Sare-n ochi
Președintele Klaus Johannis a decis să-i retragă Steaua României pastorului Lászlo Tőkes. Ar trebui oare să fiu mândru că sunt român? Ei bine, nu am să fiu mândru, ba din contră, mi-e din nou – pentru a nu știu câta oară – ruşine că sunt român. Nu pentru că pastorul Tőkes a rămas fără o tinichea pe care să i-o agaţe la piept urmaşii – dacă nu vor uita – când îl cară spre cimitir. Şi nici pentru că sunt perfect de acord cu pastorul Tőkes când a spus că pentru el „întâi decembrie” e zi de doliu. (Şi pentru mine, român ardelean, e la fel!). Mi-e ruşine că sunt român pentru că apartenenţa la această naţiune mă obligă să trăiesc într-o ţară în care călăul îi ia decoraţia victimei, în care nu există nicio ierarhie a valorilor, totul bazându-se pe minciună şi tupeu dus la extrema cea mai de sus. Lászlo Tőkes este omul de la care în decembrie 1989 a început la Timişoara ceea ce în istorie este consemnat ca „Revoluţia anticomunistă”. Că Lászlo Tőkes este maghiar, nu poate decât să ne amplifice nouă românilor sentimentul de ruşine. A fost nevoie de un ungur – agent sau nu al serviciilor secrete străine, nici nu mai contează – care să aprindă flacăra revoluţiei. Putea fi foarte bine şi un român. Nu a fost! Au fost însă mulţi români, anonimi, care s-au aşezat în jurul lui Lászlo Tőkes. Atunci nu mai conta că e ungur. Acei români, maghiari, germani, sârbi anonimi s-au strâns la chemarea pastorului reformat din Timişoara şi au început marea minune. Pentru puţin timp, în acele zile de 16 – 21 decembrie, o mică parte din România a fost liberă. Chiar dacă Lászlo Tőkes nu a fost prezent fizic la Cluj, flacăra aprinsă de el la Timişoara s-a propagat şi în capitala Ardealului. Aici a apărut pe baricadă un „român adevărat”. Se numeşte Degeratu şi acum este general. A fost la Cluj, pe baricadă, dar nu de partea demonstranţilor anticomunişti, ci de partea celor care apărau regimul Ceauşescu. Uniforma lui va rămâne pentru totdeauna mânjită de sângele tinerilor împuşcaţi de armată în Cluj, pentru că Degeratu a fost cel care a coordonat acţiunile represive. E drept, nu a spus niciodată nimic rău despre România. Dar răul făcut atunci rămâne încrustat în crucile tinerilor pieriţi sub gloanţele armatei conduse de el şi în sufletele familiilor acestora.
Da, mi-e ruşine acum că sunt român! Pentru că acest general Degeratu face parte din Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, care a decis retragerea distincţiei primite de pastorul Lászlo Tőkes. Călăul îi retrage distincţia victimei. Un om cu mâinile pătate de sângele martirilor Clujului acţionează împotriva celui care a declanşat revolta anticomunistă. Lászlo Tőkes este acelaşi maghiar, consecvent în ideile sale, aşa a fost în 1989, aşa este şi acum. Noi, românii, ne-am schimbat, sau am fost schimbaţi în 23 de ani în aşa măsură încât nici nu mai ştim ce vrem de la istorie.
