Sare-n ochi
Barcsay Akos, mai precis monumentul acestuia, l-a făcut pe prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila, Secretar General al Guvernului. Pentru comunitatea maghiară, dezvelirea unui monument închinat oricărui personaj din istoria Transilvaniei, reprezintă o victorie colosală în permanenta luptă pentru păstrarea identităţii etnice a ungurilor din Transilvania. Să ne închipuim un monument al lui Iacob Eraclide – de exemplu – controversat voievod al Moldovei, ridicat la Cernăuţi. Ar fi foarte greu pentru românii din Ucraina să înduplece autorităţile să accepte un monument care să amintească de istoria românească a Bucovinei. Dovedind că este un abil politician, Attila Dezsi, a reuşit ceea ce mulţi lideri ai comunităţii maghiare din România, mai cunoscuţi şi mai vechi nu au fost în stare să facă. Să ridice un obelisc al maghiarilor în condiţiile în care, cu excepţia celor două judeţe secuieşti, aproape că nu există în Transilvania monumente care să amintească de istoria maghiară a acestei provincii, care naşte încă controverse între politicienii radicali. Nici nu mai contează, în conjunctura actuală, dacă Akos Barcsay a fost sau nu un trădător. Nici dacă monumentul ridicat în centrul Devei a avut sau nu autorizaţie de construcţie. Pentru UDMR este foarte important că în centrul unui municipiu reşedinţă de judeţ, din Transilvania, un monument aminteşte de istoria maghiară a Ardealului. Şi omul care a reuşit performanţa de a planta în centrul Devei un mesaj fără echivoc legat de moştenirea maghiară din Transilvania merită răsplătit aşa cum se cuvine de conducerea UDMR. Postul de Secretar General al Guvernului este o răsplată pentru un “soldat” loial atât partidului cât şi obiectivelor acestuia. Fostul prefect – de acum – a făcut un joc politic foarte inteligent şi până la urmă a reuşit să-şi atingă scopul. Un reprezentant al UDMR într-un judeţ în care maghiarii nu sunt foarte bine reprezentaţi avea nevoie neapărat de un gest extrem pentru a fi avansat în concurenţă cu colegii de partid din Covasna, Harghita, Mureş sau Bihor, judeţe cu o mult mai bună reprezentare, atât în parlament cât şi în forurile de conducere ale Uniunii. Nu cred că avansarea lui Dezsi este în totalitate rodul norocului sau a unei conjuncturi favorabile. Până la un punct “astrele” s-au aliniat favorabil pentru politicianul hunedorean. Ponta şi Antonescu i-au făcut vânt Prostănacului şi Blaga a avut nevoie de susţinerea UDMR pentru a ocupa preşedinţia Senatului. Până aici a funcţionat hazardul. Mai departe însă, Attila Dezsi aştepta la “cotitură”. Şi-a pregătit atât de bine drumul spre Bucureşti, prin promovarea aproape obsedantă a propriei imagini, prin ridicarea cu abilitate a monumentului lui Barcsay, încât aproape că nu le-a dat de ales liderilor UDMR când aveau nevoie de un om pentru şefia Secretariatului General al Guvernului. Tenacitatea şi o isteţime politică pe care nu o au mulţi politicieni tineri l-au dus pe Attila Dezsi într-o poziţie în care nici un maghiar din judeţul Hunedoara nu spera să ajungă vreodată, chiar dacă un alt prefect de Hunedoara, Iuliu Winkler, a deţinut o funcţie în executiv.
