glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Să ne ierţi, părinte Arsenie Boca

20 februarie 2017

Tot mai mulți români își caută rădăcinile în templele păgâne din munți, propovăduind teorii aberante despre creștinismul dacic și chiar despre originile trace ale lui Iisus Hristos sau măcar despre trecerea lui prin teritoriile pe care trăiau aceștia și inițierea celui numit „fiul lui Dumnezeu” de către marii preoți. Paradoxal, aceiași români, patrioți, care cred cu tărie că rădăcinile lor spirituale se trag din „neamul lui Burebista și al lui Deceneu”, care văd în Zamolxe un fel de „strămoș” al lui Dumnezeu, stau zile în șir la coadă ca să pupe moaștele unor sfinți creștini și merg cu zecile de mii la mormântul Sfântului necanonizat al ortodoxiei române, părintele Arsenie Boca.

Numai în mintea confuză a unor oameni fără educație solidă pot să încapă atâtea gânduri contradictorii și doar în sufletul unor credincioși de conjunctură pot să se amestece atâtea credințe contrare.

Dacopații susțin că poporul român s-a născut creștin și că de când am învățat să scriem sau să citim, noi românii am crezut în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Chiar dacă a fost așa, am făcut-o în limba slavă cu litere chirilice, în niciun caz în limba română, care pare că nu s-a născut la fel de creștină și odată cu poporul român. Stăm la cozi să pupăm moaștele unor sfinți, dintre care foarte puțini aparțin spațiului nostru spiritual și geografic, și ne ploconim cu miile în fața mormântului celui mai de seamă duhovnic pe care l-a dat Ardealul, Arsenie Boca, fără să fi înțeles nimic din pildele și învățăturile acestuia. A-l trata pe Părinte ca pe un circar care face minuni este o adevărată blasfemie, ba chiar mai mult o deviație gravă de la credința dreaptă. O abatere impardonabilă de pe „Cărarea Împărăției”, cartea care deslușește de fapt învățăturile Părintelui Arsenie Boca.

Ce legătură au dacii, moaștele și Arsenie Boca? Răspunsul este în mintea confuză a multor români, care nu văd pădurea din cauza copacilor. Care se proclamă creștini, dar au în minte și mai ales în suflet bine sădită educația comunistă peste care îmbracă religiozitatea ca pe o pelerină de camuflaj. Nu poți să fii un bun creștin care să-și revendice rădăcinile dintr-o civilizație păgână? Nu poți să fii un bun român, un bun credincios, și să te închini la moaștele unor sfinți cărora le pui „în cârcă” rezolvarea tuturor necazurilor și problemelor tale, în timp ce istoria recentă a țării tale este „presărată” cu mii de sfinți necanonizați, cu mii de martiri creștini, de preoți, de duhovnici uciși în pușcării sau lagăre de muncă  de un regim al cărui complice ai fost și tu. Tu, românule, care acum te târăști în genunchi pupând moaște sau căutându-ți origini în „viteazul și dreptul” popor al dacilor. Tu care numai viteaz și drept nu ai fost, nici atunci când îți mureau duhovnicii îngenunchiați, umiliți și schingiuiți de comuniști și nici acum când nu încerci măcar să reabilitezi memoria lor, sau să propovăduiești credința lor, cinstind astfel demnitatea lor în fața morții și a chinurilor, într-o ultimă încercare de împăcare cu Dumnezeul țării tale! La Gherla, Aiud, Sighet, Pitești, Periprava, Râmnicu Sărat, Jilava și în nenumărate alte locuri din țară, cimitire cu cruci ruginite sau putrede, ori doar movile uitate fără niciun însemn creștin, stau mărturie a lașității și ipocriziei unui popor care și-a ucis elitele, și-a exterminat duhovnicii ce nu s-au lepădat de Dumnezeu și i-a uitat, chiar dacă de la acele crime odioase nu a trecut încă decât puțin peste o jumătate de veac.

Dintre toate manifestările de credință superficială, cea mai ipocrită mi se pare cea a românilor față de Arsenie Boca. Cum poți să te consideri credincios, să porți poza Părintelui peste tot, la birou, acasă, în mașină, să te târăști în genunchi sau să stai la cozi interminabile ca să ajungi să-i ceri o minune fără să-ţi ceri măcar o dată scuze de la „Sfântul Ardealului”. Poporul român, în cor, sau fiecare credincios care ajunge în fața crucii modeste de la Prislop ar trebui să-și ceară scuze. Cu asta trebuie să începem orice „relație” cu duhul Părintelui Arsenie. Să ne ierți părinte că nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor tale. Că am acceptat cu capul plecat timp de mai bine de patru decenii un regim care te-a umilit și te-a scos cu forța din biserică și timp de treizeci de ani, până la moarte, nu te-au mai lăsat să slujești în religia ta, în credința ta strămoșească. Că venim acum la tine, să-ţi cerem ajutorul, așa cum mergeam înainte la tovarășul prim-secretar. Că acceptăm tăcuți și complici sentințele nedrepte pe care le-au dat comuniștii față de tine și toți drept-credincioșii părinți care s-au pustiit în închisorile politice, pentru singura vină că nu s-au lepădat de Dumnezeul adevărat, Dumnezeul țării și neamului lor!   După ce ne vom împăca cu Ei, cu „Sfinții temnițelor comuniste”, avem șansa să ne împăcăm cu noi înșine și să ne regăsim sufletul unei națiuni care va învăța să-și caute reperele morale în istoria recentă, plină de valori și martiri, nu în istoria scrisă la Moscova și în moaștele unei biserici, ea însăși complice la martiriul sfinților necanonizați.

 

Loading...