glasul-hd.ro Web analytics

Comorile mai puțin știute ale Hunedoarei

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei. Furnalul de la Govăjdia

Ținutul Pădurenilor nu prea are nevoie de prezentări speciale, fiind destul de bine cunoscut, de-a lungul timpului el atrăgând „atenția multor specialiști în istorie, arheologie, geografie, etnografie, folclor, artă populară, antropologie, minerit, metalurgie și speologie”, afirmă Rusalin Ișfănoni în Pădurenii Hunedoarei. O viziune etnologică (București, 2006, p. 19). Tot el însă concluzionează că „localnicii, deținători ai unui tezaur de credințe și obiceiuri … se considerau deasupra străinilor, ba chiar îi compătimeau pentru sărăcia vieții lor spirituale… Cu excepția a două sate, Ghelar și Govăjdie – primul, centru minier, al doilea, centru metalurgic –, unde au fost așezați de stăpânii lor, străinii nu au pătruns prin căsătorie în satele pădurenești. Cei care s-au stabilit în satele menționate – centre industriale – au fost repede asimilați” (p. 322).
Până să fie însă asimilați, autoritățile de atunci și străinii veniți de prin alte părți au pus bazele a ceea ce considerăm astăzi monument istoric, ne mândrim cu el (cel puțin unii), dar îl lăsăm în paragină. „Rezervele de minereu de fier existente la Ghelari și Teliuc, bogăția pădurilor, dar mai ales tradiția siderurgică în prelucrarea fierului a populației locale, au determinat și amplasarea primelor furnale în veacul al XVIII-lea în această regiune, când Domeniul Hunedoara a trecut sub conducerea Camerei Aulice din Viena” (Volker Wollmann, Patrimoniu preindustrial și industrial în România, vol. I, p. 242). Într-un areal destul de extins s-au înființat „oficii de forjă”, pe lângă cele de la Teliucu Inferior, Runc, Sibișel sau Cugir, unul dintre ele fiind amplasat la Govăjdia.
Date cronologice sau tehnice, dar și informații concrete, detaliat prezentate, pot fi găsite într-o suită de articole publicate de-a lungul timpului în reviste de specialitate, în monografii sau în colecții de studii precum cel îngrijit de Ioachim Lazăr și Dan Lazăr, Din istoria metalurgiei hunedorene. 110 ani de la punerea în funcțiune a primului furnal de la Hunedoara 1884 – 1994 (Hunedoara, 1994). Trebuie precizate însă sumar unele aspecte legate de această „comoară mai puțin știută”, și anume furnalul de la Govăjdia.
Problema construirii acestuia s-a pus încă din anul 1802, dar lucrările încep după ce, în 1805 autoritățile au alocat fondurile necesare. Finalizat în 1810, el este pus însă în funcție abia trei ani mai târziu. Evenimentele, cele mai multe nefericite, au condus la oprirea uneori a furnalului dar și la refacerea lui, cum s-a întâmplat în 1837, după o lungă perioadă de inactivitate, avarierea furnalului din Toplița duce la refacerea celui de la Govăjdia. Altă reconstrucție are loc în 1879, apoi este reparat și îmbunătățit la începutul secolului XX, funcționând până în 1924. Ultimele intervenții pozitive asupra furnalului au loc jumătate de veac mai târziu când, „datorită grijii purtate de conducerea Combinatului Siderurgic Hunedoara, acest monument tehnic, cu caracter de unicat pe plan național, a fost restaurat”.
La ora actuală turistul se lovește de o imagine a delăsării: „La început nu şti cu ce să-l asemeni. E o clădire masivă de piatră, cu acoperişul spulberat în parte de furtuni, deasupra căruia se înalţă două turnuri de cărămidă, unul patrulater, celălalt octogonal (cred!), legate între ele cu o pasarelă acoperită. Iar sus de tot, pe colţurile acoperişurilor înalte, câţiva copăcei prind rădăcini din nepăsare. În jur, mizerie. Multă mizerie. Gunoaie, provenind parcă din demolarea unui bloc întreg. Mai la stânga, o altă construcţie ce aduce a clădire oficială, ţi se arată în toată gloria prăbuşirii ei. E fostul Cămin Cultural din sat” (Daniel I. Iancu, Historii aleatorii, Cluj-Napoca, 2015, p. 11).

Alte obiective în zonă

Furnalul se află în Ținutul Pădurenilor, o zonă etnografică ce merită vizitată în integralitatea ei, cu toate satele, cătunele și gospodăriile ce mai păstrează o parte din farmecul de altădată. În împrejurimi se mai pot observa și alte urme ale exploatării și prelucrării fierului, dar nu numai, precum clădiri administrative, de producție sau construcții cu rol de locuințe. Nu putem să nu amintim mult cunoscutul Castel al Corvinilor sau să nu vorbim despre Lacul de acumulare de la Cinciș sau despre Alun, satul aproape părăsit dar cu biserică și drum de marmură. Obiectivele de interes turistic, etnografic și istoric se regăsesc însă în majoritatea covârșitoare a localităților din pădurenime: Valea Cernei cu cheile sale; nedeile, nunțile sau alte obiceiuri care țin de ciclurile vieții ori sunt integrate în succesiunea anotimpurilor; bisericile de lemn monumente istorice, precum cea din Vălari, comuna Toplița…

Daniel I. Iancu