reia pentru golul de 1 – 0, însă într-un fundaş advers şi obţine doar un corner. N’Doye mai încearcă poarta de două ori, dar de fiecare dată trimite peste, Bloj mai expediază o centrare, dar de data aceasta Tecsi trece pe sub minge (min. 41), Agache îl stopează eficient pe Fetiţa, scăpat de contraatac (min. 43), pentru ca în primul minut de prelungire al reprizei Petresc, bine intrat în meci, să trimită o centrare pentru Făgărăşanu, aflat singur aproape de careul mic advers, însă Zăvoi are o nouă intervenţie la limita incredibilului şi agaţă şi acest balon pe care scria “gol”.
Primele 45 de minute se termină cu un scor alb, deşi după un început echilibrat Cetate a dominat copios ultima jumătate de oră şi putea înscrie pentru a intra la cabine în avantaj.
Mai puţin fotbal în repriza a doua
Partea secundă nu a mai semănat cu ceea ce am văzut în prima, pentru că încet-încet Performanţa a echilibrat meciul, iar jocul lui Cetate s-a stins şi nu au mai apărut marile şanse de gol din repriza întâi. Stoenac nu cadrează un şut, trimiţând mult pe lângă (min. 47), Petresc blochează bine un contraatac advers ce putea deveni periculos (min. 48), lovitura liberă bătută de Grozav este respinsă de Tecsi, venit în careul propriu (min. 51), iar Circov are cea mai mare ocazie a Ighiului, şutând din 16 metri razant cu bara (min. 56). Ionică şi Agache rezolvă împreună o situaţie de gol a lui Seiwerth (min. 57). Zăvoi are iarăşi două intervenţii bune la loviturile libere executate de Vaştag (min. 63) şi Stoenac (min. 67), Fetiţa se încurcă în driblinguri în careul devean şi pierde mingea (min. 67), Cornea greşeşte centrarea din poziţie bună (min. 68), iar la combinaţia pe traseul Tecsi – N’Doye – Stoenac nu iese şi şutul (min. 73). Stoenac îl găseşte liber în careul pe Făgărăşanu, dar intervine Miroiu, care strânge bine în centru (min. 78), şutul bun al lui N’Doye îl nimereşte pe acelaşi Miroiu şi deviază în corner (min. 81), Bloj ratează voleul la cornerul executat de Vaştag (min. 82), pentru ca finalul de meci să aducă şi singurul gol, la o fază care iniţial nu anunţa mare lucru. În minutul 87 Fetiţa pătrunde pe partea dreaptă, se duce mult în unghi, însă îl păcăleşte pe Ionică, trece de acesta şi intră în careu, unde este faultat din spate de fundaşul devean. E penalty şi noul intrat Cristea transformă cu un şut plasat în minutul 88, cu toate că Bodea a ghicit colţul şi s-a dus pe minge, fiind aproape de a atinge balonul.
Ultimele minute nu mai aduc nimic pe tabelă, deşi Fetiţa mai are un şut peste poartă la o intercepţie a lui Cristea (min. 89), iar o ultimă lovitură liberă pentru Deva îl găseşte şi pe portarul Bodea urcat în careul advers, însă fără nici un efect asupra scorului final.
Performanţa Ighiu – Cetate Deva 1 – 0 (0 – 0)
PERFORMANŢA: Zăvoi – Miroiu, Iclănzan, Potopea, Mărginean – Trifa (85 Cristea), Grozav (71 Oniche) – Fetiţa (90 Ciorchină), Circov (71 Oara), Tineiu – Seiwerth. Antrenor Mihai Manea.
CETATE: Bodea – Ionică, Nogo (20 Petresc), Agache, Cornea (82 Doboş) – N’Doye, Vaştag – Bloj, Stoenac, Făgărăşanu – Tecsi (76 Blănaru). Antrenori Viorel Tănase, Tudorel Pelin.
A marcat Cristea în minutul 88 din penalty.
„Nu mă aşteptam la această înfrângere, cu toate că i-am avertizat pe băieţi înainte de meci că va fi un joc dificil, greu, cu o echipă bine organizată în defensivă. Ne-am dorit cele trei puncte astăzi, pentru a rămâne în plutonul fruntaş. Spun că meritam cel puţin un egal, în prima repriză am avut trei – patru ocazii mari pe care le-am ratat. Nu am avut consistenţă în atac şi nu am putut profita de punctele slabe ale adversarului de pe zonele laterale, iar noi am comis greşeli atât în zona mediană cât şi pe linia de fund. Trebuie să luăm această înfrângere, să o analizăm bine şi să mergem înainte, pentru că etapa viitoare ne aşteaptă un joc foarte greu cu Lugojul, pe care trebuie să îl câştigăm”, a declarat imediat după meci Viorel Tănase, antrenorul lui CNS Cetate Deva.







2 Comments