La Blidaru, prin Târsa
Pentru acest sfârşit de săptămână, dar şi pentru celelalte care vor fi până la iarnă, suntem tentaţi să vă recomandăm o altă rută spre una dintre cele mai spectaculoase cetăţi dacice, cea de la Blidaru. Este vorba despre un traseu care pleacă din Boşorod şi ajunge într-unul dintre cele mai frumoase sate ale României: Târsa.
Din Boşorod, sunt două variante de ajuns la Târsa: ori drumul direct, care începe de undeva de la ieşirea din satul de pe platou, ori prin Luncani apoi prin Prihodişte. A doua variantă este plăcută, dar nu atât de spectaculoasă, pentru că merge prea mult pe vale. Drumul ce pleacă imediat de la ieşirea din Boşorod, undeva pe stânga, începe să urce abrupt, te poartă prin păduri tinere de fag şi îţi pune, uneori, priceperea de şofer la încercare, mai ales pe serpentinele încă neasfaltate. Odată ieşit în creastă, mai ales pe partea dreaptă ţi se dezvăluie privelişti superbe. În unele locuri, în prim plan îţi apar clăile de fân cocoţate, la propriu, la un metru şi jumătate sau chiar doi deasupra solului (astfel încât să nu fie devorate de animale, domestice sau sălbatice, şi să rămână intacte până la iarnă, când va fi mare nevoie de ele).
Prin satul împrăştiat
De la prima casă întâlnită-n cale şi până la biserică mai e cam un kilometru. Abia aici poţi lăsa maşina şi poţi apuca pe vreuna dintre uliţe. E recomandat să apuci pe una dintre uliţele din stânga (cum stai având biserica în dreapta ta). Dacă ai uitat să iei apă cu tine, nu intra în panică. Aici se mai păstrează încă obiceiul ca, din loc în loc, sătenii să lase câte-o cană şi câte-o sticlă cu apă. Uită-te după un fel de rugi din lemn acoperite cu scânduri. Ar trebui să fie una de acest fel, „dotată” cu apă nu departe de biserică.
Odată ce-ai apucat una dintre uliţele nordice, e musai să-ntrebi cum ajungi la cărarea spre Blidaru. Există şi e bătută aproape zi de zi de îngrijitorul cetăţii, care locuieşte în Târsa. Drumeţia nu durează mai mult de un ceas. Odată ajuns în cel mai elaborat punct militar al sistemului defensiv dacic din Munţii Orăştiei, ai face bine să te şi odihneşti. Vei constata că drumul de întoarcere e destul de anevoios. Dacă se-ntâmplă să se lase seara şi cerul e senin, de la Târsa vei vedea unul dintre cele mai frumoase apusuri de care ai avut parte. Mirosul de fân proaspăt cosit, vântul care adie mai mereu şi sunetul talăngilor îţi vor aduce, cu siguranţă, aminte de vacanţele copilăriei, la bunici.





