Sare-n ochi

Liberalii sunt într-o mare încurcătură și odată cu ei întreaga dreaptă din România este pe cale de disoluție.  Indiferent de scorul slab obținut la alegerile de saptămâna trecută, PNL reprezintă încă ultimul bastion, e drept că dărăpănat rău de tot, al dreptei românești.  Încercările palide ale lui Băsescu de a se erija într-un lider de dreapta nu par a fi prea credibile, cu atât mai mult cu cât fostul președinte schimbă discursul după cum îi vine lui bine, fără să rămână consecvent principiilor care l-au făcut, cât timp a condus țara, un „arhanghel” al justiției și democrației.  Nici „aventurierii” din USR care au reușit să adune o mare parte a voturilor anti-sistem, fără să se definească din punct de vedere doctrinar, nu par a fi un partid, ci mai degrabă o adunătură conjuncturală de naivi sau oportuniști gata să-și negocieze interesele personale imediat ce jocul politic din Parlament o va cere.  Despre liberalismul lui Tăriceanu și implicit al ALDE cred că nu mai este nevoie de nicio discuție, fiind evidentă culoarea roșie care răzbate de sub masca liberală. Minoritățile naționale, fie ele UDMR sau reprezentanții celorlalți minoritari, au jucat aproape permanent cu puterea, fără să-și definească o anumită orientare doctrinară.

În aceste condiții, este evident că singurul pol politic care ar putea să ajute la regruparea dreptei este PNL. În primul rând pentru că în teritoriu are încă „neatacate” baze serioase și rezerve suficiente. Are președinți de consilii județene, primari de localități mai mari sau mai mici, membri marcanți și lideri regionali, gata oricând să poată prelua frâiele organizației naționale. Din punct de vedere logistic și organizatoric, PNL rămâne cel mai puternic partid de opoziție din România. Și totuși liberalii au pierdut rușinos alegerile din 11 decembrie, iar acțiunile acestora de după scrutin nu demonstrează că ar fi învățat ceva din lecția administrată de electorat.  Principalii vinovați pentru înfrângerea rușinoasă sunt acei lideri liberali care au împins partidul sub „șenilele” PSD, formând acea monstruoasă coaliție, USL. Era evident că odată pornit pe un drum de stânga, PNL își va pierde în mare parte identitatea. Unirea cu PSD a împins partidul în zona stângii, a unei stângi profund corupte și anti-europene. Lupta liberalilor cu „statul de drept” în timpul cât se făcuseră tovarăși cu neocomuniștii lui Iliescu au îndepărtat o mare parte a electoratului tradițional de dreapta de lângă PNL. Această parte a alegătorilor dispuși să voteze PNL a rămas în case la 11 decembrie nemaiavând încredere, pe bună dreptate, într-un partid de dreapta care a coabitat, de dragul ciolanului, cu stânga.

O altă greșeală a PNL, care a bulversat electoratul, a fost fuziunea cu PDL, la puțin timp după ce cele două partide s-au contrat extrem de puternic  în perioada în care PNL era parte a USL.  Acest balans al PNL între cele două extreme PSD și PDL a dus la bulversarea unei alte categorii a electoratului, dar și a nucleelor dure dintre  activiștii partidului cărora le-a fost imposibil să accepte că trebuie să fie frați cu foștii adversari cu care se înjurau și se scuipau de multe ori la propriu.  Varianta de fuziune în „trepte” cu alegerea unor co-președinți și a unor organe de conducere duale, formate atât din foștii liberali, cât și din foștii pedeliști, a dus la o lipsă de omogenitate în noul partid de dreapta care a născut tensiuni urmate de trădări și lovituri sub centură în interiorul partidului. Din acest punct de vedere, o fuziune rapidă cu unificarea forurilor de conducere cu un singur președinte legitimat prin alegeri democratice ar fi dus la întărirea  PNL și implicit la alte rezultate atât în alegerile locale din primăvară, cât și în cele generale din 11 decembrie.

Ce trebuie să învețe PNL din greșelile trecutului?! În primul rând că un partid mare ca PSD nu va accepta, mai mult decât îi dictează interesul, la remorcă, un alt partid, cu atât mai mult unul de altă culoare politică. Doar nu erau tâmpiți pesediștii să întărească o potențială opoziție politică. În al doilea rând, liberalii de la cel mai mărunt activist până la cel mai important lider, trebuie să lase la o parte orgoliile apartenenței la unul sau celălalt dintre partidele care au fuzionat în noul PNL. Vechii liberali și vechii pedeliști trebuie să accepte că odată cu fuziunea toți sunt liberali. Să treacă cât mai repede la alegeri, să elimine din structurile de decizie politrucii și să-și aleagă o echipă de conducere legitimată prin vot democratic  atât la nivel central, cât și local. Doar pe aceste baze PNL poate să înceapă reconstrucția unui partid suficient de puternic pentru a  aduna în jurul său forțele politice de dreapta și a câștiga alegerile peste patru ani.