Sare-n ochi
Au fost inaugurați cu mare fast 10 kilometri de autostradă. Personal Victor Ponta s-a deplasat cu cârjele din dotare ca să taie panglica. Lungimea tronsonului inaugurat este nesemnificativă, importanța este însă extraordinară. Cei 10 kilometri de autostradă proaspăt dați în folosință leagă Ardealul de Europa. Mai devreme sau mai târziu, adică în mai puțin de doi ani, după cum „e scris” în planuri, Sibiul, Clujul, Târgu Mureșul, Aradul, Oradea, Timișoara, Deva, practic tot Ardealul, va fi legat prin două autostrăzi de Budapesta și mai departe de Viena. Vocația Europeană a Ardealului devine din ce în ce mai clară din moment ce nicio autostradă nu va trece munții spre Regat și spre Moldova prea curând. Practic la 100 de ani de la Marea Unire, în 2018, Ardealul va fi mult mai aproape de Budapesta și Viena decât de București, grație drumurilor moderne finanțate din fonduri europene. Să fie oare o strategie europeană sau doar incompetența guvernanților de la București care în 100 de ani, de câte ori s-au îmbătat, au cântat cu falsă mândrie patriotică „Treceți batalioane române Carpații!” pentru ca a doua zi, mahmuri, să se gândescă că sunt bune și drumurile înguste și pline de gropi pentru traversarea munților. În timp ce căile ardelenilor spre Occident se netezesc și se modernizează, dincolo de Carpați, Victor Ponta pleacă capul în fața turcilor cum nu a făcut-o niciun șef de stat român până acum. Mai mult de un secol domnitorii români au stat „pavăză” la hotarele Europei și mai cu sabia, mai cu haraciul i-au ținut departe pe musulmani de aceste meleaguri. Ceea ce nu a reușit Baiazid, Soliman sau toți șase Mehmezii la un loc, reușește Erdogan cu complicitatea lui Victor Ponta. Turcii vor finanța construirea, la București , a celei mai mari moschei din Europa și a unei universități care va funcționa pe lângă aceasta. Practic Victor Ponta vrea să bage islamul în Uniunea Europeană și NATO cu toate pericolele care rezidă din acest gest, de-a dreptul inconștient, de natură să-I înfurie atât de tare pe partenerii strategic încât să-l coste nu numai șefia PSD ci si funcția de Prim-ministru. Sute de tineri musulmani, dintre care ajunge să fie doar câțiva fanatici, vor studia în București. Alte sute de tineri, sau poate mii, români, dezamăgiți de țara lor vor fi racolați de fanaticii islamiști, convertiți și duși în Siria sau Pakistan, în tabere special de antrenament. Exemplul țărilor occidentale care s-au trezit cu terorismul Islamic la ele acasă, având placă turnantă tocmai asemenea universități musulmane este elocvent. Are România nevoie de un asemenea risc? Cui i-ar folosi acest lucru și pentru ce ar aproba Guvernul Ponta un asemenea proiect extrem de riscant? Este clar că în spatele acestui plan măreț al islamiștilor se ascund interese mai mult sau mai puțin personale ale lui Victor Ponta. Nu întâmplător discuțiile publice despre construirea celei mai mari moschei din Europa au început în timp ce Victor Ponta se afla în Turcia. Și foarte ciudat este că Biserica Ortodoxă Română, care repede s-a „înturvinat” când a fost vorba despre candidature unui protestant la președinția României, tace acuma de parcă marea moschee ar fi construită de firma lui P.F. Daniel. Cu un sud reîntors spre „Marea Poartă” de la Stambul și un Ardeal legat prin drumuri moderne și mentalități de Occident, cine se va face oare responsabil de faptul că diferența dintre cele două Românii se vede din ce în ce mai clar și se adâncește periculos de tare?





