glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

„Bărbații” care conduc și turma amorțită

Șansele liberalilor de a-și reveni din șocul înfrângerii umilitoare din județul Hunedoara scad cu fiecare zi în care Bogdan Țîmpău mai ocupă funcția de președinte interimar. Și ca un adevărat parvenit, acest Dinu Păturică al liberalismului hunedorean refuză să-și asume dezastrul de la alegeri și să plece de la cârma organizației județene. Pentru Tîmpău, prima poziție în partid și nominalizarea pe listele electorale pentru alegerile parlamentare este singura dorință. Rațiunea sa, alterată de un caracter îndoielnic, nu-i permite să vadă răul pe care l-a făcut partidului cu modul său arogant de a relaționa cu oamenii și cu partidul. Noțiunea de lider este străină pentru un individ a cărui carieră politică s-a construit pe pupatul fundurilor șefilor politici și tratarea cu aroganță maximă a celor ierarhic inferiori. Doar că liberalii sunt în momentul de față într-o criză politică profundă. În jurul lui Țîmpău s-au aciuat doar oameni fără personalitate, care niciodată nu-i vor cere acestuia să-și asume dezastrul. Din contră, sunt oameni, după chipul și asemănarea lui, incapabili să gândească cu propriul creier și fără nicio perspectivă în afara peisajului politic. Doar primarii, legitimați prin votul electoratului, pot să-l schimbe pe interimarul Țîmpău, numit să conducă județul. Primarii sunt în momentul de față singurii liberali care mai pot salva partidul. Echipa pierzătoare este evident că trebuie să plece, pentru că rezultatele dezastruoase sunt exclusiv din vina lor. Fără o campanie electorală coerentă, cu candidați liberali care atacau alți candidați liberali, cu blaturi făcute aproape pe față, era normal ca PNL să încaseze o „bătaie” zdrobitoare. Iar Țîmpău, ori a fost părtaș la blaturile existente, ori a fost atât de prost încât nu le-a luat în calcul. În oricare dintre aceste ipoteze, el trebuie să plece din fruntea PNL. Prostia deputatului Țîmpău nici nu trebuie dovedită. Ea a făcut victime politice în rândul propriului partid. La Brad, de exemplu, incapacitatea lui de a gestiona problemele ivite între doi candidați și îndepărtarea celui care s-a clasat primul în sondaje a făcut ca PNL să piardă Primăria, în condițiile în care cei doi candidați care au mers separat în alegeri, împreună, au obținut un scor mai bun decât câștigătorul de la PSD. Tot Țîmpău, în mod cu totul prostesc, a acceptat ca partidul să plătească bani grei televiziunii candidatului PNL pentru Deva, Petru Mărginean, în condițiile în care aceeași televiziune toca sistematic echipa PNL din municipiul Hunedoara. Și exemplele pot continua… Cea mai gravă faptă care i se poate reproșa lui Țîmpău este însă minciuna. Inducerea cu bună știință în eroare a colegilor de partid cu sondaje de opinie a căror rezultate au fost falsificate. Și aici nu mai este vorba despre o prostie naivă, ci despre tâmpenie premeditată. Iar turma liberală acceptă în continuare această situație, în loc să-i ceară imperativ președintelui impostor sondajele de opinie pe care le prezenta și în care atât liberalii, cât mai ales Petru Mărginean, erau prezentați câștigători fără probleme ale alegerilor. Cum pot să accepte liberalii, în continuare, în fruntea lor un individ care cu bună știință i-a indus în eroare cu sondaje de opinie măsluite? Pentru că este lesne de imaginat cum poate Țîmpău să-i mai privească în ochi pe colegii care au muncit degeaba în campania electorală. Pe acei liberali de bună credință, care au luat în serios competiția și au pierdut resurse, energie și timp într-o lună de competiție electorală. Acum  a dezertat la București, pentru a pupa acolo funduri oficiale și a implora îndurare de la Blaga și Gorghiu. Apoi se va întoarce la Deva și își va privi senin în ochi colegii de partid, susținând că nu a fost de vină. Cu tupeu maxim, cu nerușinarea tipică parvenitului.  Iar turma liberală va merge în continuare în urma lui, pentru că nimeni nu va avea curajul să-l înfrunte. Va merge după el. Spre dezastru!

 

Back to top button