glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Fostul lider liberal, Mircea Moloț, s-a reorientat spre ALDE. Evident că o personalitate politică cu experiența lui și cu un CV din care nu lipsesc anii de președinte al PNL Hunedoara și cei în care a condus Consiliul Județean nu putea să se poziționeze altundeva decât în fruntea partidului. Și Mircea Moloț nu este omul care să intre într-un joc politic doar pentru că nu-i place şahul sau tablele jucate în parc, alături de pensionari. Moloț a făcut acest gest întărâtat de foștii săi colegi liberali, mai mult, chiar de creațiile sale din fruntea PNL. Gestul său e ca al unui Frankenstein care, dându-și seama ce monștri a creat, încearcă acum să îi elimine de pe scena politică. A început să o facă cu foarte mare dibăcie, chiar dacă din „bătrânul” Moloț, ca din Regele Lear, nu a mai rămas prea multă energie, dar încă poate să-și spună cuvântul prin înțelepciunea dată de experiență. Moloț a fost un lider care s-a impus prin forță. Mai precis, oamenii îl urmau fără să cârtească, de frică sau din interes. În momentul de față, fostul lider liberal nu mai poate să fie interesant pentru personajele care nu mișcă nimic fără un profit personal. Nici teamă nu mai poate să inspire. Și totuși…

După mai mult de o săptămână de când fostul lider PNL, Mircea Moloț, a preluat conducerea ALDE, președintele de conjunctură al liberalilor, Bogdan Țîmpău, tace. Nici direct, nici prin biroul de presă, imberbul deputat care are în mâini, momentan, soarta PNL Hunedoara, nu are nimic de spus față de faptul că fostul președinte, omul care l-a făcut politician, deputat și chiar președinte al PNL, a plecat din partid și conduce acum o altă formațiune politică de sorginte liberală. Până revine Țîmpău din vacanță, riscă să rămână doar cu câțiva liberali în jurul său, restul migrând către cel căruia încă mulți primari PNL i se adresează cu apelativul „șefu’”.  De fapt, de la alegeri încoace, Țîmpău nu prea are nimic de spus. A adoptat politica struțului și încearcă să-și ascundă capul în nisip, sperând să nu-l vadă nimeni, să nu-l întrebe de ce a avut rezultate catastrofale în județul Hunedoara. Dacă s-ar putea, Țîmpău ar fi fericit să adoarmă și să se trezească cu o zi înainte de alegerile parlamentare, cu primul loc pe lista de deputați conservat. Un președinte cu personalitate nu ar tăcea în momentul în care partidul este făcut arșice din interior, din cauza rezultatelor slabe la alegeri, cât și din exterior, prin mișcarea unui centru de putere liberal în tabăra ALDE. Dar este deja evident că Țîmpău nu este un președinte cu personalitate. Sau poate că nu poate vorbi nimic de Mircea Moloț, pentru că „ia lumină” încă de la el?! La nivelul județului, Moloț nu este nici pe departe atât de rău văzut pe cât încearcă să-l demonizeze liberalii, și mai ales cât a încercat, o altă creație a sa, Petru Mărginean. Fostul șef al județului are notorietate și, pe fondul slabei prestații politice a urmașului său la cârma PNL, începe să aibă și credibilitate. De aceea Țâmpău trebuie să facă urgent ceva, pentru că structurile partidului său sunt vizate de Moloț. Tocmai acele structuri pe care el nu este capabil să le întărească sau nu-l duce mintea să o facă. Și dacă nu le va întări urgent, riscă să rămână fără primari și fără bruma de directori pe care poate să-i mai păstreze. Ori, odată pierdută structura de „rezistență” a partidului, Țîmpău va rămâne ca un „ultim mohican”, președinte peste un partid gol.

Back to top button