Sare-n ochi. Cât va mai rezista România? Și la ce-i mai folosește?
Acum doi ani, cu toate păcatele noastre, eram premianții zonei. După două decenii de bâlbe și de democrație originală, România se îndrepta către un statut rar avut în istorie: acela de partener previzibil, onest, stabil. Da, traiul ne era la ani lumină de bunăstarea Occidentului, da, nu ne puteam compara nici cu Europa Centrală, dar în politica externă eram priviți cu încredere; eram la masa marilor jocuri.
Era singurul punct roșu; în rest, haloimăsul cunoscut, stufăriș, magia ștampilei rotunde. Iar cei ce-i reproșează guvernului Cioloș că n-a făcut minuni în scurtul lui mandat, ar fi bine să se gândească la un imens ghem de ațe înnodate și strânse laolaltă și iar înnodate și iar strânse laolaltă, la infinit – asta au lăsat guvernele de dinainte. Și cum s-a ajuns aici? Simplu: fiecare a ținut în viață companii de stat și regii autonome și tot felul de agenții doar ca să aibă unde-și plasa rudele și membrii de partid, obligațiile, pilele; așa se colmatează sistemul, așa devine birocrația un stăvilar pentru orice.
Iar de când socialiștii au câștigat prin neprezentarea poporului la urne, totul s-a dat peste cap – doar că de data asta nu suntem doar noi, românii, în spirală; cam în toată lumea civilizată democrația pare să fi devenit un moft negociabil. De ce e rău pentru noi? Înainte avea cine să ne tragă de mânecă, luam una peste ceafă și de voie – de nevoie reveneam totuși la proiectul istoric al integrării euroatlantice. Acum, vremurile astea par să apună, liderii sunt din ce în ce mai limitați, inculți pur și simplu – nu analiză, ci emoție și viclenie, nu bibliotecă, ci talk-show.
Mai rău decât asta – că la noi se poate mereu – e că gașca din fruntea PSD e încântată, are libertate de mișcare, poate reveni la metehnele de început, la vremurile în care Rodica Stănoiu întreba în ședința de partid la ce dosare „să dea verde”. Nu mai e cine să-i tragă de mânecă, Uniunea Europeană oricum nu însemna mare lucru pentru socialiști, cu NATO încă mai sunt atenți pentru că, pe de o parte, le e frică de SUA, pe de altă parte, încă definitiv-condamnatul lider Dragnea speră să-și facă un selfie cu Trump.
Cu ăștia în frunte, România se va bloca repede. Nici nu știi ce să speri: dacă sunt alungați acum de la guvernare, la ce aiureli au făcut socialiștii prin legi și instituții, noii-veniți vor fi obligați să re-reformeze sistemele – și asta cere timp și poate fi dureros și proștii din țara asta, mulții, nu pesediștilor o să le ceară socoteală. Dacă-i lași de capul lor să guverneze, ăia din jurul lui Dragnea îți vor face din țară un euro-Belarus sau o Turcie, un fel de fantomă ce cochetează doar geografic cu Europa.
La prima vedere nu pare, dar acum România își joacă la pariuri propriul timp istoric – doar că nu-i careu de ași, ci mână moartă.
Sunteti un român adevărat, așa cred. De aceea, aș dori părerea dumneavoastră de patriot român asupra a ceea ce îmi pare mie a fi un proces mascat de dezmembrare a țării. Mă refer la restituirile in natură acordate FDGR- pe când președintele Forumului era Klaus Wernwr Iohanis, la clădirile cedate de primarul Emil Boc unor instituții maghiare pentru care statul român a plătit în trecut mari despăgubiri. Spuneti-mi, vă rog, părerea dumneavoastră de patriot român despre cedarea clădirii Fundației Gojdu din centrul Budapestei cu binecuvântarea lui Răzvan Mihai Ungureanu. Desigur, aștept să ne spuneți părerea despre instructiunile primite de ambasadorul-cosmonaut Dumitru Prunariu de la același Răzvan Mihail Ungureanu, de a NU răspunde invitatiei diplomatiei ruse la discuții privind Tezaurul. Poate aveți o părere despre înstrăinarea Codex Aureus și a Bibliotecii Batthyaneum… Dar câte alte cedări pun în pericol statalitatea statului român! Pentru ce? Am fost primiți in UE după ce economia energofagă a țării a fost distrusă. Nu au știut guvernanții români că miza a fost mai puțin distrugerea industriei energofage, cât mai ales atragerea de către occident a personalului calificat, pentru a cărui formare profesională nu au plătit României, măcar un euro? Eram oricum la marginea Europei, dar prea multe semnale converg spre ideea că Anul Centenar se vrea de către dușmanii din interior și exterior a fi Anul Marii Dezbinări Naționale. O dezbinare decisivă și greu de contracarat! Desigur, părerea dumneavoastră ar putea fi mai degrabă, defetistă, lucru atribuit în genere trădătorilor de țară, dar, vorba cuiva, nu o să ne luăm din atâta!