glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Glasul lui Ştefan CIOCAN

(editorial publicat iniţial în 24 octombrie 2017)

Este mai mult decât evident că județul Hunedoara stă pe o mină de aur și nu este capabil să-și pună în valoare potențialul. Nu mă refer aici la zăcămintele de la Certej sau din zona Brad, ci la uriașul potențial turistic care nu este pus în valoare din cauza incapacității fostei conduceri a Consiliului Județean de a coordona o strategie eficientă în acest domeniu. Nici noua putere nu s-a arătat mai presus de „jocurile de imagine” făcute prin Agenția de Dezvoltare Economică a județului Hunedoara, care a organizat standuri la câteva Târguri de Turism desfășurate la București. Turismul și promovarea obiectivelor turistice din județ înseamnă însă cu mult mai mult. Înseamnă, în primul rând, implicarea comunităților locale și organizarea unor structuri menite să susțină operatorii de turism în demersurile lor. A promova o zonă înseamnă a vinde o poveste. Povestea fiecărei case, a fiecărui personaj istoric, a fiecărei relicve. Am vizitat recent un sat care atrage anual câteva zeci de mii de turiști.  O biserică reformată, fortificată, așa cum sunt sute în Transilvania, câteva zeci de case săsești, atrag în Viscri anual peste 80.000 de turiști. Până și prințul Charles al Marii Britanii și-a cumpărat o gospodărie săsească în această localitate. Ce este de fapt la Viscri? Un sat săsesc cu o parte din casele părăsite de etnicii germani renovate și altele lăsate în paragină. În sat mai trăiesc nouă familii de sași. Aproape 80 la sută din populație este formată acum din țigani. Pe terenurile largi ale satului turiștii pot să vadă porci, vaci, capre sau oi. În Viscri, încă dimineața și seara ciurda de vaci trece domoală spre pășune sau spre casă, oprindu-se să se adape la vălăul special amenajat în mijlocul satului. Pe la porți, puradei în fundul gol se joacă în colbul drumului, iar țigănci cu fuste înflorate îi supraveghează. La alte porți, românii vând produse confecționate din lână: pulovere, șosete sau pâslari (un fel de ciorapi de lână confecționați după un procedeu special cu talpă de piele, folosiți ca papuci de casă). Toată comunitatea trăiește de pe urma moștenirii săsești, chiar dacă sașii mai sunt doar o „pată de civilizație” într-o mare de etnici rromi. Drumul spre Viscri este plin de gropi, iar asfaltul se termină la intrarea în sat. Am aflat însă cu stupoare, că întreaga comunitate a pus mână de la mână și a plătit să fie împrăștiată piatră concasată pe ulița principală și să fie cât de cât reparat drumul de acces spre sat. Nu Primăria, nu Consiliul Județean Brașov, ci comunitatea. Comunitatea care a pus bazele unei asociații a femeilor prin care toate viscrencele care vor să muncească au garantat un venit lunar. Prin Asociația Femeilor, care are un magazin de prezentare în comună, sunt vândute produsele confecționate de femeile din sat. Ciorapi de lână, botoșei, dulcețuri, diverse sortimente de miere de albine sau siropuri. Toate sunt vândute turiștilor și exportate în Germania pentru prețuri incredibil de mari. De altfel, o cazare în Viscri costă la cele câteva pensiuni locale între 50 și 120 de euro pe noapte, iar o masă la unicul restaurant din sat în jur de 70 de lei de persoană (trei feluri de mâncare). Frapant însă în acest fost sas săsesc este că s-a păstrat nealterată puterea comunității locale. Oamenii se ajută, își trimit turiștii de la unii la alții, se gospodăresc în comun, stabilesc strategii comune și trăiesc ca o mare familie. Când vine vorba despre turism în Viscri nu există „eu” sau „ei”, există doar „noi”.

În județul Hunedoara lucrurile stau exact pe dos. Avem mult mai mult decât au cei din Viscri. Dar fiecare gândește turismul doar ca o afacere individuală. Pentru că la nivelul populației nu am avut suficienți sași să învățăm de la ei ce înseamnă puterea comunității, iar la nivelul conducerii județului am avut doar personaje care au învățat să „înmulțească” nu să și „împartă”.

 

Loading...

Vezi și

Close