glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Era evident că Marian Munteanu nu putea să rămână candidatul PNL pentru București. Un personaj dubios, cu un discurs antioccidental, născut din „spuma” loviturii de stat din 1989, un fel de Ion Iliescu în variantă universitară, nu putea să reprezinte liberalii și liberalismul în fața bucureștenilor. Marian Munteanu a fost „emanația” Pieței Universității, la fel cum Ion Iliescu a fost emanația Revoluției. Cei doi au fost de fapt emanați de același personaj, Silviu Brucan, care se pare că a orchestrat toate mișcările de înlăturare a lui Ceaușescu și de acaparare a țării de către linia a doua din PCR și Securitate. Iar Brucan a fost omul Moscovei. Extrapolând, putem să credem că Marian Munteanu a fost, la rândul său, – dacă nu mai este încă – omul Moscovei. Nu întâmplător imediat după nominalizare, Klaus Johannis le-a atras atenția liberalilor că nu susține opțiunea lor pentru Primăria Capitalei.  Și lucrurile s-au îndreptat spre direcția sugerată de Johannis, adică spre retragerea din cursa electorală a lui Marian Munteanu și înlocuirea acestuia cu un alt candidat. Sunt vehiculate atât numele lui Vasile Blaga, cât și cel al lui Cătălin Predoiu. Cel mai probabil „buldogul” va intra din nou în competiția electorală pentru București, după ce a mai fost o dată bătut de Sorin Oprescu. Marian Munteanu a refuzat să semneze declarația de integritate pe care i-au cerut-o liberalii și s-a grăbit să-și retragă candidatura în momentul în care PNL a cerut la CNSAS să precizeze dacă fostul lider al studenților din anii ’90 a fost sau nu colaborator al Securității. Chiar dacă nu a fost dat un verdict în acest sens, cunoscând activitatea lui Marian Munteanu, tind să cred că răspunsul ar fi fost pozitiv. Și totuși ce a fost această mascaradă cu candidatura lui Marian Munteanu ca înlocuitor al lui Ludovic Orban? Ar putea fi o încercare a Moscovei de a-și infiltra un om în PNL, în condițiile în care Klaus Johannis este evident la butoanele Whashingtonului. Dacă aceasta era miza, înseamnă că deja liberalii sunt victimele războiului rece care se intensifică între Rusia și SUA împreună cu Uniunea Europeană. Degringolada în care se află în momentul de față liberalii, criza de lideri și mai ales criza de consilieri îi face extrem de vulnerabili. Dovada clară este încercarea unor „consilieri” de genul lui Cosmin Gușă, cunoscut personaj cu simpatii față de Rusia, de a-l băga pe „gâtul” liberalilor pe Marian Munteanu. Invitarea lui Gușă la DNA, alături de șeful postului B1 TV, Sorin Oancea, a slăbit presiunile acestuia pe liderii liberali și a dat câștig de cauză fracțiunii care se opunea candidaturii lui Marian Munteanu. Cu sau fără candidatura acestuia, PNL arată din ce în ce mai slăbit pe scena politică din România, unde nici PSD nu se simte prea bine. Eliminarea lui Ponta din schema de conducere a partidului pare însă că a stabilizat PSD în zona de influență americană, ceea ce îl face principala opțiune politică atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele generale. Liviu Dragnea s-a prins de unde se dă ora exactă și nu iese din indicațiile primite din direcția Cotroceni. Cu un PSD manevrat și un PNL aproape destructurat, singura șansă a celor două partide este refacerea sub o formă sau alta a fostului USL, de această dată cu binecuvântarea unchiului Sam. Și pentru că o țară democratică trebuie să aibă și opoziție parlamentară, în cadrul experimentului la care suntem supuși i-a fost dat acest rol lui Traian Băsescu și micuțului său PMP, pe partea dreaptă, și lui Mircea Geoană cu PSRO pe stânga. Rămâne de văzut până unde vor avea voie să ducă cei doi opoziția.

Back to top button