glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Glasul lui Ștefan CIOCAN

(Editorial publicat iniţial la data de 1 decembrie 2017)

Oare cum ar privi lumea un om care ar ieși în stradă să strige în gura mare că își iubește mama? Cu toate că toți oamenii normali își iubesc mamele. Este atât de firesc să ne iubim părinții, încât nici nu se mai discută despre asta. La fel ar trebui să fie și cu țara. Nu e neapărat nevoie să ies în stradă și să strig din toți rărunchii că iubesc România! Nici măcar de ziua ei. O zi, în fond stabilită convențional, în prag de iarnă, în post (de trebuie bieții pomanagii să cerșească dezlegare de la popi pentru un cârnat cu puțină fasole) și în ciuda a cel puțin 10 la sută dintre contribuabilii la bugetul României (cei de etnie maghiară) care nu ar prea avea nimic de sărbătorit la 1 Decembrie. La drept vorbind și pentru noi ardelenii, ziua aceasta este un fel de 1 aprilie pe timp de iarnă, dacă e să privim cinstit, retrospectiv și fără ceața propagandei naționaliste pe ochi. Ne-au cam păcălit regățenii atunci și o fac continuu de 99 de ani încoace. Dar, fie! Dacă-i musai să sărbătorim, iacă, sărbătorim!

Cel mai greu mi-e să răspund la întrebarea: Îți iubești țara? Pentru că mi-e foarte greu să definesc noțiunea de țară. E atât de ambiguu și convențional acest termen, încât cu greu pot să-l asociez cu cuvântul „iubire”. Mă gândesc la străbunicii noștri născuți în Transilvania înainte de 1918. Pe logica patriotarzilor de astăzi, ar fi fost nevoiți de mici să învețe să-și iubească țara. Apropo! Avram Iancu și-o fi iubit țara? Dar Maniu, dar Rațiu sau Aurel Vlad? Sunt sigur că toți și-au iubit țara. Toți au fost mândri de țara lor, de pământul strămoșilor lor. Doar că țara aia, atunci, nu se numea România. Nici Avram Iancu, nici Horea, Cloșca sau Crișan, nici corifeii Școlii Ardelene nu au iubit România. Au iubit limba română, au iubit națiunea română sau obiceiurile românești. Dar nu România, pentru că o țară cu acest nume nu exista pe vremea lor. Țara lor, pe care cu siguranță o iubeau, era Transilvania. Dar fără ei, fără Iancu sau Horea, fără Școala Ardeleană, nici acum nu ar fi existat România. Fără Maniu, Aurel Vlad, Iuliu Hosu sau Siviu Dragomir nu am fi avut ce să sărbătorim astăzi. Oare sunt mai puțin român decât eroii Unirii, decât Iancu sau Horea, dacă îndrăznesc să iubesc și eu Transilvania, limba română, națiunea română și obiceiurile românești? Dar să-i respect în egală măsură pe vecinii mei care iubesc și ei la rândul lor Transilvania, chiar dacă se raportează la alte limbi, la alte obiceiuri și la altă națiune. Pentru că oricât mi-aș iubi mama, nu voi începe să înjur mamele prietenilor de ziua celei care mi-a dat viață. Mai mult decât orice moment al anului, 1 Decembrie ar trebui să fie ziua care să ne unească, nu să ne facă să ne urâm și mai mult între noi. Ziua care cicatrizează rănile, nu le deschide și mai adânc. Ziua bucuriei, nu a frustrărilor și resentimentelor. Dar dacă-i musai să sărbătorim, iacă sărbătorim!

În fond, ce însemnă să-ți iubești țara? Oare românul care flutură mândru tricolorul în Spania sau dincolo de ocean își iubește țara? Oare dacă îţi părăsești mama lăsând-o în mâinile unor șarlatani care îi fură pensia și o hrănesc doar cât să-și ducă zilele, în timp ce tu trăiești o viață liniștită departe de ea, poți să pretinzi că o iubești? Dar țara? Dacă sub privirile tale pasive o șleahtă de politicieni au vândut resursele țării, au tăiat fabricile și le-au topit, au închis minele și se opun redeschiderii altora, iar tu stai liniștit pe principiul „au furat ei, dar ne-au lăsat și pe noi să furăm”, poți să pretinzi că-ţi iubești țara? Dacă te duci să-i aplauzi pe cei care au făcut din România ultima țară a Europei, doar pentru că vei primi o porție de fasole cu cârnați, poți să pretinzi că-ţi iubești țara? Dar dacă privești adânc în conștiința ta și nu mai accepți ca oricine să-și bată joc de țara ta, dacă privești în trecut și scoți de acolo umbrele demnității și ale mândriei unei națiuni luptătoare, dacă accepți adevărul oricât de dureros ar fi și lupți să îndrepți nedreptățile, abia atunci poți să speri că vei învăța să iubești România. Până atunci… Dacă-i musai să sărbătorim, iacă, sărbătorim!

Loading...

Vezi și

Close