Sare-n ochi
Atacul Parchetului General condus de omul lui Ponta asupra Curții Constituționale a României (CCR) este suspect de puțin mediatizat în presa dâmbovițeană. Operația la țurloaiele lui Ponta pare mult mai interesantă pentru ziariști, decât încercarea de intimidare a judecătorilor Curții Constituționale, una dintre puținele instituții care a îndrăznit să se opună ofenzivei penalilor din Parlament asupra DNA și a justiției. Miza asaltului Parchetului General asupra judecătorilor CCR nu este așa cum pare, o revanșă față de eșecul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, ci o intimidare a judecătorilor cu scopul de a preveni declararea ca neconstituțională a modificărilor Codului Penal sau a oricăror alte legi care vor pune pumnul în gura justiției sau vor ajuta la păstrarea la putere, cu orice preț, a lui Victor Ponta. Zvârcolirea înaintea pușcăriei a lui Ponta și a acoliților săi era de așteptat și nu este deloc surprinzătoare. Ceea ce este aproape de neimaginat în contextul actual este lipsa de reacție a societății civile și a presei în fața încercării regimului Ponta de a pune pumnul în gura unor instituții fundamentale ale statului de drept, Curtea Constituțională fiind una dintre cele fundamentale. Ponta, care vorbea despre o lovitură de stat dată de un procuror DNA care a cerut ridicarea imunități sale parlamentare, este pe cale să dea o adevărată lovitură statului de drept. Chiar și cu țurloaiele operate, sau poate tocmai profitând de lipsa lui din țară, „plagiatorul mitoman” încearcă să discrediteze Curtea Constituțională, o instituție care s-a arătat în ultima vreme echidistantă și corectă. Acest lucru se întâmplă după ce de câteva luni asistăm la o campanie furibundă de discreditare a DNA și mai nou a CSM. Este evident pentru toată lumea, mai puțin pentru jurnaliștii posturilor de casă ale PSD, că se duce o luptă acerbă între penalii din Parlamentul și Guvernul României și justiție. Instituțiile încă rezistă, dar par din ce în ce mai singure și mai șubrede. Când Curtea Constituțională a fost criticată de SRI, DNA și Ministerul de Interne pentru declararea ca neconstituționale a legilor „big brother”, numeroase ONG au sărit ca arse să-i ia apărarea. Acum societatea civilă tace. Pentru că acum cei care atacă Curtea Constituțională sunt tocmai cei care plătesc lătratul societății civile. Asociațiile civice care protestau vehement împotriva legilor prin care hoții din politică ar fi putut fi ascultați și „dovediți” și implicit luau apărarea CCR aveau tot interesul să-și apere de fapt finanțatorii de urechile indiscrete ale serviciilor secrete și ale procurorilor DNA. Acum miza jocului este cu totul alta. CCR a devenit la rândul său o instituție care stă în calea încercării penalilor de a slăbi singurele instituții care mai cimentează cu fapte parteneriatele strategice cu occidentalii. Societatea civilă nu este interesată nici de CCR, nici de justiție, ci de banul pe care „activiștii” îl sug de la PSD și din alte surse nu tocmai prietene cu interesele României. Ideea de civism este doar o lozincă în România, o lozincă în spatele căreia se ascund interese dubioase susținute cu bani mulți proveniți din zona infracțională a politicii. Privite din această perspectivă, țurloaiele operate ale lui Ponta par deodată niste propte pentru jocurile cercurilor de interese și promovarea unor subiecte primate spre rezolvare de Ponta chiar la Bac(u).





