Eu ca tine am fost, tu ca mine încă nu!

Preluat de pe Facebook Viorica Aioanei

Are mama mea o vorba…
“Eu ca tine am fost, tu ca mine încă nu! “ obișnuia mama să încheie o conversație atunci când încerca să mă convingă că rezolvarea unei situații nu ar fi așa cum o vedeam eu ci cum spune ea și argumentele ei nu mi se păreau suficiente . Expresia în sine mă revolta . Mi se părea un afront direct la inteligența mea și la cantitatea de “știință “acumulată până în acel moment. Mai ales după ce am terminat Facultatea de Drept ..doi ani de avocatură și am trecut examenul pentru judecători (1991=26 de ani..ah, ah, ah). Zi de zi mă confruntam cu tot felul de cauze ( ..și civile și penale, ca deh nu eram încă <specializați>) , obișnuiam să îi mai povestesc ce s-a mai întâmplat prin “sală” și cum am rezolvat eu “situațiile”. Nu era vorba neapărat de soluții din dosare ci de problemele de viață întâlnite , de reacțiile oamenilor, de comportamentul colegilor fie ei judecători, grefieri sau avocați…
Eram atât de mândra de mine , de modul în care rezolvam o cauză și mi se părea că dreptatea nu poate fi decât una și ea sta scrisă în litera legii iar eu eram deținătorul cheii către ea. Orgoliul puterii, orgoliul dreptății, alimentat de tinerețe..
Mama mă asculta și îmi punea tot felul de întrebări despre amănunte care mie mi se părea că nu au legătura aparent cu subiectul sau începea să îmi povestească întâmplări trăite de ea sau de cei din jur … dându-mi sau nedându-mi dreptate , argumentându-și părerile pe baza bunului simț , al moralei creștine , al regulilor învățate în copilărie și mai ales a experienței de viață acumulată până atunci . Cum ziceam, cuvintele devenite axioma care încheiau în mod constant discuția erau ..”o sa înțelegi tu când o să fii ca mine” sau “eu ca tine am fost , tu ca mine încă nu”…
Opt ani în Judecătoria Hunedoara. Mi se pare că s-au încheiat ieri deși sunt 22 de ani de atunci . Au fost ani care mi-au format și cizelat gândirea juridică . Deși de 22 de ani sunt notar, gândesc ca un judecător și acum . Cum a fost ? Intram de două, trei ori pe săptămână cu 80-100 de cauze poate și mai multe ..stăteam doi- trei-patru judecători într-un birou , sălile de judecată erau friguroase și până se încălzeau terminai ședința uneori către 18- 19 seara..toate hotărârile și motivările le scriam cu mâna iar salariul unui judecător în 1996 era de …100 $ pe luna !!!!!!!!!!!!! Ani de zile după ce am plecat am avut coșmaruri că nu am terminat la timp de motivat dosarele …A fost greu ? Nu , a fost frumos ! A fost frumos pentru că exista colaborare și respect între toți cei implicați în actul justiției –judecători, procurori, avocați, grefieri , poliție. Dincolo de colaborarea profesională exista prietenie care avea limite impuse nu de lege ci de bun simț . Ne-am bucurat împreună de reușitele unuia sau altuia, ne-am sărbătorit aniversările, ne-am cunoscut familiile, ne-am sprijinit la nevoie și necaz fără ca lucrul ăsta să impieteze asupra bunului mers al justiției . Colegi de atunci , câți au mai rămas, îmi sunt prieteni și în ziua de azi.
În 1998 am promovat examenul de notar renunțând cu strângere de inimă la cariera de magistrat. Motivul ? Orgoliul și mândria de a împărți dreptatea a pierdut bătălia cu cei 100 de dolari pe lună ….Regrete? Nu. Am descoperit o profesie juridică pe care mărturisesc că am desconsiderat-o ca dificultate până atunci , dar care mi-a oferit în timp atât satisfacții materiale cât și profesionale suficiente să nu regret decizia luată . La acestea s-a adăugat tot ceea ce se întâmplă și s-a întâmplat în justiția românească încât de multe ori cu durere mi-am spus ”bine că am plecat “..
M-am bucurat când judecătorilor li s-au majorat salariile . Era normal, era firesc și trebuia făcut acest lucru înainte ca generații întregi de juriști să migreze din magistratură în avocatură , în notariat sau alte instituții unde câștigurile erau mai bune . Am sperat ca acest lucru să aducă tineri bine pregătiți și să îi mențină pe cei care au ales să rămână. Am sperat că se va forma o nouă generație de magistrați pentru o justiție cu adevărat independentă față de politic.
M-am înfuriat când “legislația”a trimis judecătorii în pensie după 25 de ani de activitate . Cum să trimiți pe ´tușă´ un om aflat la maturitate intelectuală, profesională , emoțională . Să nu mai vorbim de experiența de viață . Ce judecător ați prefera în orice cauză ați avea de rezolvat fie în calitate de justițiabil fie în calitate de avocat ????? Unul de 26 de ani sau unul de 50 de ani ?????? Cum să nu profiți de o asemenea “comoară”și să ajuți la creșterea și formarea celor care vin ???? În momentul în care pe lângă toate acestea ai adăugat la super ofertă și o pensie specială , pe care numai un ‘fraier ‘ar fi refuzat-o, am înțeles de fapt ..că a fost o epurare .. de cine nu reușim să scăpăm , îl pensionăm!
Din păcate, lucrurile s-au înrăutățit și mai mult din cauza prevederilor legislative modificate de politicieni după bunul plac , interesul de moment cât și din cauza modului în care se poziționează cei care înfăptuiesc justiția . Pierduți în legi și regulamente, urmărind numai litera legii , i-au anihilat până la dispariție spiritul ei . Au uitat că în centrul lor trebuie să stea în Omul. Interesele, drepturile și libertățile lui . Au uitat că nu sunt Zei, că nu trebuie să trăiască în afara cetății ci în cetate printre oamenii ei . A fi judecător nu presupune să te izolezi de restul lumii, nu înseamnă să îți fie frică să trăiești o viață normală cu prieteni fie ei și avocați . Cum a fi judecător nu înseamnă să ceri privilegii care știi că nu ți se cuvin . Cu ce ești tu mai important decât un profesor care muncește același număr de ore ca și tine și de la care tu ceri minuni în educarea copilului tău ? Cu ce ești tu mai important decât un medic sau o asistenta de la care ceri minuni în ați salva viața ție și celor dragi ? De ce să nu se pensioneze la 50 de ani și ei ? De ce să nu aibă o super pensie ? Privește în fața un medic, un profesor, sau un coleg care încă lucrează și ai curajul să îi spui că este corect=drept=just=normal=meritoriu ca tu să stai acasă la 50 de ani și să primești o “super-recompensă” și ei nu ?… Ce diferență mai este între tine și politicianul pe care îl critici pentru legile aberante pe care le dă și aplică când “ei”te-au inclus și pe tine în categoria” specialilor”?? Dacă ești cu adevarat OM și ai fost judecător sau ești judecător, o să pleci capul ..
Privind în urmă , nu știu dacă am fost un bun judecător la 26 de ani sau la 33 de ani când am părăsit această profesie , consider însă că abia acum aș avea experiența profesională, de viață și maturitatea emoțională pentru a fi un judecător.
Abia acum, în discuțiile cu fiica mea sau cu colegi , prieteni mai tineri, înțeleg și folosesc cu mândrie vorba mamei mele “eu ca tine am fost , tu ca mine încă nu “..
PS ..nu-mi amintesc să fi amendat vreodată un coleg avocat și nici să-l fi lăsat să aștepte inutil în sală ..