glasul-hd.ro Web analytics



Comorile mai puțin știute ale Hunedoarei

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei. Podul natural de la Grohot

Descrierea conform Listei Ariilor Protejate, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, 2000: „cod RONPA0532, localizare Grohot, categorie IUCN III, tip geologic, suprafață (ha) 1, monument al naturii”.

Din preajma Podului cerul e doar „o șerpuitoare fâșie albastră”…

Printre cercetătorii care au zăbovit asupra genezei formelor de relief din Carpații Occidentali și le-au descris frumusețea s-au numărat Adolf Schimdl, profesor la Universitatea din Viena, Emmanuel de Martonne, geograf francez ce a predat și la Universitatea din Cluj, sau mult mai cunoscutul pentru români Emil Racoviță. Încadrate în tipologia cheilor „de captare carstică subterană”, Cheile Uibăreștilor, situate pe valea cu același nume, se pot mândri în urma modelării carstice cu un monument al naturii extrem de spectaculos și destul de rar întâlnit: Podul natural de la Grohot, comuna Bulzeștii de Sus.

Cu riscul de a deveni plictisitori dorim să redăm descrieri ale specialiștilor în domeniu, total diferite de pasajele romanțioase ori exaltante ale vizitatorilor obișnuiți. Nu este suficient să rămânem fără grai în fața unui asemenea obiectiv, ci trebuie să îi înțelegem atât importanța cât și modul său de formare. Situate în aval de satul Bulzeștii de Jos, Cheile Uibăreștilor au o lungime a sectorului de îngustare care depășește doi kilometri, „având o desfășurare relativ rectilinie și o orientare nord-sud” (Pompei Cocean, Chei și defilee în Munții Apuseni, București, 1988, p. 70). Totodată, înălțimea pereților depășește 200 de metri, „întreaga boltă cerească” rezumându-se „privind-o de jos, de la nivelul talvegului, la o șerpuitoare fâșie albastră”, în versanții cheilor fiind prezente nișe, abriuri și peșteri.

„Obiectivul de vârf al Cheilor Uibăreștilor rămâne Podul natural de Grohot, localizat în treimea superioară a îngustării. Uriașa arcadă de calcare are o lungime de 45 m, reprezentând doar un segment din peștera de odinioară. Dacă în partea din amonte tunelul subteran este mai larg, apele ocupând întreaga albie doar la viituri, în cea din avale lărgimea nu depășește 5 m, fiind inundată în totalitate” (op. cit. p. 71).

Așa cum afirmă același autor în altă lucrare, „captarea endocarstică a contribuit, în mare măsură” la formarea cheilor mai sus menționate: „captarea subterană a apelor văii a intervenit după o etapă de modelare epigenetică, în tipul căreia este fierăstruit flișul cretacic din acoperișul calcarelor și are loc încastrarea văii în roci solubile. Dovada certă a acestei captări ne este oferită de Podul natural de la Grohot, o relicvă a evoluției endocarstice a râului menționat” (Pompei Cocean, Munții Apuseni. Procese și forme carstice, București, 2000, p. 117).

Merită să fie amintită și o altă idee, mai precis faptul că turismul a valorificat de-a lungul timpului „potențialul creativ și totodată curativ al diverselor peisaje. Astfel, acesta a intrat ușor în atenția domeniului turistic prin prisma faptului că un anumit peisaj poate constitui în sine o atracție turistică” (Camelia Ina Gavra, Peisaje culturale în Munții Metaliferi, Cluj-Napoca, 2013, p. 9). Este și cazul Podului natural de la Grohot.

Alte obiective în zonă

Alături de acesta însă, țintele sunt multiple și diverse. În primul rând trebuie amintite satele și cătunele comunei Bulzeștii de Sus, de la Grohot și Străuți (azi dispărut din punct de vedere administrativ), la Giurgești și Rusești. De la Tomnatic și Ticera (azi dispărut efectiv, fiind înghițit de sălbăticie), la Păulești și Giurgești. Localitățile în sine sunt obiective turistice și etnografice, dar există pe teritoriul lor adevărate monumente de arhitectură tradițională. Încă neprăbușite. Cine are curajul și puterea, în câteva ore ajunge pe jos pe Muntele Găina. Dacă nu are chef de urcat, poate coborî spre Cheile Ribicioarei. Iar de aici, spre Țebea…

Daniel I. Iancu

Back to top button