glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Sare-n ochi

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat la un moment dat că presa şi în special televiziunile sunt un subiect care ar trebui dezbătut în CSAT putând constitui o ameninţare la securitatea statului. În acel moment Băsescu a fost huiduit de corul de “cucuvele” plătite din banii mogulilor. M-am lămurit zilele astea câtă dreptate are Băsescu şi cum o mână de oameni, unii rău intenţionaţi şi alţii numai proşti dezinformează opinia publică.
Ştirile de dimineaţă la B1TV. Pe ecran apare titlul: “Autobuzul groazei” şi prezentatorul Cătălin Petre începe să vorbească adoptând mina unui om îngrozit. “Un autobuz cu 42 de persoane a fost implicat într-un accident rutier în judeţul Arad”. După câteva detalii despre locul producerii accidentului, intră în direct purtătorul de cuvânt al poliţiei arădene care aduce lămuriri referitoare la caz. În accident au fost implicate două autoturisme dacia, nu a existat decât o victimă rănită uşor, iar un microbuz care a vrut să evite o coliziune cu cele două autoturisme a ieşit în afara părţii carosabile. Intervenţia purtătorului de cuvânt a fost ilustrată cu imagini în care nu apărea nici un autobuz şi nici măcar microbuzul, dar “burtiera” cu titlul “autobuzul groazei” continua să fie difuzat pe ecran. La finalul ştirii “jurnalistul” Cătălin Petre i-a mulţumit politicos purtătorului de cuvânt care a făcut precizări despre accident şi a continuat: “Vă reamintim că un autobuz cu 42 de persoane a fost implicat într-un accident în judeţul Arad”. Păi cât de prost să fi să citeşti din prompter o tâmpenie după ce purtătorul de cuvânt al poliţiei a infirmat ştirea iniţială? Vedetele de televiziune din România nu sunt decât nişte cititori de propmteri. O altă categorie de jurnalişti sunt cei rău intenţionaţi. Am fost martor direct la mascarada primarului din Brad care a făcut greva foamei pentru că nu primea de la Guvern bani pentru furnizarea căldurii centralizate în oraşul pe care-l păstoreşte. Foarte puţini dintre analiştii care au comentat gestul edilului au înţeles sau au fost curioşi să afle care este realitatea la Brad. Nici cei pro şi nici cei contra lui Cazacu nu au înţeles nimic din problema de la brad. Dar şi-au dat toţi cu părerea inducând în opinia telespectatorilor idei false. Păreri bazate pe nimic adevărat. Manipularea populaţiei cu ajutorul televiziunii a devenit un fenomen extrem de periculos, într-o ţară în care “adtul cu părerea” este un sport naţional. Pentru analiştii din Bucureşti România începe la Ciorogârla şi se termină la Popeşti Leordeni. În afara acestor repere nu există nimic decât o lume idilică pe care “miticii” de prin studiourile televiziunilor o prezintă cum vor ei. Televiziunile sunt capabile să zugrăvească o altă ţară, o altă lume şi un alt adevăr. În tot acest timp instituţiile care ar trebui să se ocupe cu monitorizarea informaţiilor care sunt deversate zilnic de pe micile ecrane tratează problema manipulării cu duhul blândeţii. Nu am văzut până acum nici un post de televiziune sancţionat altfel decât cu o amendă modică pentru informarea incorectă a telespectatorilor. Nu cred că CSAT ar putea să găsească o soluţie pentru prostia şi reaua intenţie a jurnaliştilor din televiziuni, dar sunt sigur că orirea unor posturi nu ar avea nimic cu obstrucţionarea mass media ci într-adevăr cu siguranţa naţională.

Back to top button