Sare-n ochi
Unu, doi, trei, patru… patru mituri fundamentale ale românilor, patru mituri pe baza cărora s-a format întreaga literatură, cultură, ideologie română. Etnogeneza relevată de mitul lui Traian și al Dochiei, urmat de latura erotică a construcției poporului român („Sburătorul”) reprezintă, în crearea naturii poporului nostru, jumătate din drum, drumul formării sinelui, a personalității sale, lucru ce va fi definitivat de ultimele două mituri: mitul jertfei (prin Meșterul Manole) și cel al morții și transhumanței (mitul Mioriței). Prin toate aceste mituri spiritul poporului român, entitate independentă de timp ce va renaște de fiecare dată atunci când un suflet va apărea din nou pe fața pământului, apare ca un erou al naturii umane. Demn, supus destinului său, sau în continua căutare a redefinirii sinelui, poporul, în fondul său spiritual, este un viteaz înnăscut.
O privire în jur vă rog a arunca, numai una! Permiteți-mi să vă deschid ochii o clipă. Dacă ar fi să ne perindăm în lungul și-n latul țării, n-ai spune că ești întâmpinat de românii dominați de acel spirit autohton anterior pomenit. Nicidecum. În schimb, am întâlni o armată a personajelor caragialiene. Însă și acestea au suferit mutații. S-au pliat pe personalitatea fiecărui ins, într-o măsură mai grăitoare, ori ba. „În zilele noastre” își plasa scriitorul una dintre comedii. Se poate să fi folosit o formulă magică, întrucât poporul nostru s-a împiedicat în acel timp și nu a mai știut înainta. Trahanache, Cațavencu, Tipătescu n-au rămas închiși între slovele autorului, și nici măcar pe scenă. Au evadat de acolo și s-au ascuns în Parlamentul nostru. Și de acolo cine-i mai poate scoate? Au prins rădăcini de două secole.
Problema caracterului acestor personaje nu a rămas în societatea noastră un fenomen închis. El s-a perpetuat și dintr-un model de „așa nu”, a devenit o generalitate, o banalitate care nu mai provoacă nici măcar stupefacție. Am devenit imuni la propria otravă, am integrat-o în persoana noastră, în spiritul nostru popular. Ne aflăm într-un moment istoric de absolută importanță. Suntem pe cale a integra un nou mit în cultura românească. Mitul scrisorii pierdute care ratifică faptul că pe meleagurile noastre o fițuică de amor poate răsturna însuși interesul țării – asta numai în cazul în care mai avem speranța că așa ceva există. Am învățat să trăim cu o ciumă care după ce ne-a agățat de gleznă, ni s-a urcat pe spate, acum, ne-a intrat în sânge. Ea este independentă de poporul pe care ar trebui să-l călăuzească, să-l lumineze, să-l salveze de mocirla în care frații săi mai mari au afundat-o. Nici însăși viața oamenilor nu mai constituie un factor turbulent pentru această teapă, ca să nu menționăm bunăstarea, mulțumirea, sănătatea, ori liniștea oamenilor. „Scrisoarea pierdută”, prin personajele, situațiile și momentele pe care le creează, nu este un vis (nici măcar un coșmar), ci realitatea pe care nimeni nu se mai obosește s-o ascundă. Șobolanii în costume gri joacă pe masa poporului, de parcă el n-ar fi acasă. Dar poporul e acasă, numai că șobolanii au devenit de-ai casei. Aș fi vrut să cred că poporul doarme, că poate se va trezi într-o zi, dar nu. El a adoptat șobolanii, iar acum trăiește cu ei alături. Or asta, pentru esența spirituală a poporului înseamnă o integrare a unui nou mit în substratul său ideologic, și anume mitul Scrisorii pierdute, mitul canaliilor, profitorilor, al parveniților pe care îi împuternicim să se joace cu destinele noastre.
Astăzi, românul nu e complet în absența unui iz caragialesc, iar aici nu este nicidecum vorba despre umor, ci despre tragicul transformării a ceea ce trebuia să fie excepțional, întâmplător într-o bază valorică a vieții noastre de toate zilele, căci astăzi nimeni nu mai are timp să se gândească la eroi. Realitatea nu poate fi unilaterală. În același fel în care românului îi place să se vadă erou, la fel trebuie să accepte că poate fi și o hahaleră. Este imposibil și nedrept de negat faptul că lumina are întuneric, însă revoltător ar fi să lăsăm întunericul să ne înghită și șobolanii să ne mănânce din farfurie.
