Sare-n ochi

Vineri s-au împlinit 560 de ani de la una dintre cele mai glorioase victorii creștine în fața armatelor otomane. Iancu de Hunedoara în fruntea unei armate de aproximativ 57.000 de creștini a reușit să învingă armata lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, care avea, sub comandă, peste 100.000 de oșteni, salvând astfel cetatea Belgradului și întreaga Europă de invazia otomană. Oficial îl declarăm român pe Iancu de Hunedoara și chiar pe cel mai glorios rege al Ungariei, fiul său, Matia Corvin. Ne batem cu cărămida în piept, susținând sus și tare că cei doi iluștri comandanți de oști din Evul Mediu sunt români. Și ne oprim la susținerea de controverse pe această temă. În afară de faptul că îi revendicăm ca etnie, pentru memoria celor doi Huniazi nu facem absolut nimic. Iancu de Hunedoara este înmormântat în Catedrala „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.  Mormântul său este acoperit de coroane și jerbe de flori care însă sunt ornate cu panglici care reprezintă tricolorul maghiar, roșu alb și verde. În România, în țara care și-l revendică în calitate de „fiu”, mormântul lui Iancu de Hunedoara este cinstit de maghiari. Nici măcar cinematografia din perioada comunistă, care a scos din cărțile de istorie toți eroii medievali, de la Mircea cel Bătrân până la Alexandru Lăpușneanu, nu a fost preocupată de figura celui mai mare comandant de oști al Europei medievale. Cel care a reușit să oprească din înaintarea spre inima bătrânului continent armatele lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Bizanțului. El, pentru care în fiecare zi în toate bisericile din lumea catolică bat clopotele ca să îi cinstească memoria și marea victorie de la Belgrad. El, un nobil român de pe meleagurile Hunedoarei, care a fost învestit cu înaltul rang de regent al Ungariei, la vremea respectivă unul dintre cele mai puternice regate din Europa. Și dacă în afară de revendicarea lui ca etnie, nu facem nimic pentru memoria lui Iancu de Hunedoara, fiul său Matia nu ne preocupă nici măcar atât. Născut la Cluj, și decedat la Viena, Matia Corvin este înmormântat la catedrala din Sékesfehérvár, Ungaria. Să nu credeți cumva, că după modelul mormântului lui Iancu de Hunedoara de la Alba Iulia, unde coroanele cu panglici roșu – alb – verzi sunt omniprezente, catedrala din orașul maghiar unde este înmormântat Matia Corvin abundă de panglici tricolore românești. Nici vorbă de așa ceva. Românii îl ignoră efectiv pe unul dintre cei mai importanți lideri ai Europei, un rege, nu numai iscusit în războaie, ci un exponent al iluminismului, protector al artelor și științelor, sub domnia căruia regatul maghiar și implicit Transilvania a cunoscut cea mai înfloritoare epocă din istoria sa. Noi, românii, rămânem să trăim cu un complex de inferioritate față de maghiari, chiar dacă, tocmai cu cei doi exponenți, de origine română, ai istoriei Ungariei, am putea să întărim teoria existenței românilor ca națiune în cadrul Regatului Maghiar și mai târziu în Imperiul Austro-Ungar. Doi români au stat de strajă la granițele Europei, contra Imperiului Otoman. Unul dintre ei a condus Ungaria în cea mai înfloritoare perioadă a acestui regat medieval. Vecinii noștri i-au pus la loc de cinste în istoria lor. Europa îi amintește cu prețuire. Cei doi sunt personaje importante în cărțile de istorie universală. Mult mai importante, raportate la dimensiunea continentală, decât Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Vlad Țepeș. Și cu toate astea, ne facem că nu-i cunoaștem, de parcă ne-ar fi rușine că în urmă cu câteva secole strămoșii cerșetorilor care invadează astăzi Europa conduceau oștiri, guvernau țări și învingeanu ceea ce nimeni până la ei nu a reușit să oprească, armata otomană.