glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Editorial „Originea ideației care a creat proiectul pesedist de țară”

Preluat de pe Facebook Horațiu C. Damian

Am încercat să-mi dau seama de originea ideației care a creat proiectul pesedist de țară- să dai cu creșteri necontenite și nejustificate de salarii și pensii, cu pensii extraordinare și speciale, gratuități pe cefere pentru studenții până la 65 de ani, câte și mai câte. Sigur, pe de altă parte, se confiscau sub atenta conducere a lui Darius Vîlcov ot Olt pensiile private (adică banii noștri), se revenea la manualul unic din ceaușism, ce ni se dădea pe mere trebuia să dăm pe pere și încă ceva în plus (citește scumpirile) etc. Am înțeles: Liviu Dragnea, în primitivismul său congenital, a găsit calea prin care să facă națiunea să accepte scăparea sa de pușcărie, transformarea țării în republică infracțională, apogeul reprezentat prin tirania lui Dragnea și a neamului său- pur și simplu, cu mintea sa primitivă dar eficientă, s-a gândit să mituiască un întreg popor. Iar slugile sale, provenite din aceleași teritorii de primitivism și servilism ca și el s-au executat. Ce dacă s-a pus țara pe butuci? Dragnea să prospere!

Dar nu el a brevetat ideea. În antebelic așa își corupeau alegătorii liberalii- da, exact, cu strămoșii pungii de făină și ai sticlei de ulei. În interbelic li s-au alăturat cu sîrg legionarii. Venind mai aproape de vremurile noastre, oare ce a făcut Iliescu și credinciosul său argat, Petre Roman? Pensionări anticipate în valuri, salarii mărite megalomanic, apartamente cumpărate de chiriașii statului la prețuri modice etc. etc. În 1990 România era în colaps, nu se producea mai nimic, aveau loc mii de greve ale salariaților sistemului exclusiv etatist, toate pe cereri de măriri salariale, toate satisfăcute de duetul Iliescu-Roman. Finalitatea era simplă- câștigarea alegerilor. Ceea ce s-a și întâmplat. Că țara a luat-o rău de tot pe tobogan, asta deja nu-i mai interesa pe cei doi. Ce dacă țara se ducea de râpă? Ei să se vadă cu sacii în căruță.

Dar cel mai fanatic a aplicat această metodă Ceaușescu. Sigur, am putea să credem, naivi, că industrializarea masivă e rezultatul dogmatismului marxist. Numai că Ceaușescu n-a prea fost în largul său în teoria respectivă, nu era omul care să citească dincolo de „Capra cu trei iezi” sau rapoartele Securității. Mai degrabă s-ar cuveni să vedem calculul rece, lucid, cinic al unui dictator parșiv. Care și-a creat baza de putere construind peste tot fabrici. „Toți avea de lucru”, fiindcă se deschideau fabrici și uzine peste tot, că trebuia, că nu, indiferent dacă exista bază de materii prime, piețe de desfacere, căi de comunicație, cerere pentru ce se producea acolo. Mai pe șleau- toți avea de lucru, dar ceea ce lucrau nu folosea, în mare parte la nimic- era marfă de proastă calitate, ca tot ce a ieșit sub ceaușism- produsele respective nu-și găseau cumpărător, înafara aceluiași stat român obligat să le cumpere și să se păcălească singur. În afară de asta, pentru a menține toată această fierăraie ineficientă în viață, erau pompați banii țării, masiv și fără minte; la fel trebuia susținut sectorul agricol, acela al ineficientelor și bugetivorelor cooperative agricole de producție, la crearea cărora tot Ceașcă, în falsa lui inteligență (mai degrabă șmecherism porcesc, ca la un conațional de-al său, Gheorghe Dincă) avusese contribuția determinantă.

Iar urmările nu s-au lăsat așteptate: țara nu putea asigura un trai decent pentru locuitorii săi, mereu ținuți într-o mizerie râncedă, de coșmar oltenesc întrupat, cu cozi, penurie, pene de curent (trebuia electricitate pentru toți mastodonții ineficienți dar mâncăcioși), pâine pe cartele, școlile erau ca vai de ele (dotarea lor era aia din timpul lui Gheorghiu Dej, după el n-au mai fost parale, totul mergea în industrie), școli murdare, cu toalete mizerabile, fără apă caldă, spitale mizere, murdare, reci, neîncălzite, lipsă de mâncare, de medicamente etc. Da, dar „toți avea de lucru” și sub imensa păcăleală a unui fals egalitarism, familia Ceaușescu ajunsese la un nivel de bogăție pe care nici un potentat de astăzi nu l-a atins- clanul oltenilor stăpânea o întreagă țară pe persoană fizică, iar noi toți eram proprietatea lor, ca-ntr-un arc peste timp, asemeni bieților șerbi rumîni- proprietatea altor olteni veroși ca Mihai Pseudo-viteazul sau Tică Pseudo-sfântul Brâncoveanu. Păcăliți și prostiți, românii- acea majoritate de oameni simpli, fără prea mult creier și ne-dedați la actul gândirii- se simțeau mulțumiți, asemeni porcilor care grohăie satisfăcuți când stăpânul le răstoarnă în troacă găleata cu lături. Și așa l-au suportat atâta timp (prea mult!) pe acest farsor abil și criminal, Ceaușescu, cel care a făcut cel mai mult și mai durabil rău poporului român în secolul XX.

Dacă e să facem comparația cu românii de astăzi, putem vedea un progres remarcabil la nivelul societății românești: în interiorul ei există un nucleu dur, activ și inteligent, de bună calitate și important numeric, care pur și simplu nu s-a lăsat și nu se lasă mituit. Asta deosebește nu puțini români de azi de predecesorii lor ante-, inter- și postbelici. Deși s-a revărsat pe capetele noastre mana fără număr fără număr, ca laptele și mierea otrăvite ale pesedismului, există în societatea românească destui care au spus: „Nu!” și cărora li se datorează zădărnicirea loviturii de stat pregătite de cea mai virulentă grupare de crimă organizată care activează azi în România- psd.

Iar dacă mă gândesc la letargia de popor legumicol cu care românii interbelici au acceptat lichidarea democrației în 1938, dați-mi voie să nu fac comparații cu societatea actuală, fiindcă ar fi total defavorabilă mult-idealizatului interbelic. Dar îmi amintesc că acei românii din interbelic îl considerau mare intelectual pe prostul de Nae Ionescu, că îl considerau profet pe jegul de Corneliu Zelea Codreanu, că un intelectual autentic- Mircea Eliade- era fascinat de dictatura mizeriei din Portugalia lui Salazar- și nu mă mai mir.

Nu e cazul să fim paseiști. Lupta care se desfășoară în prezent e fascinantă, iar rezultatul ei chiar poate fi minunat (dar fără legătură cu visurile demente de suprematism românesc) și anume o societate românească nu neapărat mai românească, dar în mod sigur mai bună, mai civilizată, mai umană.

Foto: celebrul Ceaușescu într-o ureche