Sare-n ochi
Campania electorală care se apropie se anunță una extrem de murdară. Deja au început atacurile sub centură, iar în lipsa lipitorilor de afișe, Facebook-ul a este împânzit de postaci care mai de care mai activi, care nu se dau înapoi de la orice atacuri murdare, fie ele argumentate sau nu. Din acest punct de vedere, spațiul virtual este inundat de lăturile aruncate fără nicio reținere de niște conturi false de Facebook și tratate ca adevăruri absolute de membrii grupurilor de susținători ai unui partid sau ai altuia. Cât de eficiente vor fi aceste grupuri de postaci în ecuația electorală rămâne de văzut. Doar că după această campanie electorală, spațiul virtual, destinat socializării, va deveni o uriașă groapă cu deșeuri, cu informații false, lipsit de orice credibilitate. Și așa Facebook este folosit în scopuri propagandistice și de dezinformare, dar acum, mai mult decât oricând, apar tot felul de știri aberante, de la închiderea granițelor României, până la vânzarea munților Carpați, „singurul rezervor de energie vitală al omenirii”. Dacii și obiceiurile lor, rețetele lor, religia lor, sunt și ei implicați în lupta electorală, susținând ba pe unul, ba pe altul dintre candidați, dar în special pe cei eurosceptici, predispuși să se închine „barbarilor” de la Răsărit în locul civilizației apusene. Culmea dacopatiei este că „martorii” lui Zamolxis neagă civilizația europeană, în timp ce vestigiile dacice și ruinele cetăților antice sunt puse în valoare cu fonduri de la Uniunea Europeană, iar UNESCO, organizația care le protejează, este totuna legată de valorile occidentale.
Între hienele politice care se confruntă pe Facebook, doar cu lozinci bine țintite, fără argumente și mai ales fără bun simț, se rătăcesc și oameni de bună credință. Naivi care chiar ar face ceva bun pentru comunitățile în care trăiesc, dar nu mai găsesc drumul drept, duși în eroare de postacii partidelor. În aceste condiții, nu este de mirare că o proporție covârșitoare dintre utilizatorii de Facebook din România sunt scârbiți de clasa politică. De fapt sunt scârbiți de ceea ce văd în spațiul virtual despre clasa politică. Sunt scârbiți de lăturile și zoaiele aruncate între tabere, de lipsa unei dezbateri de idei, argumentate și purtate pe un ton civilizat. Lumea nu se satură de politică, pentru că, ne place sau nu, politica este cea care conduce lumea. Lumea s-a săturat de un mod de a se face politică în România. Lumea s-a săturat de mizerie, de minciuni, de demagogie. S-a săturat să fie din patru în patru ani prostită, agresată și jignită de nişte impostori care îi consideră pe români proști. Iar lehamitea oamenilor bine intenționați față de clasa politică vine ca o mănușă tocmai politicienilor. Atâta timp cât oamenii de calitate sunt ținuţi cât mai departe de partide, poziția lor privilegiată nu este pusă în pericol. Fără oameni bine intenționați în politică, toți impostorii, adunați într-o gașcă cu ierarhii și interese bine stabilite, pot să-și bată joc de poporul îndobitocit. Ori ceea ce se întâmplă în această perioadă în lumea virtuală și mass-media este tocmai acel proces de îndobitocire a maselor și scârbire a lor față de tot ce înseamnă politică „mioritică”.







Spatiul public facebook este folosit acum ca troaca de laturi… in detrimentul publicatiilor care, pina la apariitia facebook erau pline de laturi. Macar pe facebook fiecare scrie ce vrea si cum il taie capul, cei destepti (mai putini ca numar) fiind luati in zeflemea de idioti si decrepiti… dar macar ai posibilitatea sa te aperi, sa le spui dobitocilor, argumentat, ca sunt dobitoci. Dar ia priviti la emisiunile tv, partizane si ele ale celor care platesc si pastoresc aceste posturi, ce gunoaie arunca peste telespectatori! Stiti cum este cu facebook? Cum a raspuns Bula cand a fost intrebat cum este sa fii casatorit: – Nu-i mai bine da-i mai des! 🙂