Sare-n ochi
Deputații au votat eliminarea plafonului de 3.400 de lei al indemnizației acordate mamelor pentru creșterea copilului. Multe tinere mămici sau viitoare mame au sărit să se bucure de această măsură, evident populistă și electorală. Să nu creadă femeile care se gândesc să facă un copil că această măsură a fost luată pentru ele. Evident, a fost luată în folosul politicienilor, pentru că o astfel de lege aduce voturi. Dovada clară este felul în care toate taberele politice îşi asumă modificarea Legii indemnizației de creștere a copilului. Liberalii susțin că este proiectul lor și vine împreună cu un pachet legislativ menit să crească natalitatea, pesediștii, pe de altă parte, susțin că fără ei legea nu ar fi trecut de Camera Deputaților, deci e meritul lor. În realitate, legea nu este nici pe departe una benefică pentru mame, în condițiile în care șansele ca ea să se aplice vreodată sunt reduse, iar o aplicare pe termen lung este aproape imposibilă. Constituția României prevede că Parlamentul are obligația să indice sursele de finanțare în cazul unor legi care fac referire la creșteri de drepturi bănești ce nu sunt prevăzute în bugetul pe anul în curs. Guvernul a și cerut acest lucru, fără ca parlamentarii să o facă. În aceste condiții, cel mai probabil, Curtea Constituțională va constata că, în lipsa indicării surselor, legea nu este în concordanță cu Legea supremă. Chiar dacă nu va fi atacată la Curtea Constituțională și va intra în vigoare, guvernul care se va forma după alegerile din toamnă, cel mai probabil unul politic, va pune în fața noului Parlament cifre care vor dezvălui un deficit bugetar mult mai mare decât cel prognozat, și prin urmare va plafona din nou indemnizația, poate chiar la un nivel mai mic decât a fost până acum. Păcăleala o vor încasa mamele care acum se bucură, în timp ce parlamentarii vor încasa voturile acestora. În altă ordine de idei, teoria conform căreia o astfel de lege ar duce la creșterea natalității este falsă. Pentru ca familiile responsabile să-și dorească copii, trebuie în primul rând ca acestea să aibă încredere în sistem. Oamenii nu au nevoie atât de multă de bani, când se gândesc că își doresc un copil, ci de un stat care să le ofere creșe, grădinițe performante (nu cu grupe de 20 – 30 de copii), un sistem educațional nepolitizat, cu școli moderne și profesori plătiți după criterii de performanță. Părinții sunt mai speriați de viitorul sumbru al copiilor lor, decât de plafonarea indemnizației mamelor la 2.000, 3.000 sau 4.000 de lei. Întărirea statului, posibilitatea părinților de a câștiga un salariu decent în România, de a trăi într-o țară civilizată, cu un sistem de sănătate bine pus la punct, cu oameni cinstiți în administrație, duce mai repede la creșterea natalității, decât o metodă apropiată de disperarea lui Ceaușescu, din 22 Decembrie 1989, când voia să le mai dea 100 de lei la salariu românilor. Dar clasa politică, nereformată, nu dorește nici natalitate, nici educație, nici un stat puternic. Dorește doar voturi prin care să-și conserve privilegiile. Voturi cumpărate cu câțiva lei de la mame, voturi cumpărate cu câțiva lei de la bugetari și voturi cumpărate cu câțiva lei de la asistații social. Pentru cei al căror vot nu este de vânzare, rămâne o singură soluție. Pribegirea…
