Sare-n ochi

Lumea „politically correct-ului” este cu un picior în prăpastie. De prea multă ipocrizie, Europa și SUA stau cu morcovul bine înfipt în partea dorsală și tresar la fiecare pocnitură, crezând că provine de la întâlnirea vreunui islamist radical cu fecioarele promise de Allah. Conducerea lumii civilizate a tratat cu atâta superficialitate problemele din Orient, încât a ajuns Europa invadată, la propriu, de hoarde musulmane, venite să treacă bătrânul continent, nu prin foc și sabie ca în urmă cu câteva sute de ani, ci prin explozii și teroare. Tot asaltul se petrece sub privirile îngăduitoare ale unor lideri europeni, dar și ale administrației SUA, care în numele unei democrații prost aplicate tolerează invazia musulmană. La cum decurg lucrurile în Europa, în mai puțin de două decenii, bătrânul continent va deveni unul radical islamist, în cel mai democratic mod cu putință. Cu atât mai mult, cu cât, undeva în coasta Europei, în Turcia, stă să se nască un dictator feroce, susținut de un popor fanatizat. Practic, în momentul de față, un pericol iminent se arată dinspre Turcia. Președintele Recep Tayyip Erdoğan, susținut de țările vestice după încercarea de lovitură de stat dată de armată, se dovedește un dictator, însetat de putere. Sub pretextul anihilării puciștilor, Erdoğan dă lovitură după lovitură instituțiilor fundamentale ale democrației, justiției, armatei, poliției, societății civile și presei. Mai mult decât atât, nejustificat, după anihilarea puciștilor, Erdoğan a instituit stare de necesitate și a declarat că suspendă Declarația Universală a Drepturilor Omului. Toate astea într-o țară NATO și parteneră a Uniunii Europene. Două instituții, care alături de SUA și Germania, au dat mesaje de susținere a lui Erdoğan în timpul loviturii de stat, vorbind despre un președinte ales democratic. Acum ne lămurim despre ce democrație poate fi vorba în Turcia. O Turcie care deja cochetează cu ideea de a fi, alături de Rusia și Iran – doi adversari tradiționali ai SUA și NATO – un fel de jandarm în regiunea Orientului Mijlociu. Și de la această mișcare, până la „exportul” masiv de refugiați islamiști în Europa și blocarea resurselor petroliere către SUA nu mai este decât un pas. Practic Rusia controlează în momentul de față resursele de gaz ale Europei, iar Turcia deține unele dintre cele mai importante terminale de țiței de la Marea Neagră și Marea Mediterană, transportate pe conducte din țările foste sovietice și Iran. De asemenea, între Turcia și Azerbaijan pe de o parte și Rusia pe de altă parte există conducte importante de gaz și acorduri de dezvoltare a acestor rețele. Astfel că sub privirile „politically correct” ale Europei și SUA, în Orientul Mijlociu se naște o putere musulmană, nedemocratică, care este gata să bată palma cu celelalte două mari puteri militare și din punct de vedere al resurselor, Iran și Rusia. Jocurile par a fi făcute. Europa mai are doar o șansă să iasă de sub presiunea islamistă din ce în ce mai accentuată. Să nu mai primească refugiați, să-și întărească puterea statală și să se unească într-o structură puternică, care să reacționeze pe măsură la încercările de „colonizare” cu cetățeni străini, care nu sunt dispuși să se integreze modului de viață, culturii și credințelor sau libertăților religioase ele Occidentului.