Sare-n ochi

Un grup de academicieni din România, inspirați de protestele anti-PSD din toată țara, s-au gândit să dea publicității o scrisoare în care să le atragă atenția tinerilor din stradă asupra pericolului care pândește România în lipsa unității și concordiei naționale. Scrisoarea care abundă în teorii naționaliste, xenofobe și pe alocuri amintind de discursul comunist – patriotard de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, a fost ulterior retrasă de pe pagina WEB a Academiei Române. Rămâne totuși un document semnat de 84 de academicieni, adică de personalități recunoscute ale științei, somități în domeniile lor de activitate, printre care și câțiva istorici care au preluat discursul promovat de apărătorii sistemului corupt. Un discurs cu un accent puternic naționalist, care denunță încercările recurente de „regionalizare” a României sau „de creare de enclave autonome pe baze etnice”.  Ulterior apariției scrisorii inițiate de academicienii Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop și Gheorghe Păun, câțiva colegi din Academia Română s-au dezis de demersul celor trei, declarând că nu aveau cunoștință despre conținutul și mai ales tonul epistolei academicienilor către români.

Ca să înțelegem bine scrisoarea celor 84 de academicieni trebuie să ne întoarcem în timp, în ziua de Crăciun a anului 1989. La Târgoviște, în 25 decembrie 1989,  Elena Ceaușescu, aflată în fața Tribunalului Militar Special, răspundea acuzațiilor: „Au să vă judece colegii mei, academicienii!”. Până la urmă „savanta de renume mondial, academician, doctor”, Elena Ceaușescu, a sfârșit în fața plutonului de execuție, dar colegii ei au rămas bine înfipți în Academia Română cu aceleași mentalități și mai ales cu aceeași coloană vertebrală, gata oricând să se înmoaie în fața puterii politice. Am ajuns să fim judecați, după 26 de ani de la momentul în care Leana Ceaușescu le cerea asta colegilor ei. Lăsând la o parte gluma, trebuie să observăm că realitatea este sumbră. Că un for suprem în ceea ce privește elitele științifice ale României a rămas complet nereformat și închistat în aceleași mentalități retrograde de pe vremea în care semi-analfabeta Elena Ceaușescu primea titlul de academician, fără ca un singur membru al Academiei să se opună sau măcar să-și exprime indignarea față de accederea într-un club select a primei țoape a țării. Compromisurile pe care oameni de știință remarcabili, istorici, filosofi, în general intelectuali de marcă ai țării, le-au făcut denotă totala capitulare a intelectualității față de regimul comunist, și mai mult chiar complicitatea acesteia în promovarea nulităților comuniste și mai apoi a distrugerii în totalitate a scării de valori în perioada post comunistă. Nu am auzit niciun academician protestând pentru modul dubios în care funcționează „fabricile” de diplome și mai ales cele de doctorate. Nu am citit scrisori ale academicienilor care să înfiereze plagiatele din tezele de doctorat ale unor miniștri, parlamentari sau alți politicieni. Nu am citit nici măcar un rând despre distrugerea mediului universitar românesc prin apariția, ca ciupercile după ploaie, a unor universități de calitate mai mult decât îndoielnică. Vuietul străzii i-a trezit pe „venerabilii” academicieni români care deodată sunt îngrijorați de integritatea și independența „țărișoarei” lor, promovând, întâmplător, același discurs anti european pe care îl rostesc de câte ori au ocazia atât Tăriceanu, cât și mulți lideri din PSD.