glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Ședința de miercuri a Consiliului Județean se anunță una extrem de furtunoasă. Cel puțin dacă e să urmărim presa „afiliată” președintelui interimar Dorin Gligor, care îl atacă pe Moloț cu aceeași înverșunare izvorâtă din frustrări mărunte cu care Ponta îl mai atacă încă pe Băsescu.  Bogdan Țîmpău și Adrian David sunt prezentați ca fiind marionetele lui Moloț, lăsate la cârma județului ca să-l înlăture pe Dorin Gligor „decartelizatorul”. Privit în lumina „vuvuzelelor”, Gligor pare mai tare ca DNA și „sabia lui Zorro” la un loc. În realitate schimbările la Consiliul Județean au fost nesemnificative și fără să aducă valoare în plus actului administrativ. Dovada cea mai clară a acestui fapt este că principalele proiecte ale județului stagnează. La nici o lună până la închiderea haldelor de gunoi menajer, nu a fost găsită o soluție pentru depozitarea deșeurilor din județ, în condițiile în care deponeul ecologic nu este încă finalizat. Nici licitația la drumul spre Sarmizegetusa Regia nu este încă finalizată, chiar dacă investiția trebuie realizată până la sfârșitul acestui an și fiecare zi de întârziere sporește riscul pierderii finanțării europene. În aceste condiții cel mai mare rău pe care Gligor și presa aflată în slujba lui poate să-l facă liberalilor este să acrediteze ideea că Moloț își lasă succesorii la conducerea județului, fără să aducă în fapt niciun argument în susținerea acestei ipoteze. Dar Dorin Gligor nu poate fi bănuit de prostie. Jocul lui, chiar dacă nu le este deloc favorabil liberalilor, pote să-i aducă personal avantaje electorale și politice. În primul rând este prezentat ca o victimă a luptei împotriva sistemului corupt moștenit de la Mircea Moloț, sistem din care, personal, făcea parte și acum dacă procurorii DNA nu l-ar fi înhățat pe președintele Consiliului Județean. În al doilea rând, punând presiune pe un președinte slab și fără experiență cum este Bogdan Țîmpău, își maximizează rezultatele negocierilor pentru renunțarea la postul de președinte al Consiliului Județean. Țîmpău trebuie să demonstreze la București că este bărbat în toată firea și că poate să impună omul PNL în fruntea județului. Ca să facă acest lucru este capabil să-i ofere orice lui Gligor. Orice mai puțin primul loc pe lista de deputați la alegerile din anul 2016. Dar și locul doi pare eligibil și i-ar prinde bine lui Gligor, care de când face politică nu a avut șansa să treacă cu bine de vreun scrutin.  Deci lăsându-se greu și victimizându-se, Gligor poate să-și asigure un post călduț timp de patru ani  în Camera Deputaților. În caz contrar, dacă se încăpățânează să candideze pentru președinția Consiliului Județean, șansele lui Gligor de a mai face politică se reduc dramatic. Mesajul de la București este foarte clar: „excludere!” Și șefii noului PNL nu riscă să creeze un compromis periculos pentru liderii din teritoriu dispuși să încalce regulile fuziunii.  În aceste condiții este de așteptat ca Gligor să anunțe pe ultima sută de metri că nu candidează, păstrându-și postul de vicepreședinte și asigurându-și pe lângă o imagine de luptător împotriva corupției din interiorul partidului și promisiunea unui „pătuț” cald in Camera Deputaților. Potențialul arbitru al acestui meci, PSD, care a fost curtat de ambele tabere, va privi pasiv cum de desumflă balonul de săpun intitulat „conflict intern” al PNL, pornit și întreținut de vuvuzelele lui Gligor, care obține pentru el maximum din ceea ce ar fi putut primi cu o echipă nesemnificativă în ecuația noului PNL.

Back to top button