glasul-hd.ro Web analytics

Hunedoara Minunată

Descoperiri „peste aşteptări” pe şantierul arheologic de la Ardeu. „Cetăţuia” de la Ardeu şi-a deschis porţile vizitatorilor

Iubitorii de istorie şi arheologie au avut ocazia în cursul zilei de ieri să admire piesele de port şi podoabă, două fibule, materiale de construcţii şi alte câteva artefacte descoperite de cercetători şi arheologi în cadrul şantierului arheologic „Ardeu – Cetăţuie”.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Consiliul Judeţean Hunedoara, în colaborare cu  Primăria Comunei Balşa au organizat Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic „Ardeu – Cetăţuie”. Evenimentul a avut loc, în cursul zilei de ieri, în satul Ardeu, comuna Balşa. În cadrul acestuia, iubitorii de istorie, arheologie dar şi cei prezenţi au avut ocazia să viziteze şantierul arheologic situat pe culmea dealului „Cetăţuie”, unde au fost prezentate unităţile de cercetare investigate în campania din acest an, stadiul cercetărilor sitului, precum şi istoria locului. Tot cu acest prilej, la Căminul cultural din Ardeu au fost expuse cele mai importante artefacte descoperite în campania 2013, precum piese de port şi podoabă, unelte şi ustensile, materiale de construcţie etc., realizate din fier, bronz sau sticlă. „MCDR Deva încearcă să pună în valoare toate şantierele arheologice din judeţ, chiar şi pe cele mai puţin cunoscute de publicul larg. Cercetarea se desfăşoară cu tineri voluntari, coordonaţi de Asociaţia Absolvenţilor Universităţii ‹1 Decembrie 1918› Alba Iulia, iar şantierul de la Ardeu este condus de doctorul în arheologie Iosif Vasile Ferencz, împreună cu Mihai Căstăian. Am organizat acest eveniment pentru că am considerat că toate aşezările dacice şi romane care sunt pe teritoriul judeţului trebuie valorificate şi scoase la lumină. În cadrul acestei acţiuni, am stabilit cu viceprimarul comunei Balşa ca anul viitor, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, la cetatea Ardeu vom avea circuite de vizitare, indicatoare şi o cale de acces pe vechiul drum dacic”, a precizat directorul MCDR, Liliana Ţolaş. 

Două fibule, cele mai importante piese descoperite pe şantierul de la Ardeu

Printre cele mai importante descoperiri realizate de arheologii hunedoreni şi de cercetătorii voluntari au fost două fibule (agrafe ornamentale de metal, care se întrebuinţau în antichitate pentru a încheia un veşmânt). „Pe perioada acestei campanii am realizat mai multe descoperiri interesante, care au fost peste aşteptările noastre. Ne-am îndreptat atenţia şi către partea de arhitectură şi am găsit foarte multe unelte şi ustensile, materiale de construcţie (cuie, piloane) etc. Expoziţia pe care am realizat-o conţine obiectele arheologice descoperite de noi pe şantierul de la Ardeu. Cele mai importante sunt două fibule. Acestea au fost descoperite împreună, ceea ce arată că aparţineau aceluiaşi costum, aceleiaşi persoane şi totodată era vorba despre un personaj feminin. Piesele acestea sunt importante deoarece de obicei ele se găsesc în morminte, iar în spaţii de locuire se găsesc extrem de rar”, a precizat coordonatorul şantierului arheologic, doctor în arheologie Iosif Vasile Ferencz.

200 de milioane, alocate şantierului de la Ardeu

Potrivit directorului MCDR, pentru descoperirile realizate pe şantierul arheologic de la Ardeu au fost alocate 20 de mii de lei. „Am alocat 20 de mii de lei din propriul buget pentru tot ceea ce este aici, ce s-a realizat şi au descoperit arheologii. Încercăm să punem în valoare această cetate şi am dori ca primarul oraşului Geoagiu să vină către muzeu cu mai multă hotărâre pentru ca turiştii care vin aici şi care se plictisesc de apă şi soare să viziteze şi cetăţuia de la Ardeu, pentru a cunoaşte istoria acestui loc”, a adăugat Liliana Ţolaş.

Back to top button