Sare-n ochi
Iliescu, un personaj și așa malign al politicii românești, a lansat în spațiul public o informație de natură să inflameze pe de o parte relațiile româno-americane și pe de altă parte, pe cele dintre țara noastră și Uniunea Europeană. Fostul activist comunist, vopsit peste noapte în președinte democrat, susține, într-un interviu acordat unei publicații germane, că în România au existat închisori extrajudiciare ale Statelor Unite, mai precis ale CIA. Dezbaterea lansată de Iliescu vine în mod ciudat în urma unui interviu luat de jurnaliști germani. Să se fi trezit așa brusc nemții că mai există undeva în România un cadavru comunist neîngropat? Mai degrabă cred că interviul lui Ion Iliescu a fost pus la cale de anumite servicii secrete, care au interesul să altereze relațiile dintre România și SUA, cu atât mai mult cu cât fostul președinte nu a probat în niciun fel cele afirmate, iar foștii șefi ai serviciilor secrete s-au grăbit să dezmintă informațiile apărute în presa germană. Personal, nu cred că Iliescu, aflat în relații apropiate cu Rusia și KGB, ar fi aprobat, fără să anunțe Moscova, amplasarea unor închisori extrajudiciare în România.
O comisie instituită sub egida ONU a anchetat posibilitatea existenței unor locuri de detenție ale CIA pentru teroriști arabi în mai multe țări europene, dar nu a găsit niciun indiciu că acestea ar fi existat. Niciun indiciu, în afară de declarația „fosilei” comuniste, Ion Iliescu. Atât de slabi să fie oare agenții Moscovei la București de au avut nevoie de resuscitarea unei „fosile” ca Iliescu? Nici faptul că interviul a apărut în Germania nu este deloc întâmplător. În ciuda unei dispute aparente între SUA și Rusia, în care europenii se arată de partea americană, relațiile dintre Casa Albă și principalele cancelarii de pe bătrânul continent nu sunt tocmai „frățești”. Interesele geo-strategice ale celor două părți, UE și SUA, nu sunt în totalitate identice. Germania, ca motor al UE, are interese economice în regiune și ar prefera o Rusie pusă cu botul pe labe și un control al gurilor Dunării din motive economice. În același timp, americanilor le convine o Rusie nu tocmai slabă, ci suficient de puternică să nu lase locul gol Chinei. Asiaticii sunt mult mai periculoși decât rușii care, practic, nu produc aproape nimic, economia lor bazându-se pe exportul de resurse minerale și armament.
Europenii nu prea au de ales, pentru că timp de aproape 30 de ani au lăsat SUA să fie motorul NATO, singura alianță militară capabilă să-i oprească pe ruși, dacă aceștia se gândesc să plece spre vest. Uniunea Europeană nu s-a constituit ca o forță militară, ci ca o „aglomerare” de state cu interese economice mai mult sau mai puțin comune, care și-au demonstrat impotența în a rezolva probleme delicate de politică externă ivite între statele din regiune. Germanii și-au dat seama că au început să piardă influența asupra statelor din Uniunea Europeană în lipsa modificării conceptului UE dintr-o uniune economică într-una politică, care ar implica o anumită cedare de suveranitate. În lipsa unor State Unite ale Europei, Statele Unite ale Americii fac legea pe bătrânul continent, fiind garantul securității statelor membre UE. Astfel că americanilor le vine ca o mănușă amenințarea Rusiei, fără de care nu s-ar putea impune ca jandarm universal. Nemților însă nu, și poate nici rușilor care și-au dat seama că ar putea pretinde mai mult decât le oferă Casa Albă. În această situație, România îi cam încurcă și pe ruși și pe nemți, fiind mult prea apropiată de americani. Atât de apropiată încât până și Iliescu s-a trezit din somn ca să o despartă.
