Printre clădirile cu poveste din Centrul Vechi al Hunedoarei

Hunedoara este o parte importantă a „celui mai misterios şi necunoscut loc din Europa”, aşa cum cataloga Bram Stoker Transilvania. Oraşul, dezvoltat în ritmuri comuniste în partea a doua a secolului XX, ascunde însă multe mistere în zona situată în imediata apropiere a Castelului Corvinilor. Dacă cele preistorice şi medievale sunt cercetate de arheologi şi istorici, cele ale vechiului „burg” apărut undeva între 1700 şi 1940 aproape de Castel, pe cele două maluri ale ului Cerna, îşi aşteaptă şi acum rândul să fie desluşite.

Dacă ieşi pe poarta Castelului şi cobori pe străduţa din dreapta, dai de case vechi de mai bine de 100 de ani. Îţi continui plimbarea pe străduţa neasfaltată şi fără canalizare. Casele dorm liniştite una lângă cealaltă, prăfuite de uitare. Vrei nu vrei, toate ramificaţiile ce apar se reunesc într-o intersecţie, lângă un pod peste râul amintit. Aici, pe un colţ stă şi acum o clădire veche, cu etaj, extrem de asemănătoare cu cele din vechii Bucureşti. Localnicii îi spun „la Mendi”, prăvălia la care găseai absolut orice, de la cuie până la halva şi lapte şi carne, administrată de un evreu pe nume Mendi, rămas gestionar după ce micuţul său magazin din cealaltă parte a oraşului a fost confiscat de comunişti. Mai demult, peste drum de Mendi, două sălcii umbreau o terasă caragielească cu bere şi mititei. Locul nu mai există acum aşa că treci podul şi ajungi pe vechiul „corso” al oraşului. În stânga un părculeţ neschimbat de un veac iar în dreapta – o clădire „înlănţuită” ordonat, după model nemţesc. Una lângă cealaltă mai stau şi acum câteva prăvălii. Nu mai sunt la fel de multe ca acum 100 de ani. Au rezistat până prin anii ‘90.

Bănci, restaurant şi alte prăvălii

Oraşul muncitoresc, cum a fost „promovat” de propaganda comunistă datorită marelui combinat siderurgic, are un centru istoric protejat ca atare prin hotărâri guvernamentale post decembriste, însă această protecţie se manifestă doar prin interdicţia de a ridica alte clădiri. Primăria are în lucru un proiect de renovare, restaurare şi, implicit, revitalizare a Centrului Vechi pentru care speră să obţină bani europeni. Chiar şi-n situaţia de azi farmecul zonei rămâne, pentru că fiecare clădire ai impresia că îţi ascunde o poveste de viaţă. „Pe aici, de la magazinul „Lanţul” şi până la Cramă ne plimbam noi „pe corso”- povesteşte Elisabeta Andraş, o bătrână unguroaică de 80 de ani -. Puteai să-ţi cumperi orice din zonă nu trebuia să mergi niciunde. De fapt ăsta a fost centrul oraşului până să vină comuniştii şi să facă un combinat întreg din fostele uzine de fier. Ţin minte, puţin mai încolo, era un gărduleţ unde stăteau băieţii şi «filau» fetele”, spune zâmbind bătrâna arătând cu mâna spre locul în care se termină lanţul de prăvălii. Zona era dominată de comercianţi evrei, meseriaşi nemţi şi maghiari. Fiecare îşi avea prăvălia la parter şi locuinţa deasupra, la etaj. După război aproape toţi au rămas fără locuinţe. Nomenclaturiştii comunişti care nu au mai apucat să ia casele frumoase din oraş, au pus mâna pe apartamentele spaţioase din Centrul Vechi. Acum nu mai locuieşte nimeni aici. În timp spaţiile s-au transformat în birouri şi, mai recent, în sedii de partide.
Pe vechiul „corso” hunedorean mai găseşti urmele vechii Bănci Astra, cele ale vechiului vechiului restaurant „Strauss”, care avea ca anexe un mini-hotel şi o damă de consumaţie, una singură, pe care bătrânii şi-o amintesc ca numindu-se Beji şi despre care spun că era singura care „presta” pentru că cererea de astfel de servicii era destul de scăzută.

Ctitoriile Bursan

Centrul vechi al Hunedoarei este dominat însă de două clădiri, una mai impozantă şi mai interesantă decât cealaltă, aflate una lângă alta: Primăria şi Catedrala Ortodoxă Constantin şi Elena. Ambele au apărut cam în acelaşi timp şi datorită aceluiaşi om, Constantin Bursan, unul dintre cei mai influenţi pe care i-a avut Hunedoara vreodată la Bucureşti.
În perioada interbelică Hunedoara era deja un oraş în plină dezvoltare. Vechiul târg de la poalele Castelului Corvinilor nu mai era o adunătură de cocioabe, ci un veritabil orăşel transilvan cu accente vieneze. Uzinele de fier apărute în apropiere creşteau şi ele de la un an la altul. Hunedoara atrăgea din ce în ce mai mulţi meseriaşi, ţărani şi comercianţi. Devenise deja o localitate cu 5.000 de suflete şi avea nevoie de o clădire administrativă „cumsecade”. Constantin Bursan, prosper om de afaceri  a sesizat acest lucru şi, din calitatea sa de deputat al fostei regiuni Hunedoara – Alba a făcut demersurile necesare la începutul anilor 30. În 1935 prin contribuţia financiară proprie şi prin diferite sponsorizări contractate, Bursan a declanşat construcţia efectivă a Palatului Administativ – o clădire în stil brâncovenesc ce găzduieşte şi astăzi Primăria oraşului. Constantin Bursan avea însă o plăcere mai mare în a contribui la ridicarea de biserici, şi nu putea să accepte ideea că oraşul nou pe acea vreme nu avea un astfel de edificiu. După ce a terminat, în 1937 cu ridicarea Primăriei, a reuşit din nou să convingă mai multe societăţi să contribuie la ridicarea unei catedrale ortodoxe. În 1944 a apărut Catedrala situată în imediata apropiere a Palatului Administrativ. Clădirea, mai mult decât impozantă, este construită în stil bizantin muntenesc cu unele inserţii ale curentului brâncovenesc. Interiorul ei te face să te simţi mic, te obligă, parcă, să fii smerit în aces lăcaş al lui Dumnezeu. Pentru asta nu trebuie decât să intri, să mergi până-n mijlocul ei şi să ridici privirea drept în sus spre cupola aflată sus de tot, la aproape 40 de metri.