Sare-n ochi
O nouă marotă preluată de mediile de informare, sau mai degrabă de dezinformare, din România, trage un semnal de alarmă și este pe cale să creeze o adevărată isterie legată de anexarea Transilvaniei de către Ungaria cu largul concurs al lui Vladimir Putin și Donald Trump. Cu asemenea diversiuni, media naționalistă din România încearcă să distragă atenția de la adevăratele probleme ale țării, făcând evident jocurile celor cărora nu le convine să se discute despre anticorupție și subordonarea interesului național unor priorități personale ale liderilor politici. Sperietoarea cu „vin ungurii să ne ia Ardealul” a ținut foarte bine timp de 27 de ani și există șanse să inflameze și acum creierele înfierbântate ale românilor care înghit tot ce le este servit pe canalele media.
Aceste false probleme etnice, puse în discuție de presa din București, fac parte din arsenalul de dezinformări care se bazează pe complexele societății românești și o incultură crasă în ceea ce privește istoria comună româno-maghiară-germană din Transilvania și Banat. Să analizăm însă cu atenție temerile pe care românii le au legat de pierderea teritoriilor intracarpatice:
Pornim de la premisa că ambele țări sunt membre UE și NATO, deci partenere în două sisteme care garantează suveranitatea și integritatea teritorială a țărilor membre. Pentru ca Ungaria să anexeze teritoriile care au aparținut cândva de Imperiul Austro – Ungar, ori România, ori țara vecină trebuie să denunțe acordurile Uniunii Europene sau ale NATO. La ce declarații fac în momentul de față politicienii de la București, par mult mai interesați să scoată țara din cele două alianțe occidentale decât maghiarii. Pe de altă parte, Ungaria este țară semnatară a diverselor acorduri cu privire la drepturile minorităților. Dacă mâine regiunile intracarpatice ar fi anexate de Ungaria, aceasta s-ar trezi peste noapte cu o minoritate de peste 30 la sută de români, cărora ar fi nevoită să-i asigure, conform tratatelor, toate drepturile, de la învățământ în limba maternă până la acces în toate instituțiile statului. Ca să nu mai vorbim de faptul că un eventual partid românesc ar fi o forță politică foarte puternică cu șanse mari de a intra la guvernare. În aceste condiții, Victor Orban și partidul pe care îl conduce ar trebui să fie cel puțin sinucigași să accepte o anexare a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului, care le-ar face mai multe probleme decât să le aducă avantaje.
În realitate ce le dă apă la moară diversioniștilor de la București? Întâlnirile pe care premierul Ungariei, Victor Orban, le va avea în luna februarie la Budapesta, atât cu Vladimir Putin cât și cu Donald Trump. Aceste întâlniri nu sunt în niciun caz scopul de a sfâșia din România o porțiune pe care să o preia în administrare Budapesta. Întâlnirile succesive ale lui Orban cu cei mai puternici oameni de pe planetă sunt rezultatul muncii unei echipe de diplomați tineri, cu viziune și profesionalism, pe care o are Ungaria în momentul de față.
Spre deosebire de Ungaria, România este singura țară din UE care nu-și exprimă niciodată părerea despre nimic, preferând să se lipească întotdeauna curentului majoritar. Această atitudine a României în structurile occidentale este legată de o lipsă a activității diplomatice, care izolează de fapt România pe harta lumii. Ascensiunea lui Putin și Trump, analizate în stilul presei din București, care vede totul doar în alb și negru, a reușit să bulverseze întreaga diplomație dâmbovițeană, care nu știe cum să reacționeze în fața schimbării, evidente, a paradigmei mondiale. În aceste condiții România tace, activitatea diplomatică a Bucureștiului este aproape nulă, în timp ce președintele Klaus Johannis stă închis în Cotroceni evitând parcă orice întâlnire bilaterală cu liderii europeni sau nord-atlantici. Unul dintre gesturile normale pe care Johannis ar putea să-l facă este o vizită la Budapesta, în condițiile în care în Tratatul de bază româno – ungar sunt prevăzute întâlniri anuale între șefii celor două state.
În timp ce la București politica externă se face doar prin articole naționaliste menite să creeze false spaime populației, Budapesta are o activitate diplomatică intensă. Un corp tânăr de diplomați deschide noi piețe Ungariei. Începând din China până în Australia, țara vecină își formează noi legături economice și diplomatice. Europarlamentarii maghiari sunt mult mai activi decât cei români. Au idei pe care le transmit și încearcă să impună o viziune nouă asupra Europei moderne, în timp ce noi așteptăm să vedem atitudinea celor puternici fără să avem nicio idee despre viitorul UE. Prin prezența activă a diplomației maghiare în lume, Ungaria a ajuns să aibă legături corecte atât cu Rusia, cât și cu SUA.
În ceea ce privește relațiile cu SUA, România s-a prezentat la Whashington cu ocazia preluării mandatului de către Donald Trump, ca un turist norocos care a prins un city break avantajos. Dragnea și Grindeanu, doi nuntași cu „darul” în plic, pot să se laude mai degrabă că au fost la „masa albă”, decât la Casa Albă. Victor Orban nu a ales să facă selfie-uri în fața mesei lui Trump, ci a mers pe varianta diplomației elegante. După modelul Angliei și Franței, diplomația maghiară a organizat o recepție cu ocazia instalării noului președinte la Casa Albă. La recepție au participat toți acei politicieni care în viitoarea administrație Trump vor avea contacte mai serioase cu Ungaria. Nu se știe ce s-a discutat la această recepție. Dar prezența lui Donald Trump la Budapesta, la nici o lună de la preluarea mandatului, este dovada faptului că Ungaria are o diplomație tânără și eficientă, în timp ce în România, oamenii „fosilei” care conduce diplomația sunt în amorțire.
