glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Fotbaliştii lui Cetate Deva se pregătesc la Geoagiu-Băi

Lotul lui Cetate Deva se antrenează deja de o săptămână în vederea reluării campionatului Ligii a treia, a cărui primă etapă din retur este programată la începutul lunii martie. Fotbaliştii aflaţi sub comanda lui Viorel Tănase şi Tudorel Pelin au început pregătirea de iarnă la Deva cu cinci zile de reacomodare la efort după pauza de sărbători, iar de luni se află într-un cantonament de o săptămână la Geoagiu-Băi.

Obiectivul echipei a rămas acelaşi stabilit de conducerea clubului încă din vară, anume promovarea în eşalonul secund. La finalul turului, Cetate ocupă poziţia a şasea, la cinci puncte de locul întâi ocupat de Naţional Sebiş, asta după ce pe la jumătatea sezonului de toamnă devenii se aflau undeva în subsolul clasamentului, la 11 puncte distanţă în urma liderului.

Au realizat transferurile pe care şi le-au dorit

O vorbă care circulă între oamenii de fotbal din România spune că la meciuri se vede valoarea jucătorilor şi a antrenorilor, iar în pauza competiţională cea a conducătorilor de club. În traducere profană, în intersezon se fac transferurile, iar un conducător de club trebuie să jongleze (cuvântul nu e nepotrivit) cu bugetul avut la dispoziţie astfel încât din venirile şi plecările jucătorilor echipa să iasă întărită pentru jocurile oficiale.

Cu prilejul unui interviu acordat de Viorel Tănase la sfârşitul anului trecut „Glasului Hunedoarei”, antrenorul formaţiei devene menţiona („neoficial, pentru că suntem încă în tratative cu ei”) câţiva fotbalişti pe care şi-i dorea sub comanda sa în retur. Dintre aceştia, la Cetate au ajuns Andrei Făgărăşanu, mijlocaşul de 25 de ani revenit la Deva după o trecere mai puţin fastă pe la Ighiu, Sebastian Agache, un fundaş central de 28 de ani care a mai evoluat la Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău, şi Mădălin Blănaru, un mijlocaş ofensiv U-19 de ambele benzi care a fost component al Naţionalei de juniori, „crescut de mine la Metalosport Galaţi”, spunea Tănase. Alături de aceştia au mai semnat pentru Cetate în această iarnă Szabolcs Szekely, atacantul de 31 de ani care a mai trecut în carieră pe la formaţii din liga întâi, şi Mario Boldea, mijlocaşul de 19 ani revenit şi el la Deva, ambii foşti la Performanţa Ighiu (echipă care se confruntă cu mari probleme financiare), Darius Leucian, un mijlocaş de 16 ani adus de la Centrul de Excelenţă Timişoara, şi s-a întors la echipă Roland Kelemen, fundaşul lateral de 20 de ani împrumutat în tur la Şoimul Băiţa. “De ieri ni s-a alăturat şi Marius Stoenar, mijlocaş ofensiv de 23 de ani, împrumutat până în vară de la Juventus Bucureşti. A mai fost în pregătiri un noi în prima săptămână un băiat de 17 ani, Edi, care mi-a lăsat o impresie bună, se află în vederile noastre, dar l-am lăsat să plece în cantonament cu juniorii lui Dan Simina. Oricum, media de vârstă a lotului de acum a coborît la 22,3 ani faţă de 24,5 în tur”, ne-a comunicat antrenorul lui CNS Cetate.

Program cu accent pe pregătirea fizică în aceste zile

„În prima săptămână am avut readaptarea la efort, la care băieţii au răspuns bine, iar în această săptămână de acumulări fizice iarăşi au răspuns bine, pot spune chiar foarte bine la programul de pregătire. Acesta cuprinde în fiecare dimineaţă la 7.30 învioarare şi alergare, în două zile consecutive avem două antrenamente pe zi, dimineaţa cel de potenţă aerobă, după amiaza cel tehnico-tactic, urmează o zi cu un antrenament de putere musculară, iar în ziua următoare din nou două antrenamente, unul de forţă generală şi unul tehnico-tactic. Nu am avut probleme de sănătate în lot, doar Leucian a suferit o uşoară contractură la inghinali, se va reface repede. Sâmbătă avem programat primul amical, de la ora 15 în deplasare cu FC Hunedoara, aşa cum a rămas stabilit cu cei de acolo. Dacă va interveni însă ceva şi nu se va mai disputa meciul vom rămâne cu lotul la Geoagiu până duminică, când vom încheia cantonamentul de aici. Vom reveni săptămâna viitoare la Deva, unde după ziua de refacere de duminică băieţii vor intra din nou în programul normal de pregătire preconizat, luni şi marţi câte două antrenamente pe zi, miercuri unul, iar vineri avem programat al doilea amical, cu Aurul, pe teren propriu”, a declarat Viorel Tănase.

Revine şi Ousmane N’Doye

Toată vorbăria vehiculată prin presa centrală şi pe agenţiile de ştiri despre transferul lui N’Doye la o echipă din liga întâi (Concordia Chiajna fiind cel mai vehiculat nume) s-a dovedit a fi fără obiect: senegalezul rămâne la Deva şi se va alătura echipei în timp util pentru jocurile din perioada precompetiţională.

„Mi-am dorit toţi aceşti jucători pe care i-am transferat în această iarnă şi îl mai aştept şi pe N’Doye să revină la echipă. Astăzi (n. red. ieri) Cristi Bobar i-a depus actele, sper să se rezolve cât mai repede toate formalităţile şi să îl avem pe Ousmane alături de noi în perioada precompetiţională. Nu îmi fac griji că nu va veni pregătit, este un profesionist desăvârşit, aşa cum s-a văzut şi în toamnă, când aportul lui în teren la finalul turului a fost determinant”, ne-a spus Viorel Tănase, antrenorul lui CNS Cetate Deva.

Lotul lui Cetate Deva aflat în pregătire la Geoagiu Băi (în paranteze, vârsta jucătorilor)

portari:

Raţ (23), Bodea (23), Huzum (17)

fundaşi:

Petresc (22), Kereki (20), Ionică (19), Doboş (26), Demian (18), Jude (19), Kelemen (20), Agache (28)

mijlocaşi:

Vaştag (22), R. Cristian (28), Făgărăşanu (25), Bloj (19), Sahru (19), Chitaru (19), Blănaru (19), Boldea (19), Stoenar (23), Leucian (16)

atacanţi:

Tecsi (25), Szekely (31), Lupu (17)

Amicalele din această iarnă (programul este provizoriu, pentru că pot

apărea modificări din cauza vremii)

28 ianuarie: CS Hunedoara (deplasare)

3 februarie: Aurul Certej (acasă)

8 februarie: Unirea Alba Iulia (deplasare)

11 februarie: Unirea Alba Iulia (acasă)

15 februarie: Hermannstadt Sibiu (deplasare)

18 februarie: “U” Cluj (deplasare)

22 februarie: Hermannstadt Sibiu (acasă)

25 februarie: Metalurgistul Cugir (deplasare)

Rezultatele din tur ale lui Cetate

1 – 3 Industria Galda de Jos (acasă)

1 – 5 ACS Poli Timişoara II (deplasare)

1 – 0 Pandurii Tg. Jiu II (a)

3 – 6 Naţional Sebiş (d)

2 – 1 Performanţa Ighiu (a)

0 – 1 CSM Lugoj (d)

0 – 0 Ripensia Timişoara (a)

0 – 3 CSM Şcolar Reşiţa (d)

1 – 0 UTA Bătrâna Doamnă II (a)

2 – 0 Millenium Giarmata (a)

4 – 2 Gloria Lunca Teuz Cermei (d)

3 – 1 Unirea 1924 Alba Iulia (a)

6 – 2 Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (d)

Back to top button