Sare-n ochi

Da, știu: de ce să dau buletinul când cumpăr o cartelă telefonică?, cine-i controlează pe cei care ne controlează?, cum previi eventualele abuzuri?, luăm poziția ghiocel în fața americanilor – ce, suntem colonie? Și tot așa; dintr-odată, o parte din cei care n-au știut ce să facă cu libertatea ridică glasul și cer libertate deplină.
Să le luăm pe rând: datele personale le dăm, voit-nevoit, la orice promoție de prin mall-uri sau la cardurile de reduceri. La gaz, lumină, notar, medic, salubritate, abonament la ziar sau la telefon – două decenii și mai bine am stat la coadă cu buletinul în mână pentru te miri ce… Mai nou, dacă vrei să vinzi apartamentul, te duci la administrator să iei adeverință că n-ai datorii și administratorului îi spui și CNP și adresă și serie de buletin…
De ce-or fi cei din servicii dedesuptul tuturor? Că există semi-tâmpiți care se cred stăpânii lumii doar pentru că-și ascund insigna sub rever – or fi: acum cinșpe ani, un sereist din Bistrița, dealtfel fost gazetar, negocia cu unii și alții o „spargere” a apartamentului meu. Cazul a ajuns în presă, ăla a fost bumbăcit de propria șefime și cam asta a fost – n-am fost nici mega-spionul ungur-evreu-austriac, deci am dormit liniștit, cu libertățile fundamentale sub pernă. Pot să fac din zăltatu' ăla un reper al celor din SRI? Nu cred – așa cum nu cred că silicoanele și pițipoancele sunt reperul presei românești.
Revenind în zilele noastre: poți ignora că un consilier la ministrului de interne fotocopia documente secrete? Sau: nu se întrebă nimeni de ce în România autostrăzile costă de trei-patru ori mai mult ca în orice țară civilizată? Sau: despre legile cu dedicație? Despre milioanele de metri cubi de lemn, date unor firme străine?
Da, o să mă suduie unii: dar mă simt mai în siguranță când cineva stă cu ochii pe ei.
Vizita oficialilor americani ar trebui deci privită în această cheie: vă vreți parte din cel mai performant sistem de securitate globală, atunci va trebui să respectați principiile acestui sistem. Ați vrut NATO, atunci preluați și obligațiile, nu doar avantajele. N-ai cum să tolerezi corupții la căldurica articolului 5 din Tratat, cel care spune că o țară atacată va fi apărată de toți ceilalți, dacă tu, alesul, ești inamicul din interior. În plus, dacă e să povestim despre colonie, România e sub jugul politicianului român, nu al puterilor străine…
Ce mi se pare important: la pachet cu legea Big Brother vine și cererea de a reforma clasa politică. Șeful Camerei Deputaților, al doilea om în stat, e un om care a rămas de trei ori repetent: „colegul lui Mihai Viteazu”, domnul Zgonea – în biroul lui s-a negociat marțea neagră, a amnistiei pentru corupți. În guvernul Ponta sunt încă oameni care au desființat instituții întregi, doar ca să protejeze politicieni: Liviu Pop, cel care a făcut pulbere comisia care analiza plagiatul lui Ponta. La Cotroceni, șeful cancelariei e încă Dan Mihalache, fost consilier al lui Adrian Năstase. Madam Udrea, Dan Diaconescu, Gabriel Oprea. Mulți dintre cei puși în funcții sau băgați în parlament de partide sunt protejați tocmai de absența instrumentelor de control.
Din acest punct de vedere, România e încă în zona gri: nici foarte-foarte în UE, nici prea-prea în NATO – o țară în care libertatea a fost rentabilă doar pentru unii, interesați de prețul fierului vechi și nu de modernizarea industriei; de importurile de roșii din Turcia și nu de porodicile românești.
Pentru mulți, corupția a fost trambulina preferată pentru primul milion de euro: mă gândesc că o lege ca Big Brother ar regla un pic toate aceste lucruri – și nu e vorba de campionatul de solitaire din instituțiile publice, ci de licitațiile cu dedicație, spre exemplu.
Într-un fel sau altul, aceste legi vor fi adoptate – sper. Nu mor nemții de spaimă că întind buletinul pentru cartelă, la fel norvegienii sau spaniolii. Până la urmă, nu cred că SRI sau alții contabilizează de câte ori îmi trimite mama zacuscă sau dacă mă trimite nevasta la piață. Asta e globalizarea – nu doar a prosperității, ci și a provocărilor: nu pentru toți libertatea e un destin rentabil, nu pentru toată planeta Parisul e Orașul Luminilor -.
Doamne ferește, să bubuie și la noi idioții în stradă, în urlete de Alah Akhbar…