Sare-n ochi

Unul dintre liberalii cu rezultate în alegerile din 5 iunie, secretarul general al PNL, și primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan, susține ideea unui congres al liberalilor și alegerea unei conduceri unice. Adică, să se termine cu soluția bicefală, una dintre cele mai păguboase pentru marele PNL. Dacă s-ar fi uitat puțin în curtea „vecinilor” de la PSD, liberalii ar fi observat că aceștia nu agreează prea mult soluțiile interimare. Cum se declanșează o criză în partid, pesediștii trag un congres, aleg un nou președinte și merg mai departe „strâns uniți” în jurul lui. Aici este, probabil, secretul unității și politicii eficiente a PSD. Un lider ales are o legitimitate a voturilor obținute de la majoritatea membrilor de partid, fie direct, fie prin reprezentare. Liberalii au ales soluția unui interimat de lungă durată, impus de Klaus Johannis, care pare să conducă, încă, din umbră partidul, mult mai activ decât o făcea Traian Băsescu în cazul PD. Dar interimatul unei conduceri bicefale impuse, nu alese democratic, se dovedește o soluție extrem de proastă pe termen lung. De frica unor alegeri democratice și de un eventual eșec înainte de alegerile parlamentare, mulți președinți din țară, dar și cei doi copreședinți, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, ar fugi de alegeri ca necuratul de tămâie. Și dacă fug ei, nu pot să încurajeze alegerile la nivelul organizațiilor locale sau județene. Se ajunge astfel la un paradox „liberal”. Avem un partid mare, ai cărui șefi vorbesc pe două limbi despre unitate. Practic, cei doi co-șefi ai PNL susțin sus și tare că fuziunea este aproape completă, dar fiecare reprezintă un pol politic al unui partid pretins omogenizat. Momentul adevărului pentru PNL ar fi tocmai declanșarea alegerilor. În acel moment, cele două tabere, PNL și PDL, ar avea șansa să se unească pentru totdeauna sau să se despartă pentru totdeauna. Există zone în care riscul unei migrații, în cazul eșecului unei tabere în alegeri, este major. Dar e mai bine să existe un moment „0” de la care să plece noul PNL, decât să continue frământările interne între două tabere aflate într-o permanentă mișcare de reorientare și reașezare, dar și de trădare a colegilor și blaturi cu adversarii. Traian Băsescu a înghițit broasca râioasă și este deja în postura să înceapă să ofere câte ceva pentru foștii pedeliști, nemulțumiți de situația din marele PNL. De asemenea, Tăriceanu îi așteaptă cu brațele deschise în ALDE pe foștii peneliști. Flancat de două „soluții de rezervă”, PNL nu mai prea are loc de întors. Ori devine un partid democratic, cu o conducere aleasă și legitimată prin vot, cu un lider întărit prin susținerea fără echivoc a partidului, ori continuă experimentele gen Marian Munteanu sau Cătălin Predoiu, ca să nu vorbim de Petru Mărginean sau Adrian David. Ilie Bolojan este un politician mult prea versat ca să nu-și dea seama că acum este momentul unei mișcări radicale în PNL. Al unei schimbări de conducere și de mentalitate. Este momentul întăririi partidului cu oameni care nu depind de politică și care pot să fie adevărați lideri locali sau naționali, confirmați prin votul activului de partid. La cum arată în momentul de față politica românească, singura șansă pentru ca PNL să intre la guvernare după votul de la sfârșitul anului este o reformă radicală în partid, începută cu alegerile pentru o conducere legitimă de la organizațiile locale până la cea centrală. Asta ar duce la o primenire considerabilă a listelor electorale și o schimbare, cu adevărat, a fețelor care îi vor reprezenta pe alegătorii de dreapta în viitorul Parlament.