glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Consilierii liberali din Consiliul Local Deva își taie singuri craca de sub picioare, făcându-se părtași la blatul evident pe care edilul Petru Mărginean îl are cu PSD. Mașina de vot liberală a început să funcționeze în detrimentul partidului, edilul Devei reușind să îi prostească atât pe consilieri, cât și conducerea partidului în frunte cu președintele interimar Bogdan Țîmpău. Junele lider liberal îl susține fără nicio reținere pe Mărginean pentru încă un mandat în fruntea Devei, cu toate că acesta face evident jocurile adversarilor politici. Doar un politician fără o minimă experiență, un cărător de serviete, poate să treacă cu vederea inițiativa lui Mărginean de a crește la 1,3 la sută din valoare impozitele pentru imobilele nerezidențiale într-un an electoral, aruncând această majorare pe seama PNL. Consilierii locali liberali, niște marionete trase de sfori de Mărginean, au ridicat mâna fără să se gândească la consecințele votului lor.  Cei 17 aleși locali care au votat pentru majorarea impozitelor nu s-au gândit probabil că peste mai puțin de jumătate de an vor coborî din „turnul lor de fildeș” printre muritorii de rând, alegătorii cărora le vor cere votul.  Se vor confrunta cu acei mici investitori, susținători ai unei afaceri de familie în apartamente sau alte spații nerezidențiale, împovărați de plata unui impozit exagerat de mare. Deva a ajuns să aibă cel mai mare impozit de acest gen din țară, un impozit care nu va trece neobservat de electoratul tradițional liberal, tocmai acei mici investitori care își câștigă cinstit banii pentru traiul de zi cu zi. Singurii care au de câștigat din această majorare de impozite sunt adversarii politici ai liberalilor, PSD.  Mărginean le-a ridicat mingea la fileu pesediștilor, prin această majorare, votată, culmea,de consilierii liberali. Le-a dat un argument serios pentru care să nu voteze PNL la viitoarele alegeri locale, indiferent că vorbim despre Consiliul Local sau Consiliul Județean. Doar el, primarul Devei, din lipsa unui contracandidat suficient de cunoscut nu va fi afectat de această măsură, aruncată deja prin intermediul presei controlate de Mărginean în sarcina Consiliului Local. Niciun primar responsabil  nu ar fi majorat aceste impozite către maximum prevăzut de lege. Devenii vor plăti o cotă de 1,3 la sută din valoarea evaluată a imobilului, în timp ce în majoritatea reședințelor de județ impozitul este de 0,2 la sută. Niciun partid care dorește să câștige bunăvoința electoraului nu ar permite edilului să propună această majorare și nu le-ar permite consilierilor să o voteze. Atunci când a fost vorba despre pierderile înregistrate de Aqualand Deva sau despre problemele Termocentralei Mintia, liberalii au pus batista pe țambal printr-o decizie politică. Atunci consilierii au primit ordin de la partid să discute în prealabil hotărârile ce urmează a fi votate. Acum au votat în orb, la fel cum neexperimentatul lor președinte, Bogdan Țîmpău, conduce partidul. Un vot care s-ar putea să-l coste și pe Ţîmpău mult visatul său loc eligibil pentru Camera Deputaților. Doar un lider naiv poate să creadă că va mai fi recompensat de partid cu un post de parlamentar dacă pierde alegerile locale. Și la cum arată lucrurile în momentul de față, cu Mărginean la cheremul PSD și fără o strategie de alianțe postelectorale, liberalii hunedoreni se îndreaptă spre un eșec răsunător, conduși de un lider mult prea necopt pentru politica mare.

Back to top button