glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Pe măsură ce se apropie de final, campania electorală se încarcă cu accente penibile. Candidații, disperați să adune voturi, trec de la cucerirea bunăvoinței electoratului în cea a cerșirii de compasiune, insultând de-a dreptul alegătorii pe care îi iau efectiv de fraieri. Cum altfel pot fi calificate afirmațiile despre presiuni asupra unor candidați pentru a se retrage, probate, cu înregistrări audio sau video evident regizate, pentru ca apoi să fie prezentate public ca adevărate bombe la adresa contracandidaților. Și o parte a presei, odată unsă pe la buzunare, face din țânțar armăsar. Un prim exemplu este înregistrarea făcută publică de un personaj cercetat pentru tentativă de omor, un eco-terorist care nu a avut nicio reținere să treacă cu mașina peste un om și să-l lase pe viață într-un scaun cu rotile. Acest individ josnic, dar cu un tupeu imens, se prezintă în fața hațeganilor, din partea unui partid ecologist, să le ceară votul. Și în campanie face ce știe el mai bine: terorizează, hărțuiește și dezinformează, așa cum a făcut-o și când a încercat să-și ascundă urmele tentativei de omor de pe Râul Alb. Evident că o parte a presei, care imediat se aruncă pe știri senzaționale care se dovedesc până în final niște fâsâieli, a preluat așa-zisele probe ale eco-candidatului. De fapt, o discuție cu un țigan din Hațeg care spunea că primarul în funcție i-a oferit bani pentru voturi. O discuție irelevantă, care nu probează în niciun fel vinovăția edilului din Hațeg. O făcătură de presă în urma căreia, eco-teroristul ar fi trebuit să pozeze (pentru a câta oară) într-o victimă a sistemului. Dar nu numai eco-teroriștii, evident specializați în diversiuni de acest gen, apelează la astfel de înscenări care nu duc nicăieri, dar ar putea să nască o compasiune față de candidat. Primarul din Orăștie a prezentat, tot presei care îi ține isonul, câteva mesaje de amenințare la adresa sa și a prietenei sale, director al unei școli din localitate. Ca o coincidență, mesajele au apărut imediat după ce în presă a fost prezentat cazul unui minor abuzat sexual în școala condusă de „pupila” edilului, pe care aceasta a încercat să îl mușamalizeze. Până la aceste articole, prietena primarului nu intra în discuțiile legate de acesta. Acum, deodată, primește amenințări și ea alături de edilul care o protejează. Aceste mesaje de amenințare, trimise după modelul 2 în 1, pot foarte greu să fie puse pe seama unui contracandidat sau cetățean nemulțumit al Orăștiei. Ele, probabil, că au fost trimise de pe o cartelă preplătită, care ulterior a fost scoasă din telefon și distrusă. În urma acestor mesaje, evident fără nicio urmare negativă, are de câștigat doar primarul din Orăștie, care se victimizează astfel și mai rupe câteva voturi pe principiul: „Săracul om!” De departe, campionul unor astfel de scenarii de campanie electorală este candidatul PSD din Hunedoara, Dan Bobouțanu. De la mașina cu geamuri fumurii care îi urmărea echipa de campanie, până la tot felul de înregistrări cu oamenii primarului Viorel Arion, scoase din context și puse pe Facebook, și tentativa unui polițist local de a-l intimida pe un candidat la Consiliul Local Hunedoara, Bobouțanu a scos din „mânecă” tot arsenalul de mesaje și amenințări la care ar fi putut recurge principalul său adversar politic. Inclusiv celebrii macaronari, așa-ziși investitori, care ar fi făcut afaceri în Hunedoara, dar nu pentru profitul firmei lor, ci ca să-l vadă pe Bobouțanu edil al orașului de pe Cerna. Nu știu cât mai prind aceste „jonglerii” electorale la cetățenii care trăiesc într-o lume informatizată, în care știrile circulă cu o viteză amețitoare, iar asemenea dezinformări nu mai au trecere nici măcar la copii.

Back to top button