Sare-n ochi
Caragiale avea dreptate când vorbea despre “dăscălimea lui Caţavencu”, ca despre o tagmă aparte în lumea unui târg provincial. Recent am avut plăcerea să fiu sunat de însuşi Caţavencu după ce “onorabilul” a citit un articol în care am avut “neruşinarea” să-l critic. De fapt în micuţul “târg” al Bradului, Caţavencu poartă numele de Paşcu şi este nimeni altul decât directorul Colegiului Naţional “Avram Iancu”, şcoală cu o istorie de peste 140 de ani ajunsă pe mâna unui profesoraş căruia se pare că nici gura nu-i tace, dar nici iarba nu-i place. Altfel nu ar fi lăsat să crească, ca în poveşti, gazonul din curtea şcolii că “aproape nu se mai vede călăreţul de pe cal” când trece prin ograda şcolii păstorite de Paşcu. Dar dom’ director este foarte supărat atunci când cineva îndrăzneşte să-i spună că este cel mai slab conducător din toate timpurile al Colegiului brădean. De fapt nici nu este nevoie de vorbe, faptele vorbesc despre performanţa managerială a directorului Paşcu. Sper să nu primesc un nou telefon din partea lui Caţavencu de Brad, supărat că îndrăznesc să-i pun în faţă o oglindă care să-l prezinte în toată hidoşenia lui, ci eventual, să aflu că şi-a prezentat demisia, convins că şcoala din Brad merită să fie condusă de un profesor capabil şi mai ales gospodar. Curtea şcolii arată ca şi când ar fi părăsită. Iarba creşte în voie pe terenurile de sport, chiar şi prin crăpăturile asfaltului. Şi asta în condiţiile în care directorul a achiziţionat un utilaj de tuns iarba, plătit cu câteva zeci de mii de lei. Echipele sportive ale Colegiului “Avram Iancu”, dacă ar exista, nu ar avea unde să se antreneze, aşa că este normal că performanţele în sportul şcolar lasă de dorit la Brad. Cu un director care nu încurajează cu nimic sportul, Bradul nu are cum să aibă o pepinieră pentru eventuale echipe de seniori. Nici în ceea ce priveşte aspectul estetic, bătrânul Colegiu brădean nu stă mai bine. Tencuiala cade de pe pereţii crăpaţi, băncile sunt rupte şi cu vopseaua scorojită. Gardurile terenurilor de sport şi ale curţii stau să cadă în multe locuri. Peisajul este dezolant. Directorul însă nu vede, pentru că, oricine este de vină pentru situaţia Colegiului, numai el nu. El este un fel de zeu al cancelariei, intangibil şi pe care nimeni nu poate să-l tragă la răspundere. Cu excepţia primarului care poate să-i tragă şi şuturi în fund dacă vrea, pentru că el îl ţine în funcţia de director. (Ştiu că a ajuns să conducă Colegiul în urma unui examen, dar mai ştiu şi cum sunt susţinute aceste examene.)
Colegiul din Brad a fost scena mai multor scandaluri cu tentă sexuală. Un profesor a fost acuzat că a hărţuit sexual o elevă. Dascălul s-a pensionat anticipat ca să se muşamalizeze scandalul. Un alt profesor de matematică întreţinea relaţii nepotrivite cu o elevă care s-a sinucis. Ca să nu mai vorbim despre procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat din 2011, situat sub media pe judeţ. Toate astea fac din celebra şcoală înfiinţată în 1869 la Brad un Colegiu de duzină. O şcoală de provincie condusă de un Caţavencu autentic. Un personaj fără coloană vertebrală, fără viziune, gata oricând să pupe mâna celui care-l ţine în funcţie. Un profesoraş anost, “cocoş” cu elevii şi subalternii, care nu-şi asumă nimic din ceea ce merge rău în unitatea de învăţământ, dar este gata să se împăuneze cu orice realizare, cât de mică ar fi ea. Liceul din Brad sper să nu ajungă “cimitirul” tinereţii generaţiilor viitoare.
