glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Despre discriminare la Castelul Corvinilor. O altă perspectivă

Un tată scrie pe Facebook că fiul său, un băiat în scaun rulant care suferă de mai multe afecțiuni, a fost oprit de o angajată a Castelul Corvinilor să vadă o sală a monumentului istoric. Tatăl reproșează, pe lângă interdicția în sine, și atitudinea autoritară a supraveghetoarei. Un angajat de la pază, scrie tatăl, i-a spus că nu are voie în sălile castelului. Au avut un “dialog decent”, spune tatăl. Potrivit acestuia, cei doi angajați au justificat că acestea sunt directivele conducerii. “După vreo 5-10 minute”, scrie tatăl, angajatul de la pază i-a transmis că “domnul director îmi spune că puteți merge unde doriți”. Tatăl este revoltat de experiența trăită în timpul vizitei la castel, scrie pe Facebook ce i s-a întâmplat și postează o fotografie cu copilul său în scaunul rulant, în fața castelului, cu mesajul “Stop discriminării!”. Directorul Castelului Corvinilor, Sorin Tincu, cel care în “5 – 10 minute” așezase lucrurile în normalitate, răspunde public printr-un comentariu la postarea tatălui în care își exprimă regretul pentru incident, “fără precedent în activitatea noastră”, și spune că persoanele implicate vor fi sancționate “pentru modul neprofesional în care au gestionat respectiva situație”. Tatăl îi mulțumește directorului pentru reacție și îi scrie: “E drept că nu sunt mulți „nebuni” ca mine care să-și care copiii peste tot, chiar și-n scaun rulant. Dar, dacă vor mai fi și alții, rogu-vă, lăsați-i să viziteze și să se bucure, atât cât știu ei să se bucure”.
Adevărul este că sunt multe persoane cu dizabilități care au putut să viziteze castelul înainte de incidentul descris de tată. Mai mult, au fost ajutate de angajații castelului să poată vedea sălile în care nu puteau ajunge singure sau cu însoțitor. Au fost cazuri de oameni duși în spate de angajați ai castelului sau ridicați cu tot cu scaunul în care erau imobilizați, pentru a vedea cât mai mult din frumusețea monumentului. Există cazul unui turist cu un picior rupt care mai vizitase castelul cu 30 de ani în urmă. Se bucura să-l revadă și a fost ajutat să ajungă și în locuri în care nu putea singur.
Nu contest întâmplarea povestită de tată și nu sunt un apărător al conducerii Castelului. Dar voi prețui omenia în toate locurile în care o mai poți găsi. Și angajații Castelului care, fără să aibă în fișa postului, fără să le ceară conducerea, fiind plătiți pentru alte lucruri, au ajutat cu propriile brațe oameni încercați de suferințe fizice să vadă monumentul, au făcut-o din omenie. O fac voluntar, natural și fără paradă, așa cum se cuvine cu o faptă bună. Dar, în contextul incidentului recent de la Castel, povestea lor merită amintită.
Postarea tatălui pe Facebook a devenit cunoscută în online, a fost preluată de mai multe site-uri de pe rețeaua de socializare, trecută prin pixeli, distribuită înapoi pe rețea. Unii au preluat tot de Facebook și comentariul directorului la postare. Castelul Corvinilor și angajații lui au fost asociați cu “discriminarea” și “umilința”. Au fost comentarii care au taxat conducerea și angajații la pachet. Incidentul descris de tată într-o postare personală s-a rostogolit în online și a lăsat impresia că discriminarea este o regulă la Castel și că angajații de aici nu știu să se poarte cu vizitatorii, mai ales cu cei cu dizabilități. Detalii scrise chiar de tată, care arătau că incidentul s-a rezolvat rapid și în favoarea lui (după maximum 10 minute, directorul a transmis că are aceleași drepturi ca orice alt vizitator), au trecut în plan secund. Sau că dintre cei doi angajați, unul este descris de tată drept “amabil, decent și cooperant”.
Povestea nespusă a angajaților care și-au făcut o regulă din a ajuta oamenii în această situație, mărturiile celor în scaun rulant care au fost tratați cu demnitate, ajutați să viziteze castelul, să facă fotografii (care se pot găsi tot pe Facebook), arată și o altă față a lucrurilor. Că incidentul ca cel descris de tată nu este o regulă. Și poate că, știind că există oameni care lucrează la Castel ghidați de voluntariat, bună cuviință și omenie, tatăl și fiul din poveste vor simți că nu au fost victimele unei mentalități ”din secolul al XIV-lea”, ci ale unui incident nefericit și vor dori să se întoarcă în Hunedoara.
Din discuții cu câteva persoane ar fi ieșit și informațiile în plus care completau povestea de pe facebook. Pentru cine ar fi vrut să aibă o imagine de ansamblu. Vedem deseori pe platformele menite să lege oamenii online discordie, comentarii pline de ură, intransigență față de punctul de vedere al celuilalt. Mulți dețin adevărul absolut, dau verdicte, împart dreptatea și nedreptatea. Unii sunt de acord cu ei, alții nu. Primii îi detestă pe ultimii. Și ultimii pe cei dintâi. Mulți reacționează emoțional și nu mai filtrează rațional. Subiectivul devine obiectiv. Se promovează libertatea de exprimare, dar se admite cenzura când părerile nu convin. Se vorbește despre manipulare și fake-news.
Papa Francisc ne îndeamnă să construim punți de dialog și nu ziduri de resentimente. O recomandare esențială într-o lume în care mulți trăiesc în fortărețe digitale în care întâmplările, viața, oamenii și istoria pătrund deseori deformate voit sau nevoit. Fortărețe digitale din care, de multe ori, din spatele tastaturii, se lansează cu ușurință atacuri împotriva unor oameni pe care nu-i cunoaștem cu adevărat. Pentru că e simplu. Și pentru că e mai ușor decât să-ți pui întrebări.

Vezi și

Close