Sare-n ochi
Democraţia din România este o iluzie pe care clasa politică încearcă să ne-o bage pe gât cu ajutorul unor mașinării de propagandă foarte eficiente. O primă strategie este îndobitocirea populației cu ajutorul unui sistem de învățământ care produce ori tocilari, ori idioți. Cale de mijloc nu prea există. Copiilor le sunt băgate pe gât șabloane pe care trebuie să le învețe, profesori retrograzi și închistați în chingile sistemului rigid de învățământ, punând frână din timp oricărei tentative a copilului de a gândi liber și original. Dezbaterea nu există în școala românească și în lipsa ei se atrofiază logica sau pluralismul de idei. O singură idee contează, cea pe care profesorul o adoptă și o transmite mai departe. Îţi contrazici profesorul, nu mai contează dacă ai sau nu argumente, devii pe loc paria și notele tale vor fi pe măsură de mici. Tânărul scăpat dintr-un asemenea sistem nu are prea multe opțiuni. Ori se revoltă împotriva lui, dacă va conștientiza absurdul în care a trăit 12 ani și pleacă din țară cu gândul de a nu mai reveni niciodată acasă. Ori devine o oaie blândă într-o turmă resemnată și ascultătoare, învățată să repete, fără să gândească, teoriile oficiale pe care i le bagă pe gât clasa politică. Din start nu putem vorbi despre democrație cu o asemenea populație supusă sistemului de propagandă a vârfurilor clasei politice. Și spun doar a vârfurilor, pentru că însăși clasa politică este formată la bază tot din „oile” depersonalizate și ilogice ale turmei produsă de sistemul românesc de învățământ, comunist sau post (neo) comunist. Dovadă sunt chiar partidele politice în interiorul cărora foarte greu este acceptată pluralitate de idei. În majoritatea partidelor liderii sunt aleși din candidaturi unice și votați în unanimittae, iar mașinile de vot funcționează perfect din Senat până în cel mai mărunt Consiliu Local.
Esența democrației este votul liber exprimat în cunoștință de cauză, adică dat de cetățeni bine informați. Dar în România oamenii sunt intoxicați de abundența de informație care îi inundă de pe diverse canale media. Clasa politică a reușit să își subordoneze majoritatea sistemelor de comunicare, de la audio-vizual până la cel virtual. Singurul filtru care poate să selecteze informația corectă și folositoare de cea subversivă, propagandistică, este dezbaterea. Ori tocmai dezbaterea și dialogul lipsesc din societatea românească. Aceasta vine în primul rând din lipsa educației românilor pentru dialog și pentru argumentare. Incapacitatea lor de a-l asculta pe celălalt. Prejudecățile și complexele de inferioritate specifice lipsei de educație pe care încearcă să le ascundă de multe ori în spatele mitocăniei sau a indiferenței. O asemenea atitudine, deprinsă încă de pe băncile școlii, indusă de profesori incapabili să stimuleze gândirea și imaginația copiilor ne costă enorm pe termen lung. Și totuși nimeni nu încearcă să schimbe ceva în acest sistem. Nimeni nu conștientizează că democrația se educă, nu se câștigă și nici nu se impune. A fi democrat înseamnă a fi capabil să te implici efectiv și pragmatic în luarea deciziilor. Ori vârfurile clasei politice nu au nevoie de oameni care să se implice efectiv în luarea deciziilor, ci de „oi” cuminți într-o turmă supusă necondiționat. Cine nu se integrează este liber să plece într-o diaspora al cărei strigăt disperat se aude o dată la patru ani, apoi se pierde în hărmălaia de bâlci dâmbovițean susținută de propaganda clasei politice. Indiferent de culoarea acesteia.
