Sare-n ochi
Cu ce se mai ocupă oare administrațiile locale hunedorene și în special Consiliul Județean și primăriile marilor orașe? De gunoaie nu se ocupă, de administrarea resurselor județului sau localităților nu, de bunăstarea oamenilor nici atâta. Practic administrația publică locală sau județeană nu are habar ce așteaptă oamenii de la ea. În mediul rural lucrurile stau altfel. Acolo toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar primarul este mai des tras de mânecă și adus cu picioarele pe pământ. În marile orașe și la nivelul Consiliului Județean (cel puțin până de curând) agenda publică o fac firmele de construcții. Nimeni nu este interesat de programe de dezvoltare locală, de atragere de investitori, de combaterea cerșetoriei, de implementarea unui sistem confortabil de transport public, de servicii de salubritate modern și la un preț corect. Nimeni nu are grijă de cetățean, nimeni nu este interesat de prioritățile și problemele cetățeanului. Prioritar pentru administrația publică este să pună pavele, asfalt și orice alte construcții cât mai costisitoare și cât mai complicate. Pentru că de acolo vine parandărătul. Acolo pot să lucreze firmele de casă, abonate la lucrările finanțate din bani publici, și acolo sug căpușele rudelor sau prietenilor puși să lucreze în subantrepriză să nu se prindă DNA sau alte organe judiciare că se sifonează banul public. Cetățenii județului nu au cum să trăiască mai bine, chiar dacă se plimbă pe trotuare pavate cu marmură sau își odihnesc oasele pe bănci din lemn de mahon. Din aceste investiții mai bine trăiesc doar edilii și firmele lor de casă, abonate în proporție covârșitoare la lucrările de investiții. Edilii și nu cetățenii sunt cei care se odihnesc de câteva ori pe an în locuri exotice, în vacanțe plătite de clientele de afaceri. Edilii sunt cei care își permit să vadă meciurile naționale pe viu în deplasări costisitoare, plătite, evident, nu din salariul de sub 1000 de euro al unui primar. Oamenii simpli, pensionari sau muncitori, poate și-ar dori numai un trai decent. Poate ar vrea să nu aibă parte de programe educaționale susținute de administrația publică pentru copii ai căror părinți nu își permit să le plătească meditații. Poate își doresc bătrânii să beneficieze de un sistem de îngrijire la domiciliu, implementat tot de serviciile sociale ale administrației publice locale. Sau poate oamenii vor să trăiască în comunități liniștite și protejate de un cadru infracțional care își crește interlopii de mâine în persoana copiilor trimiși la cerșit astăzi. Oamenii au nevoie de mult mai mult decât de drumuri, trotuare și fântâni arteziene sau bănci. Dar nimeni nu îi întreabă pe oameni ce vor. Nu-i ascultă nici măcar atunci când își iau inima în dinți și merg ei la „stăpânire” să se plângă. Nu știu câți oameni au plecat cu problemele rezolvate după întâlnirile cu „măriile lor” edilii și câți s-au întors acasă cu explicații de ce nu se poate? Orașele din județul Hunedoara sunt în cea mai mare parte întreținute din pensiile măricele ale foștilor mineri și siderurgiști sau de salariile bugetarilor. În lipsa unor locuri de muncă bine plătite din sectorul privat, localitățile urbane hunedorene sunt condamnate la o lentă, dar sigură, decădere. Primarii nu au timp să facă astfel de analize, fiind mult prea preocupați să-și negocieze comisioane și să organizeze licitații pentru constructorii care le ordonă pe ce să cheltuie banii.
