glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Ponta a descins la DNA. Genunchiul sângera, presa-l dărâma

Duminică seara, pe Facebook, Victoraș și-a informat partidul că s-a auto-suspendat din funcțiile politice deținute în PSD. Că „nu vrea să afecteze imaginea partidului”. Dezastrul de imagine pe care i-l aduce României, nu contează – vorbim imediat și despre asta -, ideea e că, a-tehnicii partidului său au aflat despre demisie de la tembelizor. Acum știm toți cei care vrem să știm că auto-suspendarea din funcțiile deținute în PSD, pentru a se pune, chipurile, „la dispoziția Justiției”, reprezintă doar gargara lui Che Gargara – cine este premier conduce partidul prin resursele bugetare și rezervorul de funcții administrative. Iar Rovana Plumb, „succesorul”, este la fel de servilă pe lângă Ponta cum era și Emil Bobu pe lângă Ceaușescu. În plus, cum să-și facă Justiția datoria din moment ce Ponta beneficiază de supra-imunitate? Atât ca deputat, cât și ca șef (în guvern) al șefilor Madamei cu băsmăluță la ochi: ministrul Justiției și Procurorul General – doi indivizi care și-au dat dovada obedienței până acum? Imaginea partidului său este mai presus de imaginea României, clar.
Despre forma fără fond și retragerea formală a lui Victor Ponta, a vorbit și Abramburica Educației, Ecaterina Andronescu, vicepreședinte PSD: „Pe formă, mi s-ar fi părut normal să avem o întâlnire şi poate îl convingeam să nu facă lucrul ăsta”. Cam ca la celebra ședință a CC al PCR când Nea’ Ceașcă ar fi vrut să se retragă, dar executivul cu bulbuci la nări se cânta: “cui ne lași?”… Mai zice Abramburica: „poate merge mai departe… sau poate se răzgândeşte Ponta”. Aici ar trebui consultat Călin Popescu Tăriceanu care a fost generos și chiar a trasat viitorul Coaliției de guvernare: „Respectăm decizia lui Ponta, Coaliţia merge înainte”. Asta deși Ponta vrea să-l mătrășească atât pe indispensabilul Oprea, cât și pe colegul lui Mihai Viteazul, Zgonea. Pe ambii pentru că l-au ajutat pe Iohannis să-l pună șef la SIE pe MRU.
La intrarea în sediul DNA Ponta a întrebat: „Vreți să mă dărâmați?”. O jurnalistă, crezând că ei i se adresează, i-a răspuns: „Nu vă facem nimic”. Ponta a intrat mulțumit în sediu. La ieșire, nu a făcut prea multe comentarii, precizând doar că se va face o „expertiză financiar contabilă” și plângându-se că „efectiv mi-au rupt cârja”.
Mai guralive au fost sursele care au afirmat că procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva Plagiatorului Mitoman și au dispus sechestru pe o parte din bunurile acestuia. Deci i-au cam rupt gura. Cât despre imaginea României în lume, ea rămâne, în continuare, nereperată.
Oricum, Băsescu e de vină. El zice că, oricât și-ar dori ca Ponta să nu mai fie premier, este obligat să observe „că suntem în fața unei situații în care e acuzat de conflict de interese pentru că în 2007 a avut o afacere cu Șova și în 2012 l-a pus ministru. L-a numit Parlamentul, Ponta doar l-a propus”. Dosarul s-ar putea să fie cam subțirel pentru pretenția ca „orice guvern” să poată “fi dărâmat pe simpla prezumție de vinovăție a unui procuror”. Motiv de titrare: „îi ia apărarea lui Ponta”. Acesta-i trendul: murim cu dragostea față de procurori de gât.
Ar fi bine de citit, în acest context, o declarație a lui Alexandru Lele (sau s-a tâmpit și ăsta?): „Mafia are capete de pod și în DNA. Dacă îmi doresc cu adevărat ceva, este ca acest film și personajul principal, procurorul Cristian Panait, să nu fie confiscați de DNA”.
Cine are ochi, vede – cine vrea să evite adevărul, trăiește din obsesii și manipulări.

Back to top button