Sare-n ochi
A apărut în familia noastră acum ceva mai mult de 15 ani. Tata a adus-o, personal, de la Pitești. Zâmbea necontenit. Şi el şi ea. Nu degeaba se spune că poartă „zâmbetul lui Iliescu”. Ce-i drept, în ultimii ani şi-a cam pierdut din strălucire, s-a mai „şifonat” puţin, dar a rămas la fel de utilă. N-a căzut la datorie decât de câteva ori, asta, fireşte, pentru că şi proprietarul s-a ocupat atent de ea. Ca şi cum ar semăna cu o surată de-a ei, din Occident. Varianta economică, potrivită pentru drumurile noastre. Ca ea, să mai tot fie sute de mii, milioane, în ţară, dar, ea, în sine, e unică. E, în câteva rânduri, povestea Daciei noastre 1310. Mereu parcată sub geamul nostru, la lumina felinarului din colţul blocului, în lipsa unui garaj. Ocrotită?! Absolut deloc. În ultimii ani, de când cu criza, a reprezentat un adevărat magnet pentru „găinarii” care au zărit-o prin cartier şi care l-au „uşurat” pe tata, pe rând, de casetofonul modern (în două rânduri, la interval scurt de timp!), de nenumăraţi litri de benzină, de sculele aşezate, metodic, în lada ataşată în portbagaj. Zilele trecute a căzut pradă, din nou, „binevoitorilor”. De data aceasta, „băieţii” au pus ochii pe baterie şi nu cred să le-a trebuit mai mult de cinci minute până să fugă cu ea, lăsând în urmă fire tăiate cu cleştele şi un sistem de închidere al capotei distrus complet.
Alături, fireşte, de dezamăgirea proprietarului, care tocmai înaintea iernii cumpărase o nouă baterie. Răsfăţ pentru bătrâna Dacie vişinie, care s-a dovedit atât de utilă în toți aceşti ani. Plângere la Poliţie, veţi zice! Şi dreptate aţi avea, doar că în astfel de cazuri, organele legii nu se prea sinchisesc să caute făptașii. E și greu, ce-i drept. Muncă migăloasă, adunat amprente, creat dosar, intervievat păgubit, posibil și unii martori. Totul, pentru ce?! O bătrână și banală Dacie, care la prima bruscare a sistemului de închidere cedează și dă posibilitatea hoților să se „servească” cu ceea ce găsesc de folosință, din nou. Experiențele anterioare vorbesc. N-am recuperat niciun casetofon, nici o cheie franceză și, evident, niciun litru de benzină. N-am fost înștiințați de prinderea niciunui hoț, deși am depus plângeri. Acum, treaba e și mai interesantă. Plecat să cumpere o nouă baterie, tata află de la cel de la tejghea că povestea lui nu e nouă. Ba, chiar e de notorietate. „Au mai fost trei domni înaintea dumneavoastră, în ultimele două săptămâni, la noi, cu aceeași problemă!” Să râzi, să plângi?! Cei care nu își fericesc propriile Dacii cu noile baterii, le colectează pentru a strânge plumb. Ai nevoie de o cantitate mare, pentru ceva mai mulți leuți. Dar vedeți dumneavoastră, bani nu mai prea sunt, tentațiile sunt mari și oamenii trebuie să trăiască. Mai cu seamă cu cât nimeni nu le prea face nimic. Încă se fură peste tot. Se valorifică orice, oricând. Pentru pâine, pentru „haine la copii”, pentru sticla cea mai ieftină de coniac, pentru pachetul de țigări.
Ce e trist e că, de cele mai multe ori, păgubiții hoților mărunți, ori ai celor îmbrăcați în costume scumpe ce se perindă, acum, pe la televizor, cu burțile pline, rămân muncitorii, pensionarii, oamenii cinstiți. Șoferii Daciilor 1310 al căror zâmbet „iliescian” se transformă, treptat, într-o grimasă pe măsură. Așa că, deja strângem bani din timp, punem deoparte. Vine vara și nu toți își permit anvelope de sezon.
